Pagini

luni, 29 aprilie 2013

Unu mai muncitoresc ca altu'

De când eram un pui de om şi până în momentul ăsta, am ştiut că în prima zi a lunii Mai se stă acasă, că aşa au zis de la conducerea statului. Cică-i ziua muncii şi o sărbătorim stând acasă. Mai mergeam şi eu cu mama, când eram mică, la o vizită, o plimbărică prin oraş, una alta, d-astea. Dar de câţiva ani, 1 mai a devenit doar aşa... o zi liberă, în care stăm acasă şi mâncăm şi dormim. Şi nu cred că părinţii mei sunt singurii care şed acasă în ziua aia în loc să se ducă la nu ştiu ce pădure cu nu ştiu câţi cunoscuţi la un grătărel, ceva.
Aparent, tinerii din ziua de azi sărbătoresc această zi liberă mult mai mult decât bătrâneii din casele noastre, care muncesc 8 ore pe zi plus ce mai fac pe acasă.
Da' de ce sărbătoresc copiii ăştia? Ei muncesc? Ca ce? Ca elevi?... Să fii elev e o meserie foarte grea, într-adevăr. Depui un efort fizic extraordinar de mare când te trezeşti dimineaţa la 6 ca să mergi într-o clădire unde stai pe scaun şi scrii timp de 6-7 ore (nu scrii atât de mult timp, evident, dar atât stai în clădire pe zi), şi unul psihic atunci când, probabil, te cerţi cu un coleg sau un profesor. E foarte greu şi nu toţi trec prin chinurile astea de zi cu zi. Auzi tu, să mergi la şcoală... Ce bătaie de joc!
Şi cum tinerii nu sunt într-o vacanţă continuă cam pe toată perioada când e cald afară, pentru că mna, mintea-i e la mare deja din luna martie, iar iarna, dacă-i navetist, n-are rost să mai plece de acasă, că nici măcar nu se ştie dacă circulă maşinile alea, le trebuie neapărat o zi de relaxare totală la pădure sau, cum se obişnuieşte de câţiva ani încoa', la mare. Tre' să ne relaxăm creierele, că sunt suprasolicitate în timpul unui an şcolar, ne mor neuronii unu' după altu' de parcă ar fi în Primul Război Mondial prinşi fix la mijloc.
În loc să ne trimitem părinţii pe cine ştie unde, că ei chiar au nevoie de o relaxare şi o detaşare de oraşele mari, dat fiind că majoritatea tot ce ştiu este muncă, mâncare şi somn, las' că ne relaxăm noi la grătărele, la una, la alta, păi cum altfel?
Nu am nimic cu cei care pleacă pe cine ştie unde de unu mai; în fond, reprezintă şi deschiderea sezonului la mare şi la alte astea (adică o zi în plus în care poţi să consumi alcool în cantităţi considerabile sub motivul că "ai fost şi tu cu prietenii şi te-ai distrat"), puii mei, nu m-a interesat până acum ce semnificaţii mai are şi nici că mă interesează prea tare. Doar că aceşti tineri (adică cei din generaţia mea şi din cele de după) ar trebui s-o lase mai moale cu sărbătoritu' unu mai-ului, că nu cred că pentru ei/noi a fost dată ziua asta liberă.
Nuştu, zic şi eu.
Poate-s prea hateriţă, sau doar realistă. Sau nuştu. Nuştu, dom'le, nuştu.

P.s.: Se apropie examenele ca naiba de repede, mai bine staţi acasă de 1 mai şi mai citiţi nişte comentarii la română sau mai faceţi câteva variante la mate. (Nu că eu o să învăţ prea mult în ziua aia, da' aş putea... Ce obsedată-s de examenele astea, Doamne...)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Hai cu tupeu, trăi-ți-ar!