Pagini

marți, 16 aprilie 2013

Nu ştiu ce titlu să pun la asta.

Nu i-am crezut pe ăi mai mari când îmi spuneau acum câteva luni: "Bă, să pui mâna să înveţi, să nu stai ca mine pe ultima lună, că o să ai o grămadă şi timp puţin şi o să te panichezi şi o să fii super obosită. Serios, să te apuci de acum de învăţat, nu îmi urma exemplul!".
Mă gândeam că nu poate fi chiar aşa rău dacă nu mă apuc de învăţat de fiecare dată când îmi zice profa. Îmi făcusem un oarecare program: O să învăţ toată vacanţa de iarnă, în fiecare weekend să fac nişte variante, mai citesc un comentariu ceva, o să citesc şi romanele la română, o să fie bine. Chiar nu poate fi atât de rău pe cât zice lumea.
Şi iată-mă aici, scriind pe blog, în loc să învăţ la logică, unde nu mai ştiu absolut nimic din materia din clasa a noua, sau la istorie, unde sunt superconştientă că am probleme mari de reţinere a datelor şi evenimentelor. Iată-mă aici, în prezent, cu aproximativ două luni înainte de examenele care să-mi decidă sfârşitul capitolului ăsta din viaţă. Iată-mă aici, cum mă plâng că mai am relativ puţin timp până la bacalaureat, dar nu m-aş duce după caiete şi schiţe şi comentarii nici să mă ameninţi cu tăierea porţiei de mâncare de pe o zi.
Ce se face în acest caz? Absolut nimic special. O să ajung fix cum nu m-au sfătuit prietenii de au terminat anul trecut, o să învăţ în luna iunie de or să-mi iasă ochii din cap. Adică, aşa sper. Bine, nu o să stau ca retardata să nu deschid chiar deloc cărţile şi caietele până în iunie...
Să nu mai menţionez că se fac experimente pe seria de elevi în care mă aflu de când eram într-a şaptea. Întâi, au băgat tâmpenia cu teze unice, am avut puţintel noroc, pentru că a fost mai uşor să dau 6 teze în 2 ani, decât să dau un examen cine ştie cât de dubios. Apoi, bacalaureat diferenţiat, Dumnezeu ştie care e rostul lui, şi acum, două sesiuni de simulări de bacalaureat. Tare sau ce? Nici nu am dat-o în bară la prima sesiune, în ianuarie-februarie. Şi nici nu am săptămâna viitoare cealaltă sesiune. Tare rău, frate. Nu văd rostul primei sesiuni, adică ştiam oricum că-s varză. Ei au zis, cică, să vedem cam pe la ce nivel suntem la materiile de le avem la examen. Păi stai, frate, de ce să mă chinui să învăţ pentru simulările alea total inutile, pe care nu trebuia să le dăm oricum, când ştiu exact la ce nivel sunt?... Nu cred că a fost careva care să zică: "Da, frate! Am învăţat atât de multe din simularea asta, nu pot să cred cât de mult m-a ajutat!"... Majoritatea s-au plâns de sesiunea aia. Alţii, aşa, ca mine, au râs de notele tâmpite pe care le-au luat. Dar, eh, ce să le ceri unor oameni puşi în ministerul de învăţământ doar ca să fie postul ocupat?...
Şi totuşi, cred că ăsta e un semnal de alarmă că ar trebui să mă "pun cu burta pe carte". E înspre binele meu până la urmă, nu? Da, aşa e, cum zic eu, normal.
Scriu rar, oricum, pe blog, aşa că nu ştiu când o să am inspiraţia necesară pentru a debita nişte... chestii într-un post aici.
Da' eu chiar tre' să las prostiile şi să...
Mă duc să-mi termin 3în1-ul şi să mai dau nişte reblog-uri pe blogul cu poze.
Poate, POATE mă apuc de citit la logică sau la istorie azi. Poate.
Da.
Vă pup pe toţi pe culegerile de sinteze şi teste.

Morala: Iau bacu', nu iau bacu', seminţele acelaşi... Ce? De ce îl citez pe Guţă?... Chiar tre' să mă apuc de învăţat, ca să nu mai fac greşeala tâmpită de a cita un manelist pe blog.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Hai cu tupeu, trăi-ți-ar!