Pagini

luni, 13 mai 2013

"Omul-pernă"

Cu ceva timp în urmă, am aflat de această piesă de teatru a unor studenţi de la UNATC, anul 3, care s-a ţinut în seara asta şi în umilul meu oraş, şi anume, Ploieşti. Mno, mi-am luat cel mai bun prieten, şi anume Dudu, un viitor mare actor la ţării, şi o coleguţă, şi anume Diana Banana.
Piesa se numeşte "Omul-pernă", de Martin McDonagh; când am aflat de ea, mi s-a zis că nu are nicio legătură titlul cu piesa. Preţul biletului... da, intrare liberă, deci era de aşteptat să fie sala plină, aşa cum a şi fost, de altfel. Pe afiş scria că piesa începe pe la 19:00, aşa că ne-am dus şi noi mai devreme, ca tot omu', să avem timp să intrăm, una alta. Doar că, ce să vezi? Nu mai erau locuri când am ajuns noi... Într-un final, am reuşit să intrăm, am avut şi locuri bune. Relativ. Şi de aici, începe acţiunea.
Locurile noastre erau pe undeva prin mijlocul sălii; le-am detectat puţin cam greu, dar la timp. În faţa mea, cu două rânduri mai în faţă, stătea o tanti în vârstă cu părul scurt, dar făcut cu permanent, cred, sau era creaţă, mai că mă gândeam câte cuiburi de păsări are în el. Se vedea freaza ei cred că din ultimul rând... Oricum, liniştită femeia. În spatele meu, în schimb, până la finalul piesei, nu am ştiut cine stă, dar pe tot parcursul acesteia, am auzit comentarii la adresa piesei sau a poveştii de la cineva ce părea o tânără domnişoară la vreo 16 ani maxim. Ei bine, iată, nu; era un băieţel de maxim 14 ani. Menţionez că pe afiş scria clar că limita de vârstă e de 16 ani, tocmai pentru că s-a folosit un limbaj vulgar pe alocuri. A existat şi o a treia persoană enervantă în sală care-şi tot sufla nasul sau ce Dumnezeu făcea, că din 3 în 3 minute, nu auzeam ce zic ăia pe scenă.
Mai menţionez faptul că s-a anunţat la cel mai început de piesă ca telefoanele mobile să fie închise bla bla bla; era logic că tre' să-ţi pui telefonu' pe silenţios sau să-l închizi naibii, că e aiurea să-ţi sune în mijlocul piesei cu o melodie în stilu' lu' Inna. Nu a fost cazul în seara asta. Nu de melodiile lu' Inna. Dar de sunat telefonul şi de sunete de mesaje trimise, da. Şi devenise uluitor de enervant. Ţine-ţi, frăţie, telefonu' în buzunar/geantă, că nu mori două ore fără să butonezi.
Legat de comentariile din mijlocul piesei de teatru, de fapt, din mijlocul oricărei piese de teatru sau film sau eu mai ştiu ce chestie d-asta ce ţine de cultură... Ţine-ţi gura. Având în vedere că în sală nu erai numa' tu cu mă-ta şi sor-ta, iar cei din faţa ta se tot întorceau când deschideai gura tocmai ca tu să te simţi şi să nu mai comentezi pe viitor, fii respectuos, măcar faţă de ăia de pe scenă, care se chinuie să nu dea atenţie la toate tâmpeniile ce se petrec în sală. Înainte de şi după piesă, faci câte comentarii vrea muşchiu' tău, mânca-ţi-aş, da' nu ÎN MIJLOCUL REPLICILOR ACTORILOR, că poate pe mine chiar mă fascinează acel "n-am omorât pe nimeni" al actorului principal. Plus că absolut nimeni nu mai vorbea prin sală. Sau, cel puţin, prin preajma noastră. Numa' copilu' ăla. Bă, şi ne-am uitat de câteva ori bune înspre el, da' nu s-a simţit, nici măcar o clipă.
Dragă mamă a acestui copil, să ştii că dimineaţa, la teatrul "Toma Caragiu" din Ploieşti, se mai fac şi piese de teatru pentru copii ca fii-tu. Spre exemplu, ieri a fost Pinocchio; acolo era locul lui, nu la o piesă cu minimul de vârstă - 16 ani.
Legat tot de limita asta a vârstei. Erau nişte personaje cu vârste peste 55 ani care, după primul cuvânt vulgar al unui actor, au început să zică: "Vai, ce limbaj! Dar mai sunt şi copii mici prin sală!"... Păi fă, mamaie, nu scria pe afiş că ăia mai mici de 16 ani nu au voie la piesa asta? Şi ce, crezi că ei nu ştiu cuvintele alea? Ba le ştiu foarte bine, şi le folosesc mai des decât faci tu mâncare. Du-te liniştită acasă şi uită-te la vreo telenovelă, dacă nu eşti de acord cu limbajul colocvial folosit de actori. Vezi să nu te întâlneşti cu doamna cu coasa pe drum.
Mda, în fine. Ideea de bază e că, atunci când mergeţi la teatru, la cinema, la operă (?. eu n-am mers şi nu ştiu dacă voi avea ocazia), la... balet, la orice chestie d-asta mai de Doamne-ajută, aveţi bun simţ şi închideţi-vă telefoanele şi abţineţi-vă de la orice comentariu, orice vorbă legată de absolut orice. Cel puţin, cât timp sunteţi în sala de spectacol şi nu e pauză.
În altă ordine de idei, piesa a fost foarte drăguţă, mi-a plăcut. A avut, oarecum, treabă cu titlul, mergeţi la piesă dacă aveţi ocazia. Două ore cât staţi acolo merită, serios. Nici n-am ştiut când au trecut două ore, la cât de absorbită am fost de piesă. Actorii sunt tinerei, drăguţei, da' luaţi, deci nu vă faceţi speranţe, fetelor. Am investigat eu deja treburile :(
Băieţii ăştia sunt în turneu prin ţară (sau ceva de genul ăsta), următoarea oprire o au la... nu ştiu unde, da' fiţi pe fază, oricum. Mie, personal, mi-au plăcut interpretările celor patru actori-studenţi; pentru câteva momente, chiar am uitat că jucau teatru. Povestea e una drăguţă, cu un tip care... hai, bine, zic despre ce-i vorba, da' tot ar fi marfă să mergeţi s-o vedeţi în scenă. De fapt, vă dau exact ce s-a scris pe www.unaoarecare.ro despre piesă: ”Omul pernă”, un spectacol care crapă de frumusețe. O frumusețe care izbucnește din viscere, dureros, trist, inocent, o frumusețe absolută, desăvârșită, clară, compactă.
Spectacolul cuprinde o anchetă, căruia îi cad victimă scriitorul Katurian și fratele său Michal, unul vinovat că imaginează crime inimaginabile, altul vinovat că le-ar experimenta.
Umorul izbucnește suculent, dar fără ostentație, în fiecare scenă de la poliție. Polițiștii joacă cu mare clasă cuplul caricatural, polițistul bun și polițistul rău.
Piesa ”Omul pernă” mizează pe poezia ororii, a vulnerabilității rănite, pe emoția viscerală a terorizării inocenței."

La final, cei patru fantastici au fost aplaudaţi timp de vreo... câteva minute bune, începuseră să mă doară braţele de atâta aplaudat, dar au meritat, din punctul meu de vedere. Sala plină, aplauze multe, se vedea şi pe feţele lor zâmbitoare că au fost mulţumiţi de propria prestanţă.
Pe finalul postului, vreau să-mi laud cel mai bun prieten, Dudu cel menţionat şi în începutul postului, pentru premiul luat la Bucureşti, la "Festivalul Naţional de Teatru pentru Liceeni, 'Jos Pălăria'", sâmbătă, pentru "cea mai bună interpretare masculină". S-a "luptat" cu diverse oraşe şi nu s-ar fi aşteptat să fie el ăl mai bun dintre toţi. Dar uite că viaţa te ia prin surprindere. Felicitări Dudu! Apropo, îl puteţi vedea pe Dudu într-o zi de sâmbătă, mai exact pe 25 mai, la "Casa Armatei" din Ploieşti, când va participa la un alt concurs de teatru la care, sperăm noi, va lua unul din premii. Mă rog, bravo şi baftă, Dudu!

Morala: "Grea e viaţa de artist, noaptea vesel, ziua trist."

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Hai cu tupeu, trăi-ți-ar!