Pages

Saturday, December 13, 2014

Silent Party ca la Bucureşti, numai că în Ploieşti

Iaaar n-am mai scris de mult, da' mi-a fost puţin silă. Puţin mai mult. *blushes*
Pentru prima dată în Ploieşti, oraşul ăla de la 60 km de Bucureşti, am băgat Silent Sound Party. Cum ce-i ăla? Toată lumea ştieee, helăăău!
Conceptu' de transmitere a sunetelor wireless a apărut în 1969 în filmul "Ruusujen Aika", un SF din Finlanda. În România a apărut prin... habar nu am anul, dar sigur a apărut în Bucureşti. Oamenii s-au gândit cam aşa: când ieşi într-un club, muzica e atât de tare încât nu auzi nici când eşti înjurat, darămite când ţi se face un compliment. Aşa că băieţii de la Silent Sound System au făcut treaba treabă. Ca săă bârfeşti cu cel mai bun prieten despre "ce bună e aia" sau chiar să te bagi în seamă cu gagica, party-ul ăla e soluţia. Pui căştile, dansezi pe lânga fata aia super frumi, apoi vă daţi amândoi căştile jos şi dansaţi. Simplu, nu?
Aşa cum am zis mai sus, ietă şi în Ploieşti, pentru prima oară. Unde altundeva ai putea găsi şmecheria asta dacă nu în Red Alert? Pe lângă toaaate concertele mişto de-au fost până acum, dar şi alea de urmează (la fel ca un post d-aici despre ele), ai Silent Party. Şi nu doar o dată, în caz că ai ratat party-ul din doişpe decembrie două mii paişpe. Vor mai fi astfel de party-ul. Dacă l-ai ratat pe ăsta, mergi prin Goblin Bucureşti şi vezi cum stă treaba, apoi te aşteptăm cu cele mai deschise braţe în Red Alert.
Que pasa în momentul ăsta aici? Mai exact la 11:44. E chiar marfă. E un "first time" pentru mine la un astfel de party şi cu siguranţă voi mai merge. Nu mă aşteptam să fie ploieştenii deschişi la treburi de genu', dar văd că prinde. Au venit oameni şi la care nu mă aşteptam, oameni pe care nu i-am mai văzut de nuştu când, oameni cu zâmbetul pe buze. Se întâmplă exact ce-am scris mai sus, oameni care şi-au lăsat căştile şi conversează. Oameni care dansează pe fiecare stil de muzică de pe cele trei canale. Canalul 1, auzi muzică deep şi tech house, de la DJ Bogdan Georgescu, pe canalul 2 ie muzică dubstep şi dnb direct de la DJ Phlo da Shaolin, şi pe 3 alternative one, a lu' nimeni altu' decât DJ Gaiţă, pe care-l găsiţi des p-aici.
Echipamentul ăsta e acelaşi ca la B'Estfest, voia bună e de la noi/voi. Primii 100 dă plătitori (pentru că şi băieţii de la Bucureşti tre' să mănânce o pâine) au primit un shot de tequila (y no marijuana) din partea casei. Ce să vrei mai mult de atât? Tre' doar să-ţi iei prietenii şi să ieşi naibii din casă, că e fucking vineri seară. O fi Ploieşti, dar nu e şcoală/liceu/facultate/job. Decât în cazul în care faci facultate la frecvenţă redusă, lucrezi în plus sau la cine ştie ce patron de te cheamă în weekend la munci. Scump nu e, berea 6-7 lei, sucurile îs 5 lei, cafeaua tot 5, cocktailuri 12 lei, alte băuturi pe undeva p-aici.
Nu are cum să nu îţi placă astfel de party, e muzică pentru fiecare. Mai puţin manele. Manele găseşti la restaurantele cu lăutari. Acolo poţi să spui şi ce melodie vrei de la nenea care-ţi asigură voia bună, Aici nu. Şi nici în Bucureşti. Îi laşi p-ăia să-şi facă treaba cum ştiu ei mai bine, tu te laşi purtat de val şi de alcoolul din sânge (dacă-l ai) şi dansezi până te dor picioarele şi îţi plâng plămânii că vor aiiiierrrr. Adică eu, fiind mai mult pă canalul doi, mi-am auzit una din melodiile preferate (Tove Lo - Stay High Hippie Sabotage Remix). Cum să zâmbesc la aşa ceva? Dj-ul e direct my soulmate, haha.
 Dacă nu-ţi mai place un stil dă muzică, apeşi pe un buton şi îţi schimbă canalul. E chiar amuzant ca tu şi prietenii tăi să aveţi muzică diferită, să-i vezi cum ei danseză aiurea pe muzica din urechile tale. Am râs puţin în nişte momente.
Da' hai că mă duc şi io să dansez, e trecut de 12, oameni sunt mulţi.
Am râs iar. Un oarecare de aici zise: LALALALALALAAAAAA destul de tare. Hai că mă distrez macsim.
Data viitoare aştept să văd clubul fix ca în Kultur, oameni să stai la coadă ca să treci.
Poze pun mai încolo, o să fac un update ceva. Întâi să le fac, apoi mai vedem.
Red Alert rulz şi toate cele!
Pwpwp şi multă sănătate, sărbători fericite şi tetrales baftalo în sesiune sau la teze+bac.
Cius, aufwiedersehen, au revoir!