Pagini

duminică, 24 martie 2013

Atenţia sau cum să devii faimos pe internet

'Episodul' ăsta e pentru persoanele care duc lipsă de atenţie şi doresc să fie în centrul ei mai mult decât ceilalţi. Pentru cei care încearcă să facă glumiţe pe care le-au văzut pe net, dar nu le ies, pentru cei care vor să primească complimente unu' după altu', pentru cei care vor să devină faimoşi peste noapte.
În primul rând, trebuie schimbată atitudinea. Tre' să abordezi un alt stil, unu' mai 'pă trend', gen gangsta yo nigga, pe stilu' clubber, cocalaro-piţiponcesc, metalaro-punkist, tipul hipsterului sau tipul veşnicului frustrat.
1. Tipul gangsterilor. Tipul ăsta se bazează pe muzică underground. Nu e nevoie s-o înţelegi, atâta timp cât blugii tăi sunt cu 5 numere mai mari şi sunt purtaţi cu curu' la vedere, cu tot cu curea, că poate rămâi fără ei pe stradă, tricouri cumpărate de la magazinele oamenilor obezi, hanorace xxxxxl cu glugă neapărat, şapcă pe care scrie mare 'NY' şi căşti peste şapcă, apoi gluga pe cap. Nu tre' să ai un stil anume de mers, oricum pantalonii purtaţi de parcă ai avea nevoie la wc, te obligă să mergi dubios. Muzica tre' să urle-n permanenţă în căşti, chiar dacă eşti cu prietenii, ca să audă şi ei ce asculţi. Tre' s-o arzi pe d-astea comerciale şi d-ăştia de abia s-au lansat, ca să le spui prietenilor că tu i-ai descoperit, în partea ascunsă a Youtube-ului. Te duci la toate concertele din oraşul tău ale unor MC de care n-a auzit nici Dumnezeu, sari pe acolo de aproape te dai cu capu' de tavanu' locului unde-s concertele, dai mâna cu ei şi le zici că eşti cel mai mare fan.
2. Tipul clubberului este tipul celor care... merg în club. Da' nu aşa, când iau alocaţia, ci în fiecare săptămână. Tre' să te îmbraci la cămăşuţă sau tricou cu p'eptu' la vedere, blugi strâmţi şi frează de parcă ai băgat degetele în priză. Să dansezi în club nu e greu, faci ce fac şi ceilalţi: ridici o mână şi o mişti de parcă ţi-ai lucra bicepşii, un pahar în mâna cealaltă, cu nişte whisky cu cola sau vodcă cu suc de mere din care să bei toată seara, că tu tre' să savurezi alcoolul, şi pe bere nu poţi s-o arzi, că nu agăţi fetele în club dacă bei bere. Tre' să bei ceva 'rafinat', să vadă fetele că eşti băiat de bani gata, chiar dacă tu nu eşti. Neapărat e nevoie de check-in pe Facebook când ajungi în club şi când pleci, tre' să vadă lumea bună pe unde o arzi tu. Ah, şi cluburile unde mergi, tre' să fie d-astea vizitate de ăi mai grei ai oraşului tău.
3. Tipul cocalaro-piţiponcesc. Fă-ţi poze în oglindă, chiar dacă-i neştearsă de când te-a născut mami, hainele sunt similare cu cele ale clubberului, în poze tre' să ai o tentă de bot, chiar dacă eşti băiat, nu-i problemă. Dacă ştii să foloseşti programe de modificat poze, gen Photoscape, bagă nişte efecte de old shit, aruncă pozele toate pe care le faci pe Facebook şi bagă-le descrieri la sentiment, la sfârşitul cărora pui ':*' sau ';x'. Dai share pe Facebook la 'Minim doi' a lu' Velea sau Salam, de ce nu? La descrierea melodiei, pui ':*.', ca să pară că e cu dedicaţie.
4. Tipul metalaro-punkist. Ai văzut tu pe stradă că sunt grupuri de d-ăştia de se îmbracă cu mult negru şi au tatuaje şi creste de 1 metru în cap, lanţuri atârnate la pantaloni şi tricouri cu nişte nume pe ele pe care nici crezi că le-ai putea pronunţa, că-s în engleză. Vrei şi tu să fii ca ei, că ai văzut că se uită lumea mult după ei pe stradă. E simplu. Îţi iei tricouri de pe site-uri gen bestial.ro, găseşti acolo şi lanţuri şi alte d-astea de rockeraşi, te duci la concerte d-astea unde dă lumea din cap, pui poză de profil pe Facebook cu Slash de la Guns'n'Roses şi te razi în cap pe părţi, adică-ţi laşi păr doar pe mijloc, pe care, ulterior, în ridici cu mult gel, sau îţi laşi plete şi dai din cap la concerte până îţi simţi gâtul rupt, deşi nu e rupt. Tatuaje nu e neapărat să-ţi faci permanente, poţi să-ţi faci d-alea de la gumă sau cu pixul, ce, ştiu ăştia de pe stradă că nu-s permanente?
5. Tipul hipsterului nici nu ştiu cum să-l definesc. Sunt toate tipurile într-unul singur. Te îmbraci cu câte ceva din fiecare stil şi asculţi muzică mai mult ce-i pe trend. Nu tre' să-ţi lipsească ochelarii ăia de zici că-s a lu' bunica, doar că ai tăi nu tre' să fie de vedere. Adică, nici nu tre' neapărat să aibă lentile...
6. Tipul veşnicului frustrat e tipul persoanelor care-şi fac poze în care arată destul de ok, le pun pe Facebook şi scriu la descriere: "Ce naşpa am ieşit, nu stă mult aici! ;)". Păi dacă ai ieşit naşpa, de ce ai mai pus poza pe Facebook? Ah, stai că-ţi zic eu pentru ce. Pentru comentariile de genul: "Cum să fii urâtă, fat-o? Nu vezi ce bn ai ieşit??? :*" sau "omg ce frum ai ieşit aici". Bineînţeles, tu nu ştergi poza, ai scris aia la descriere doar ca să te creadă lumea, să-ţi sară cu likes şi să îţi spună gen: "să nu o ştergi că te bat ;)". Tare sau ce? Ba mai mult, tre' să postezi chestii gen de heartbroken pe wall, citate din cărţi pe care le-ai găsit pe Google, în urma căutărilor: "citate dragoste", "citate celebre" sau "citate triste".

Aşadar, tot ce faci, tre' să fie făcut pe Facebook, unde se concentrează toată populaţia. Nu e nevoie de chinuială, dacă chiar vrei să devii internet famous. Tre' doar s-o arzi cu oamenii cool ai oraşului, le dai nişte likes, un comentariu din când în când cu: "<3" şi nişte pokes. Cam aşa ceva.
Bineînţeles, poţi să fii şi tipul celui care are câte puţin din fiecare, tipul general. Asculţi de toate, mergi la tot felul de event-uri, nu contează unde se ţin, ai prieteni din toate categoriile şi încerci să ieşi în evidenţă prin supradoza de modestie.Cu oricine te-ai împrieteni, ai grijă să fie puţin faimos; dacă faci o poză cu o persoană de genul ăsta, pune-o primary pe Facebook şi dă-i tag, ca să vadă prietenii lui, să-ţi dea like şi friendship request.
Mna, acum depinde de tine în ce categorie vrei să intri.
Sănătate.
P.S.: Acesta este un semi-pamflet şi nu-mi pasă dacă-l trataţi ca atare. Aufwiedersehen.

Morala: Aş putea spune că-mi pare rău, dar aş minţi.

joi, 21 martie 2013

Zahnspange

Ăsta-i pentru Anca, fata de pe Tumblr care m-a abordat pe Facebook doar pentru a-mi mulţumi pentru un mesaj vechi şi pentru a-mi spune cât de mult îi place blogul meu. E pentru fata care mi-a dat sfaturi legate de facultate. Pentru cea mai optimistă fată pe care am cunoscut-o, frumoasă şi mereu zâmbitoare.
Ar fi vrut să ne întâlnim, la Bucureşti. Spera asta, chiar mi-a spus. Avea drum pe acolo şi spera să fiu şi eu în capitală şi să ne întâlnim. Am cunoscut-o în mai puţin de două conversaţii şi am plăcut-o din prima. O fată ca ea nu e de lăsat. Noi n-am lăsat-o pe Anca, dar cineva a luat-o cu forţa.
În momente ca ăsta, tot ce pot face e să plâng ca să mă descarc şi să mă rog pentru sufletul ei. Întrebările nu-şi au rostul, nu o să aflu niciodată de ce oamenii buni la suflet pleacă prea repede, de ce oameni cu un viitor strălucit în faţă sunt luaţi de lângă noi, de ce cei dragi dispar... Niciodată.
Am recitit conversaţiile cu Anca de atâtea ori de aseară până în momentul ăsta, am simţit de fiecare dată cum o mică parte din mine se rupe, deşi nu o ştiam aşa bine şi nu eram prietene de-o viaţă. Dar a fost cea care mi-a redat încrederea în mine într-un moment în care eram cu moralul la pământ şi mi-a spus cuvinte pe care nu le voi uita niciodată...
Îmi pare atât de rău că nu am apucat s-o cunosc mai bine... Sper să mă ierte pentru asta şi să aibă grijă acolo unde e acum...

Mi-ai citit primele posturi de pe blogul ăsta şi mi-ai zis: "Anuţă, felicitări pt blog, dar să ştii că eu te vreau activă în continuare pe tumblr, te rog să nu mă dezamăgeşti :D"
Dragă Ancuţă,
Sper că nu te-am dezamăgit.
Pentru tine, blogul meu personal de pe Tumblr o să fie-n picioare cât oi trăi. Pentru tine, nu mă las de el. Ai considerat că "ai ceeeeeeeeeeeeel mai frumos blog, aş vrea să îţi spun asta în fiecare clipă!"...
Cu drag, Anuţa.


Nu îmi voi putea explica niciodată de ce e viaţa aşa cum e...

Her words of wisdom to me, that shall never be forgotten:
Anca Mitroi: "gagix, nu lua în seamă haterii care se bag inutil în seamă, serios. de cele mai multe ori le e ciudă. şi să fim serioşi, hate mail poate trimite oricine pe anon. if they would really like you to know how much they hate you, they would tell you to your face. altfel sunt doar nişte m#!$^i, care nu merită să le dai atenţie, crede-mă pe cuvânt. deci nu-ţi fă griji, everything is going to be just perfect :)"

Her favourite quote: "When you reach for the stars, you may not quite get one, but you won't come up with a handful of mud either."
(Now, you're one of the stars. Shine bright, lovely!)
Her favourite word: zahnspange (germ., bretele)
Melodia care îmi va aminti de Anca: The Script, "Breakeven"
Poezia care îmi va aminti de Anca: Nichita Stănescu, "Îmbrăţişarea"

Ai grijă, Anca. De tine şi de cei dragi. You will be missed.

P.S.: Petreceţi cât mai mult timp cu fiecare persoană pe care o îndrăgiţi, chiar şi virtual. O să vă pară rău dacă nu o faceţi la timp.

miercuri, 20 martie 2013

Revenit-am!

Am dat de tehnologia cunoscută sub numele de "internet" după aproximativ o săptămână de clătit ochii la prostiile ce se difuzează pe canalele de televiziune de care beneficiez prin conexiunea prin cablu.
Am avut ocazia inedită de a descoperi tot felul de melodii, gen One Direction - One way or another, la care am reţinut şi versuri, şi emisiuni tâmpite, ca de exemplu emisiunea intitulată "Mot-a-mot" de pe canalul difuzant de muzică, Music Channel. Bineînţeles, a durat ceva până să mă prind ce au vrut ei să facă în emisiunea asta (de fapt, a durat ceva până să-mi dau seama că ce făceau ei era în cadrul unei emisiuni şi nu că aşa au găsit clipurile pe net, da'n'fine). Am observat că producătorii emisiunii au luat pur şi simplu nişte melodii gen Nicky Minaj - Starships sau Shakira - Addicted to you, precum şi Anda Adam - Shake it like a panda bear, şi au pus versurile pe ele, pentru incompetenţii care chiar vor să aibă melodiile traduse 'mot-a-mot'. Singura problemă e că oamenii ăia au tradus prost. Nu s-au ghidat după ideea de mot-a-mot, adică fiecare cuvânt exact ce înseamnă. Cel puţin, nu la toate melodiile. Spre exemplu, Nicole Scherzinger - Right There, cu traducerea de la producătorii emisiunii ceva de genul: "Haide aici, iubitule, oh, fii iubitul meu, oh, fii iubitul meu, oh, oh oh, haide aici, iubitule, puneţi mâinile pe mine, mâinile pe mine, oh, oh, oh, chiar acolo, ţineo chiar acolo, iubesc când o pui acolo, oh, oh, oh, da, da, oh, oh, oh". Da. 'puneţi' şi 'ţineo', fix aşa au scris. Dar pe lângă acele cratime lipsă, există şi acea traducere a cuvântului "baby", care, aici, este "iubitule". Păi dacă tot traducem, să traducem corect, frăţică: "Haide aici, bebeluşule, oh, fii bebeluşul meu", cam aşa ceva. Sau Lady Gaga - Bad Romance: "Vreau iubirea ta şi vreau răzbunarea ta, tu şi eu putem scrie o iubire proastă"... Traducere mot-a-mot tâmpită la mintea cocoşului a cuvântului "bad" este "rău", eu aşa am învăţat când eram clasa I. Da, înseamnă şi prost, dar primul lucru la care te gândeşti când auzi "bad" este "rău", nu "prost". Deci, ar veni: "tu şi cu mine putem scrie o iubire rea". Ca să nu menţionez melodia Deliei, "Dale", care are la refren acele sunete indescifrabile, gen "yekele yekelela", în traducerea ălora de la Muzic Channel: "?????????". Cum să dai aşa ceva pe post? Dacă ştii că nu găseşti traducere, 1. nu mai difuzezi melodia în emisiunea aia, 2. laşi sunetul ăla scris aşa cum îl auzi, 3. cauţi pe versuri.ro şi vezi ce alternative ai la partea aia, da' nu pui ţşpe sute de semne de întrebare. E aiurea.
Emisiunea aia m-a făcut să cred că sunt oameni mai dobitoci decât mine, care, uneori, cânt: "And when I die, I have value, at the coffin I make pockets, good for enemies to see that I take my money with me"...
Altfel spus, dacă ajungeţi producători de emisiuni de genul ăsta, măcar faceţi o treabă bună...
O ultimă menţionare. Am auzit extraordinar de des melodia Loredanei, "Apa", încât aproape că am reţinut linia melodică notă cu notă. Şi nu pot lăsa să treacă faptul că a scris şi cântat o tâmpenie, mai exact: "De câte ori mă trezesc că te sun cu telefonu-n mână". Cu ce-ar fi vrut să-l sune? Cu urechea pe geam? Cu pasta de dinţi pe clanţă?...

Morala: Nu fumaţi în lift!

joi, 14 martie 2013

Meh

Mdaa, nu am net pe pc, o să o iau razna sau o să ştiu tot ce mişcă prin ţară la ora actuală. Mă gândeam să mă apuc de învăţat pentru bac... sau o să-mi reglez somnul... sau o să mănânc mai mult... încă nu m-am hotărât.

Grea e viaţa de artist, noaptea vesel, ziua trist.

luni, 11 martie 2013

Asdfghjkl

Eşti a doişpea şi simţi că mergi degeaba la liceu? Nu eşti singurul! Orele de curs din a doişpea ar trebui să fie constituite doar din materiile care-ţi intră la examene, nu să mergi de la 7:30 până la 13:30/14:30 şi să dormi 75% din timp...
Dar cine să-nţeleagă?...

"Iei bacu', nu iei bacu', seminţele acelaşi gust are."

@blogger mobile.

duminică, 10 martie 2013

Sar căţele I

Fiind la un concert de hip-hopăreală aseară şi fără vreun chef de concertu' ăla, încercam să fac ceva util pentru creierul meu. Mno, am descoperit destul de repede că tipele de la masa de lângă erau îmbrăcate ca şi cum s-ar fi dus la o întâlnire de afaceri, cu pantofiori şi fustiţe mulate şi paltonaşe office aşa. Menţionez: clubul unde eram, mă rog, pub-ul, este unul de bagabonţi mai mult, deci tipe ca alea nu prea aveau ce căuta îmbrăcate aşa acolo, când, în cea mai mare parte a timpului, e numa' muzică rock acolo...
Boooon, le-am analizat cât am putut, până au început să mă zgârie pe timpan cu "fatăăă" al lor, tipic păsăricilor cu bot roz care-şi caută jumătatea în funcţie de portofelul bărbaţilor.
Mă ridic frumuşel de la masă şi mă duc în faţă, lângă scenă, unde erau băieţii mei. Încep cântările, bla bla bla, woooo, ţipete şi aplauze. Urcă Alan & Kepa pe scenă, încep oamenii să se agite, să una alta. Eu, fiind în primul rând, fix în faţa lui Alan, ar fi trebuit să fac ca ei. Dar no. Răceala nu mi-a permis nici măcar să cânt cu ei un cuvânt două la refren... Aşa că mi-am clătit ochii cu ce era prin jurul meu şi dau de această domnişoară prin partea stângă - lateral a scenei, îmbrăcată în colanţi, un maieu negru care să-i arate ţâţele cât mai mult şi cu scris sclipicios pe post de imprimeu, o hăinuţă destul de drăguţă, cu nişte lanţuri la umeri, plm, păr făcut cu placa, botu' nu lipsea, logic. Am urmărit pe ascuns stilul ei de a simţi muzica hip hop. Şi ce să observ? Tipa avea mişcări fix ca la o manea. Mă jur că dădea din cur pe muzică hip hop de parcă era ultima scoasă a lu' Salam cu Minune. Nu a putut trece neobservat nici masculul din dreapta piţipoancei, tipul cu tricou alb şi supermulat, cu nişte roz pe el şi foarte larg la gât. Măcar de avea păr pe piept, ca să demonstreze ceva tâmpenia aia de la tricou' lui, dar nu... Îl făcea doar să pară gay. Nu am putut să nu observ freaza lui de macho man şi mişcările aproape la fel ca ale prietenei sale, doar că el mai dădea şi din cap, era pe sistemul "dau din cap şi freza rezistă!"... Amândoi erau total pe dinafară, nu că nu ştiau melodiile ălora de pe scenă, că nici eu nu le ştiam şi încă nu le ştiu, dar cred că au confundat lăutarii cu repăreala... Cel puţin, limbajul trupurilor lor asta mi-a zis. M-am uitat la ei de multe ori şi probabil şi-au dat seama de asta, dar nu îmi pasă. Îmi venea să o împing pe piţipoanca aia de pe scenă (ea cică n-avea loc lângă scenă, tre'a să stea pe ea). Te înţeleg, vrei şi tu puţină acţiune şi iubi tău nu s-a dat cu destul parfum în seara asta, da' de ce eşti tu aici? De ce?
Mă * pe mine la faza asta, pentru că eu nici măcar nu mă mişcam, dar decât să mă mişc lasciv cum o făcea tipa aia, mai bine dădeam uşor din cap şi zâmbeam şi atât. Mai bine mă îmbrăcam cu tricoul de la Rock Fm, măcar ştiam că nu atrag atenţia prea tare, chiar dacă era un concert hip hop, decât să mă îmbrac cu chestii strălucitoare şi colanţi şi să stau în bot toată seara. Hopa, fă, potoleşte-te, nu-ţi primeşti porţia la concerte d-astea.
Şi cu toate că nu m-am prea mişcat şi afară de melodia 'sar căţele', nu ştiam alta de la băieţii ăştia, au fost foarte de treabă când am făcut poză cu ei după şi am vorbit chiar şi pentru 15 secunde. Super băieţi. Şi mi-a zâmbit de câteva ori Alan, frumuşel băiat. Şi mi-a făcut cu mâna şi mi-a zis 'Pa', însoţit de un zâmbet (normal), când a plecat. Deci, mai bine zâmbesc, decât să stau în bot. Fapt dovedit.
Morala: Nu da cu piatra-n geam, că nu e bicicleta ta.

sâmbătă, 9 martie 2013

cugetături.

M-am trezit eu, după o tuse interminabilă, nişte pastile şi un moment de decădere morală, undeva pe la ora 01:20, în data de 9 martie, că habar nu am pe ce specializare merg eu la facultate. Sunt bolnavă mintal că mă gândesc la asta, dar încă nu m-am apucat de învăţat pentru examenele de Bac.
Facultatea: FJSC Universitate, Bucureşti. Adică, mai pentru toţi, Jurnalism.
Specializările facultăţii: Jurnalism, Publicitate, Comunicare&Relaţii Publice.
Io pe ce pana mea merg?
Am intrat frumuşel la ei pă sait, că poate găsesc ceva de Doamne-ajută. Mno. Tot ce mă poate ajuta cu adevărat în luarea unei decizii este orarul. Da. Orarul. Mă uit la ce cursuri sunt la fiecare specializare şi văd cam la ce cursuri aş putea participa fără să adorm după 5 minute din cauza plictiselii. Şi, să vezi şi să nu crezi, există un curs la toate cele trei specializări, numit "Politologie". Am stat de m-am gândit, bă ce căcat e politologia asta? Am scris repejor pă SuperGoogle şi primul rezultat, bineînţeles, de la SuperWikipedia. Am citit primul paragraf şi-am crezut că-ncep să plâng.  
Politologia este una din disciplinele care formează domeniul ştiinţelor politice; din perspectiva dezideratului de a sintetiza rezultatele din ştiinţele politice, politologia poate fi considerată disciplina fundamentală a ştiinţelor politice.
Jprost la creierii capului, sunt total paralelă cu politica. Abia ştiu cine-i preşedinte. Adică stai, asta ştie orice român... Deci io nu pot să mă uit nici la ştiri când e vorba de politică, ori mă adoarme grav, ori mă plictiseşte şi dau pe alt post de televiziune. Cum să mai şi învăţ despre politică şi alte d-astea?... Direct depresie, mă găsiţi la vreun spital dă nebuni.
Mă mai uit eu pe tabelele alea pline de linii şi triunghiuri în care scrie tot felul de chestii greu de descifrat din cauza mărimii fontului mult prea mică, şi văd ceva cu engleză, mno, frumos, ceva cu IP, mno, merge şi asta, dau iar de politologie, curs care, apropos, ţine duoăuoă uoăre şi e în mai multe zile, mai văd ceva cu franceză, nu-mi pasă, nu am făcut şi nu fac franceză, au revoir, ceva cu radio, mişto.
Sunt cursuri captivante la fiecare specializare. MNA, cum să mă decid?
Urmează să mă informez, după ce dorm câteva ore, despre ce pot să mă fac după ce termin facultatea de jurnalism, specializarea măpişpeeadetreabăşipefaptulcăfărăbacşifărăofacultateeştipracticuncăcatdeomşitrăieştiaproapedegeabapentrucăabiaîţigăseştiunlocdemuncăşiălapebaniextremdepuţinidecicarenuîţivorajungedepreamultechestii.
Şi acum, chinuiala de a descifra ce a vrut retardata de mine să scrie, da' a suferit de a nu folosi bara de spaţiu între cuvinte.
Mă doare capul şi măseaua şi încă nu m-am schimbat în pijamale.
Mi-e somn şi tre' să mă trezesc destul de devreme, deşi-i sâmbătă. Tre' s-o iau pe Isa de la olimpiadă şi s-o ardem ca băjeţii, da' nu am nici cel mai mic chef, da' aia e.
Mnoapte bună, vise plăcute, puricii să vă sărute, ayeee!

da.

Scrisesem un ditamai postul despre expresia "mă simt prost" şi cum m-a corectat Vero, spunând: "nu te simţi prost, te simţi proastă, adică aşa cum eşti", dar l-am şters pentru că era de căcat şi nu l-ar fi citit nici cel mai plictisit om de pe internet. Nu? Da. Ştiam eu.
Încă nu ştiu despre ce puii mei o să aberez aici, pe mini-jurnalul vieţii. E un căcat oricum, dar îmi ocup timpul într-un mod destul de util.
It fucking sucks.
(E doar un moment de decădere morală, nu-i problemă, o să treacă. La fel ca şi celelalte de se petrec în viaţă. "Toate trec, bă, dă-le 'reacu." - Cumicu)

vineri, 8 martie 2013

Şasă

Bolnavă fiind, am decis să merg azi la liceu, ce rost are să stau acasă? Ce dacă am scutire şi aş putea da răceala colegilor? Mai bine merg la liceu, ca o elevă conştiincioasă ce sunt.
În ora de română fiind, o ascultam pe profă cum citea din 'Moromeţii', nu ştiu din care volum, oricum nu am citit niciunu' din ălea două. Dar la un moment dat, a făcut o pauză în care a calculat câte săptămâni de cursuri mai avem până la 'vacanţă'. Vacanţă, adică o lună în care îngrăşăm porcu' în Ajun, cum s-ar spune, ne îndopăm cu poezii, nuvele şi date istorice de la începutul începutului şi până în prezent.
A calculat profa ce-a calculat şi a ajuns la concluzia că au mai rămas 6 săptămâni.
Cum 6 săptămâni, jnebun la cap? Adică eu, în 6 săptămâni, tre' să iau note la toate materiile şi să dau 4 teze, să fac un atestat şi să-l prezint şi să am şi situaţia încheiată, ca să pot să intru ok în Bacala'reat.
6 săptămâni.
O s-o iau razna.
N-am învăţat o propoziţie din toate căcaturile pe care le am de învăţat, tâmpenii pe care le voi uita după puţin timp după examene.
Nu au rămas 6 săptămâni până la bac, Doamne fereşte. Până la bac mai sunt... câteva luni. Adică peste fix 4 luni, se afişează rezultatele. 8 iulie.
Dar 6 săptămâni de şcoală rămase? Mi se pare mult prea puţin. Nu sunt gata să termin liceul, nu mă simt pregătită să merg la facultate într-un oraş aproape necunoscut, să fiu într-o grupă cu cine ştie câte persoane pe care, bineînţeles, nu le cunosc şi cine ştie când o să apuc să le cunosc calumea. Dacă pic într-o grupă plină de frustrate cu botu' roz? Adică dacă n-o fi niciun băiat căruia să-i pot spune: "bă, hai la o bere", măcar să am colege frustrate, da' asemănătoate, cât de cât, mie. Nu vreau să am de-a face cu piţipoance cu genţi ţinute pe mâini întinse ca la cerşit. Serios. Chiar nu. Şi dacă Dumnezeu îmi citeşte gândurile: Te rog, Doamne, ai milă de sănătatea mea mintală.
În fine.
Ideea e că nu-s pregătită psihologic pentru terminarea liceului.
Şi sunt sigură că nu-s singura.
Baftă cu alea 6 săptămâni la toţi de au Bac anu' ăsta.
Să pice romanitatea la istorie şi nuvela sau romanul la română. Amin.

P.s.: Puneţi mâna de-nvătaţi din timp, că-i nasoală treaba asta cu Bacu'.
P.s. 2: "Luăm Bacu', nu luăm Bacu', seminţele acelaşi gust are."

Când şi ziua bărbatului?

Păi, dacă tot e ziua femeii, la mulţi ani, vă pup, am căutat pe veşnicul Google când e ziua bărbatului. Mă aşteptam să-mi dea acel 5 mai, care, anul ăsta, e fix în ziua dă Paşte.
Dar nu.
Primul rezultat a fost, bineînţeles, venit de la atotştiutorul Wikipedia. Şi cică nu-i pe 5 mai. Deci, toate căcaturile pe care le cereaţi de 5 mai, dragi masculi feroce, au fost cerute fără motiv întemeiat.

Ziua internaţională a bărbatului, a purtătorului de miliarde de copii sub formă lichidă, a testosteroniştilor e pe... 12 martie. Da, 12 martie. Şi povestea aia cu 40j dă pahare ar fi trebuit să fie în aceeaşi zi cu ziua bărbatului, nu cu 3 zile înainte. Dacă se bea, să se bea o dată şi bine, nu?
În fine, voi, dragilor, o să aveţi un motiv în plus de a ieşi în oraş. O să ziceţi: "păi da, da' 5 mai e ziua naţională a bărbatului".
Sunt idioată că am scris asta, o să dea vina pe mine toate care au prieteni/iubiţi/bărbaţi şi care află că pe 12 martie e ziua internaţională a bărbatului. Nu-mi pasă. Măcar să se lămurească tot omu' cum e cu sărbătorile-astea handicapate.
Da.

La mulţi ani lu' mami

Da, la mulţi ani, mami. Nu o să vezi tu asta, că nu le ai cu internetu', da' la mulţi ani.
Ţi-am zis şi ieri, când ţi-am dat o brăţară drăguţă şi nu foarte scumpă, dar a fost mai ok decât dacă îţi luam flori, care se ofileau mai repede decât ai fi clipit..
Ţi-am luat o brăţară şi ţi-am zis la mulţi ani pentru azi şi m-ai pupat de m-ai albit, aşa cum faci tu când ţi-e drag rău de mine.
Sper că ştii cât te iubesc, chiar dacă n-o zic des. (mă * pe mine cu postu' ăsta emoţionant & co.)
La mulţi ani la toate mămicile.
Sper să ne iertaţi pentru că suntem nişte adolescenţi dificili, care tind să fie rebeli şi s-o ardă cool, neascultând de vorbele voastre de duh, gen "îmbracă-te bine, că-i vreme înşelătoare" (eu n-am ascultat şi m-am ales cu o răceală nenorocită de mai bine de-o săptămână). Să fiţi sănătoase, mai ales mintal, de-acum încolo, că avem nevoie de voi întregi la cap, ca să putem rămâne şi noi cu picioarele pe pământ.
La mulţi ani la toate cele care au purtat în pântece un... embrion, apoi un foetus, s-a transformat în pui de om şi, mai târziu, într-un monstru plin de energie, care le-a dat dita' bătăile de cap şi le-a mâncat nervii şi banii şi le-a luat ultima bucăţică de ciocolată de la gură şi ultima gură de suc.
La mulţi ani celor mai importante femei din vieţişoarele noastre, cele care ne-au fost, ne sunt şi ne vor fi alături... până când moartea ne va despărţi. Şi chiar şi după, ştiu eu.
La mulţi ani celor mai puternice fiinţe umane, reprezentantele sexului frumos.
La mulţi ani lu' mami.
La mulţi ani şi lu' mami a ta. Şi a ta. Şi a ta. Şi a lui, şi a ei. Lu' mami a lu' fiecăruia.
P.s.: Decât să vă căcaţi pe voi cu eu ştiu ce cadouri de ţşpe sute de mii, mai bine îi luaţi ceva... simbolic, de care să ştiţi că-i place. Şi o îmbrăţişare şi un 'Te iubesc'. Ea oricum va spune că 'nu trebuia, ţi-ai cheltuit banii aiurea' la orice i-aţi cumpăra, dar ce rost are să-i luaţi un buchet de trandafiri de 50j dă lei, care se va ofili repede, când puteţi să-i luaţi... ceva de argint sau puii mei, ceva micuţ şi drăguţ şi simbolic? (Spre exemplu, când eram mică, i-am făcut mamei un breloc cu poza mea şi încă-l mai are la chei :) )
Mda.
Post la sentiment. - Unul din puţinele de genu' ăsta din viitorul acestui blog.
La mulţi ani mămicilor noastre. Să ne trăiască sănătoase :)

"Mamelor din lumea-ntreagă, eu vă dau un singur sfat: nu lăsaţi copiii-n stradă din cauza unui bărbat!"

joi, 7 martie 2013

Reminder

Postul ăsta îl scriu mai mult pentru mine, pentru că vreau să scriu undeva că tre' să mă apuc de învăţat. Şi, scriind aici, o să fiu împăcată cu mine, chiar dacă postul o să ajungă într-un trecut al blogului în câteva zile/săptămâni/etc. Chiar dacă n-o să-l mai văd ca să-mi amintească de faptul că tre' să mă apuc de învăţat.
E un fel de reminder pierdut. Ca la alarma de la telefon: dai amânare, în speranţa că o să auzi când va suna din nou, dar poate nici nu mai sună. Sau, cel puţin, aşa îmi face mie alarma uneori.
Deci, da, ăsta-i un reminder pe care-o să-l pierd din momentul în care o să-i dau "Publică".
- Wadăfaco, ai examene anu' ăsta. Te apuci şi tu de învăţat?
- Las' că mai e timp...

Oleee!

Seara asta-i o seară mare. E seara când Steaua se bate pe Arena Naţională cu Chelsea.
Nu-s io mare microbistă şi, vai, câte ştiu despre fotbal. Tot ce ştiu, de fapt, este că nişte masculi plini de testosteron aleargă pe un ditamai terenul după o nebunie de minge, care tre' băgată-n poartă. În una din porţi, ce mai contează în care? Contează să marchezi.
Întotdeauna mi s-a părut că fotbalul e sportul sămânţarilor şi al iubitorilor de hamei, al tuturor celor care visează să fie acolo, pe teren, în locul unuia din idioţii care mai că se bat pentru nenorocita aia de minge, deşi preferă să stea cu telecomanda-n mână, înjurând de toţi morţii şi toţi răniţii echipei "adverse" sau la o terasă cu prietenii lor beţivi, înjurând de aceiaşi morţi şi răniţi, dar măcar sunt la o terasă.
Am dat şi eu drumu' la tv, am zis "fii atent, ce umilinţă-şi ia Steaua şi ce distrus o să fie Becali după meciu' ăsta" şi, când colo, în timp ce tastam cuvinte pentru postul ăsta, aud un "GOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOLLLLLLL!!! INCREDIBIL!" şi, când mă uit, ce să văd? 1-0 pentru Steaua. Jnebun la cap, poate chiar ar trebui să-mi păstrez obiceiul de stelistă, aşa cum tind să cred că-s de pe la vreo 10 ani. Şi poate ăştia chiar or să bată pe Chelsea şi o să se cace Becali pe el la toate posturile de televiziune că mamă ce echipă bună e Steaua de când o ştie. (Nu mă mai pronunţ în legătură cu cât de bună-i Steaua, că nu m-am mai uitat la un meci de când eram mică...)
Bă, pân' la urmă, ar trebui să fiu pă feeling naţionalist şi să zic "Hai, Steaua, 'tu-ţi naţia ta de echipă plină de mieluşei, fă-ne mândrii în lume, jepato!", dar dacă nu sunt la o terasă cu prietenii mei hameişti sau la unu' acasă, urmărind meciul ca între băjeţi, prefer să stau în pătrăţica mea şi să aştept finalul meciului.
Mna, mi-ar prinde bine un Fifa13 acu'. Chiar am chef. Da' nu mă ţine pc-ul nici pentru Fifa07, aşa că, mai bine, mă duc să mă uit la meci.
Sper să câştige Dudu la pariuri, ca să-mi ia şi mie o ciocolată de casă de la Complexu' Mic. Atât. Nimic mai mult.
Pauză la meci, încă 45 de minute de nebunie.
Aşa să ne-ajute Dumnezeu!

Tu cu soarele răsari, eu cu luna am plecat.

Ăsta cică e post de început. Deci, haida să fie de început.
...
Awkward.
Ok. De ce "wa-dafac"? Pentru că vine de la 'Wadăfac', porecla mea, Wadăfac, care vine de la 'what the fuck' zis cu voce tare şi repede, gen. Eh, neinteresant, ştiu. Da' asta a trebuit s-o lămuresc, pentru toţi cei care îşi pun/şi-ar pune întrebarea: "De ce Wadăfac?".
În altă ordine de idei, mi-am tras blog. Nu ştiu încă ce-o să scriu pe el, cel mai probabil retardisme d-ale vieţii de adolescent idiot, care preferă să se plângă că are de învăţat decât să înveţe la propriu. Neinteresant şi asta.
Nu ştiu câţi vor citi aberaţiile ce urmează a fi postate pă ăsta, da', dacă sunteţi p-aici din când în când, lăsaţi şi voi un comentariu, ca să nu mă simt 'forever alone with a blog'.
Mulţu' de înţelegere.
Vă pup şi vă iubesc şi ăsta e un post de început extrem de nasol.