Pagini

duminică, 10 martie 2013

Sar căţele I

Fiind la un concert de hip-hopăreală aseară şi fără vreun chef de concertu' ăla, încercam să fac ceva util pentru creierul meu. Mno, am descoperit destul de repede că tipele de la masa de lângă erau îmbrăcate ca şi cum s-ar fi dus la o întâlnire de afaceri, cu pantofiori şi fustiţe mulate şi paltonaşe office aşa. Menţionez: clubul unde eram, mă rog, pub-ul, este unul de bagabonţi mai mult, deci tipe ca alea nu prea aveau ce căuta îmbrăcate aşa acolo, când, în cea mai mare parte a timpului, e numa' muzică rock acolo...
Boooon, le-am analizat cât am putut, până au început să mă zgârie pe timpan cu "fatăăă" al lor, tipic păsăricilor cu bot roz care-şi caută jumătatea în funcţie de portofelul bărbaţilor.
Mă ridic frumuşel de la masă şi mă duc în faţă, lângă scenă, unde erau băieţii mei. Încep cântările, bla bla bla, woooo, ţipete şi aplauze. Urcă Alan & Kepa pe scenă, încep oamenii să se agite, să una alta. Eu, fiind în primul rând, fix în faţa lui Alan, ar fi trebuit să fac ca ei. Dar no. Răceala nu mi-a permis nici măcar să cânt cu ei un cuvânt două la refren... Aşa că mi-am clătit ochii cu ce era prin jurul meu şi dau de această domnişoară prin partea stângă - lateral a scenei, îmbrăcată în colanţi, un maieu negru care să-i arate ţâţele cât mai mult şi cu scris sclipicios pe post de imprimeu, o hăinuţă destul de drăguţă, cu nişte lanţuri la umeri, plm, păr făcut cu placa, botu' nu lipsea, logic. Am urmărit pe ascuns stilul ei de a simţi muzica hip hop. Şi ce să observ? Tipa avea mişcări fix ca la o manea. Mă jur că dădea din cur pe muzică hip hop de parcă era ultima scoasă a lu' Salam cu Minune. Nu a putut trece neobservat nici masculul din dreapta piţipoancei, tipul cu tricou alb şi supermulat, cu nişte roz pe el şi foarte larg la gât. Măcar de avea păr pe piept, ca să demonstreze ceva tâmpenia aia de la tricou' lui, dar nu... Îl făcea doar să pară gay. Nu am putut să nu observ freaza lui de macho man şi mişcările aproape la fel ca ale prietenei sale, doar că el mai dădea şi din cap, era pe sistemul "dau din cap şi freza rezistă!"... Amândoi erau total pe dinafară, nu că nu ştiau melodiile ălora de pe scenă, că nici eu nu le ştiam şi încă nu le ştiu, dar cred că au confundat lăutarii cu repăreala... Cel puţin, limbajul trupurilor lor asta mi-a zis. M-am uitat la ei de multe ori şi probabil şi-au dat seama de asta, dar nu îmi pasă. Îmi venea să o împing pe piţipoanca aia de pe scenă (ea cică n-avea loc lângă scenă, tre'a să stea pe ea). Te înţeleg, vrei şi tu puţină acţiune şi iubi tău nu s-a dat cu destul parfum în seara asta, da' de ce eşti tu aici? De ce?
Mă * pe mine la faza asta, pentru că eu nici măcar nu mă mişcam, dar decât să mă mişc lasciv cum o făcea tipa aia, mai bine dădeam uşor din cap şi zâmbeam şi atât. Mai bine mă îmbrăcam cu tricoul de la Rock Fm, măcar ştiam că nu atrag atenţia prea tare, chiar dacă era un concert hip hop, decât să mă îmbrac cu chestii strălucitoare şi colanţi şi să stau în bot toată seara. Hopa, fă, potoleşte-te, nu-ţi primeşti porţia la concerte d-astea.
Şi cu toate că nu m-am prea mişcat şi afară de melodia 'sar căţele', nu ştiam alta de la băieţii ăştia, au fost foarte de treabă când am făcut poză cu ei după şi am vorbit chiar şi pentru 15 secunde. Super băieţi. Şi mi-a zâmbit de câteva ori Alan, frumuşel băiat. Şi mi-a făcut cu mâna şi mi-a zis 'Pa', însoţit de un zâmbet (normal), când a plecat. Deci, mai bine zâmbesc, decât să stau în bot. Fapt dovedit.
Morala: Nu da cu piatra-n geam, că nu e bicicleta ta.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Hai cu tupeu, trăi-ți-ar!