Pagini

luni, 27 mai 2013

Extemporal la dirigenţie

Discurs de sfârşit de clasa a doişpea.

Astăzi, cu emoţie. nostalgie, zâmbete pe ici, pe colo şi câteva lacrimi care tremură printre genele fetelor, ne vom lua "rămas bun" de la liceu, de la adolescenţă. N-am crezut că acest ultim "eveniment" va fi atât de greu, de dureros, nu m-am gândit niciodată că o să trăiesc clipele astea cu o aşa mare intensitate...
Îmi amintesc de prima zi de liceu, cunoşteam vreo 5 colegi, dar eram atât de curioasă de ceilalţi, de profesori, de cine e diriginta clasei, cum e viaţa de licean... Stând în aceleaşi locuri, mi se pare că a trecut atât de mult timp, şi, totuşi, atât de puţin.
Stau acum în faţa dumneavoastră, a domnilor profesori, cât şi în faţa colegilor, şi nu îmi vine să cred că anii de liceu s-au scurs atât de uşor… Cu bune, cu rele, liceul, clasa asta, ne-au fost ca o a doua casă. Simt o emotie ciudată şi, probabil, şi voi, dragi colegi, o simţiţi: un ochi râde, celălalt plânge. E un sentiment ambiguu… Deşi ne bucurăm că se termină liceul şi ne luăm viaţa în piept, plecând prin cine ştie ce oraşe să facem o facultate bună, ne vor lipsi dimineţile când începeam cu istorie încă de la 7:30, când doamna profesoară pornea “Marea Teroare” cu noi şi ne ameninţa că nu trecem de dumneaei. Ne vor lipsi războaiele date cu măturile pe terenul de sport, ca să ne curăţăm rubrica de absenţe de la ed. fizică. Ne vor lipsi orele de engleză când doamna dirigintă voia să facem nişte writing-uri, dar noi eram mult prea obosiţi ca să scoatem două paragrafe.
Domnilor profesori, după această perioadă în care dumneavoastră ne-aţi fost ca nişte părinţi, cu greu ne gândim că nu ne veţi mai pune absenţe dacă întârziem câteva minute la oră, nu vom mai lua un 2 dacă nu învăţăm lecţia, nu vom mai avea acea emoţie de când deschideaţi catalogul, spunând: “ia să vedem pe cine ascultăm astăzi…”
Doamna dirigintă, diriga, deşi v-a fost greu cu noi încă de la început şi nu aţi reuşit să faceţi din noi un colectiv aşa de unit pe cât aţi dorit, ne-aţi apropiat în unele momente. Ca o bună mamă, ne-aţi învăţat de multe ori să lăsăm de la noi, să nu mai fim răi unii cu alţii. Deşi am fost noi nu tocmai nişte elevi model ca pentru o clasă la dirigenţie, vrem să ştiţi că ne pare rău pentru tot ce am spus sau făcut şi v-am supărat. Vă mulţumim pentru toată răbdarea şi toţi nervii consumaţi pentru noi în aceşti minunaţi 4 ani. Apropo, ce temă avem pentru mâine?
Iar vouă, dragi colegi… vouă vă mulţumesc pentru fiecare lucrare la care am copiat, pentru fiecare oră la care am fost ascultată şi aţi riscat să luaţi o notă de 1 doar ca să mă ajutaţi pe mine. Am petrecut aceşti patru ani împreună, ca o familie: ne-am certat, ne-am cinstit, aproape ne-am luat la bătaie, dar am învăţat din toate greşelile făcute şi acum ne putem lua în braţe fără să ne purtăm pică. Le mulţumesc celor care mi-au fost colegi de bancă pentru o oră, o zi, o lună sau un an; aţi dat dovadă de curaj şi nervi de oţel. Am fost ca nişte fraţi, pentru că ştim cu toţii că fraţii nu se înţeleg mereu. Am luat un album şi am aruncat în el 4 ani de amintiri; mai bune, mai rele, dar amintirile astea sunt pentru tot restul vieţii, pentru că sunt sigură că nu veţi uita prea uşor aceşti 4 ani de războaie şi tratate de pace dintre noi.
Dar, încă nu e sfârşitul, dacă la asta vă gândiţi. Abia acum începe viaţa noastră, o viaţă a cărei bază am format-o în aceşti 4 ani. De acum, totul depinde de cum vrem noi să ne construim “clădirea”.Doresc să vă urez vouă, colegii mei, multă baftă la examene, acum, că am încheiat cu bine “Marea Teroare” lansată de doamna profesoară de istorie. Sper să luăm cu toţii note de peste 9 la bacalaureat şi fiecare să intre la facultatea unde îşi doreşte, să aibă viaţa pe care visează a o avea. Cu drag vă spun că sper să ne revedem la întâlnirea de 10 ani, împliniţi din orice punct de vedere.
Pe final, vreau să vă spun că acesta nu e un discurs după care să spunem “Adios, prietenaşi”. Este un discurs de “Au revoir”, “Aufwiedersehen”, “See you later”, “La revedere” sau cum doriţi voi să-i spuneţi! J

Vă salut respectuos!



2 comentarii:

  1. Asta-i cea mai stresantă dar și cea mai faină perioadă pe care o trăiești. O să-ți dai seama la prima sesiune. :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Toţi ne "ameninţă" cu examenele din prima sesiune :))

      Ștergere

Hai cu tupeu, trăi-ți-ar!