Silent Party ca la Bucureşti, numai că în Ploieşti

Iaaar n-am mai scris de mult, da' mi-a fost puţin silă. Puţin mai mult. *blushes*
Pentru prima dată în Ploieşti, oraşul ăla de la 60 km de Bucureşti, am băgat Silent Sound Party. Cum ce-i ăla? Toată lumea ştieee, helăăău!
Conceptu' de transmitere a sunetelor wireless a apărut în 1969 în filmul "Ruusujen Aika", un SF din Finlanda. În România a apărut prin... habar nu am anul, dar sigur a apărut în Bucureşti. Oamenii s-au gândit cam aşa: când ieşi într-un club, muzica e atât de tare încât nu auzi nici când eşti înjurat, darămite când ţi se face un compliment. Aşa că băieţii de la Silent Sound System au făcut treaba treabă. Ca săă bârfeşti cu cel mai bun prieten despre "ce bună e aia" sau chiar să te bagi în seamă cu gagica, party-ul ăla e soluţia. Pui căştile, dansezi pe lânga fata aia super frumi, apoi vă daţi amândoi căştile jos şi dansaţi. Simplu, nu?
Aşa cum am zis mai sus, ietă şi în Ploieşti, pentru prima oară. Unde altundeva ai putea găsi şmecheria asta dacă nu în Red Alert? Pe lângă toaaate concertele mişto de-au fost până acum, dar şi alea de urmează (la fel ca un post d-aici despre ele), ai Silent Party. Şi nu doar o dată, în caz că ai ratat party-ul din doişpe decembrie două mii paişpe. Vor mai fi astfel de party-ul. Dacă l-ai ratat pe ăsta, mergi prin Goblin Bucureşti şi vezi cum stă treaba, apoi te aşteptăm cu cele mai deschise braţe în Red Alert.
Que pasa în momentul ăsta aici? Mai exact la 11:44. E chiar marfă. E un "first time" pentru mine la un astfel de party şi cu siguranţă voi mai merge. Nu mă aşteptam să fie ploieştenii deschişi la treburi de genu', dar văd că prinde. Au venit oameni şi la care nu mă aşteptam, oameni pe care nu i-am mai văzut de nuştu când, oameni cu zâmbetul pe buze. Se întâmplă exact ce-am scris mai sus, oameni care şi-au lăsat căştile şi conversează. Oameni care dansează pe fiecare stil de muzică de pe cele trei canale. Canalul 1, auzi muzică deep şi tech house, de la DJ Bogdan Georgescu, pe canalul 2 ie muzică dubstep şi dnb direct de la DJ Phlo da Shaolin, şi pe 3 alternative one, a lu' nimeni altu' decât DJ Gaiţă, pe care-l găsiţi des p-aici.
Echipamentul ăsta e acelaşi ca la B'Estfest, voia bună e de la noi/voi. Primii 100 dă plătitori (pentru că şi băieţii de la Bucureşti tre' să mănânce o pâine) au primit un shot de tequila (y no marijuana) din partea casei. Ce să vrei mai mult de atât? Tre' doar să-ţi iei prietenii şi să ieşi naibii din casă, că e fucking vineri seară. O fi Ploieşti, dar nu e şcoală/liceu/facultate/job. Decât în cazul în care faci facultate la frecvenţă redusă, lucrezi în plus sau la cine ştie ce patron de te cheamă în weekend la munci. Scump nu e, berea 6-7 lei, sucurile îs 5 lei, cafeaua tot 5, cocktailuri 12 lei, alte băuturi pe undeva p-aici.
Nu are cum să nu îţi placă astfel de party, e muzică pentru fiecare. Mai puţin manele. Manele găseşti la restaurantele cu lăutari. Acolo poţi să spui şi ce melodie vrei de la nenea care-ţi asigură voia bună, Aici nu. Şi nici în Bucureşti. Îi laşi p-ăia să-şi facă treaba cum ştiu ei mai bine, tu te laşi purtat de val şi de alcoolul din sânge (dacă-l ai) şi dansezi până te dor picioarele şi îţi plâng plămânii că vor aiiiierrrr. Adică eu, fiind mai mult pă canalul doi, mi-am auzit una din melodiile preferate (Tove Lo - Stay High Hippie Sabotage Remix). Cum să zâmbesc la aşa ceva? Dj-ul e direct my soulmate, haha.
 Dacă nu-ţi mai place un stil dă muzică, apeşi pe un buton şi îţi schimbă canalul. E chiar amuzant ca tu şi prietenii tăi să aveţi muzică diferită, să-i vezi cum ei danseză aiurea pe muzica din urechile tale. Am râs puţin în nişte momente.
Da' hai că mă duc şi io să dansez, e trecut de 12, oameni sunt mulţi.
Am râs iar. Un oarecare de aici zise: LALALALALALAAAAAA destul de tare. Hai că mă distrez macsim.
Data viitoare aştept să văd clubul fix ca în Kultur, oameni să stai la coadă ca să treci.
Poze pun mai încolo, o să fac un update ceva. Întâi să le fac, apoi mai vedem.
Red Alert rulz şi toate cele!
Pwpwp şi multă sănătate, sărbători fericite şi tetrales baftalo în sesiune sau la teze+bac.
Cius, aufwiedersehen, au revoir!

Red Alert sau unde mă simt în Ploieşti ca în Bucureşti

Recenzie

Am mers acasă câteva zile şi am ajuns printr-un pub/club deschis nu de foarte mult timp, intitulat Red Alert. Mi-au spus câţiva oameni "bă, e mişto acolo, ar trebui să mergi şi tu" şi până la urmă, după o discuţie cu Văru' de la H8, am călcat pragurile Red Alert-ului.
Încă din hol, am zis în sinea mea: WOW. Mă aşteptam să fie ceva de rocăreală maximă, în serile de sâmbătă să fie plin de pletoşi şi tricouri cu trupe metal. Dintr-o oarecare nefericire, am mers într-o marţi seara şi eram cam foarte gol, adică eu, Văru' şi încă 2 persoane care, culmea, erau tot cu noi. Meh, era marţi, nu vineri.

Toate ca toate, dar muzica era fix să mă ungă pe sufleţel. Nici prea hardcore, nici prea soft, ceva care să placă la toată lumea, cum s-ar spune. 

Cum să explic eu cum arată locul... E foarte... primitor, încăpător, super dandy. Mno, lăsând caterinca la o parte, m-am simţit imediat ca în Fire Club, din Centrul Vechi. Diferenţa o face imaginea şi numele, că atmosfera am simţit-o cam aceeaşi. Nu vreau să fac o comparaţie sau ceva, doar spun cum m-am simţit în Red Alert. Mă rog, puţin mai comfortabil, datorită fotoliilor în loc de scaune. Totul se întâmplă într-un subsol, pentru că la etaj, din ce am înţeles, se va deschide cafenea. Şi, dat fiind că e într-un subsol şi că e destul de mare, se ţin şi concerte acolo. Ca de exemplu, sâmbăta asta, concert acustic Pistol cu Capse pe care nu-l ratez. Pe 26 septembrie, Kazi Ploae îşi lansează "Vise Triste" în acest Red Alert, pe 3 octombrie, The Amsterdams, pe 18 octombrie, Coma, iar pe 1 noiembrie, Infected Rain (mai sunt şi alte trupe, în alte zile, dar am scris aici doar pe cele care mi-au sărit în ochi). Concerte au mai fost din partea E.M.I.L., Raku şi-a lansat album aici, în vară, Chimie, Vlad Dobrescu şi Alan&Kepa au vizitat şi ei Red Alert, OCS de-asemenea. Şi sunt în fiecare săptămână party-uri tematice.
Şi ceea ce interesează pe toată lumea... la categoria de preţuri, se stă excelent. Red Alert nu e genul de pub unde să nu-ţi permiţi mai mult de o bere. Ba din contră. Îţi permiţi să bei ca porcu' într-o vineri seară când ai ieşit de la muncă, sau într-o oarecare sâmbătă când te-ai plictisit să stai în casă, sau în oricare altă seară, după o despărţire de prieten/ă. E fix locul care te scoate dintr-o stare nasoală.

Amplasarea este şi ea bună. Mai exact, centrală. Pe undeva pe foarte aproape de Palatul Culturii din Ploieşti, mai exact înspre Halele Centrale. Adresa şi mai exactă este pe str. Constanţei nr. 1.

Abia sâmbătă o să aflu cum face faţă Red Alert la concerte, chiar dacă o să particip la unul acustic. Tot concert e. 

La capitolul curăţenie, spun doar: bines, băieţi. Prin care cluburi am fost la concerte sau doar la o berică, capitolul ăsta avea un mare "meh" din partea mea. Ei bine, Red Alert are un "adev, bine$", pentru că, da, e curat. Mă repet, aştept şi ziua de sâmbătă, ca să, eventual, pot da un "later edit".

Pentru nişte timp petrecut la poveşti când clubul era gol, ei bine, mi-a fost lăsată o impresie bună. O să revin, după Pistol cu Capse acustic, cu un articol unde sper să pun şi un meniu pentru curioşi. Dar până atunci, spun că e unul din puţinele locuri din Ploieşti unde poţi sta şi liniştit, singurel, la o cafea, că nu te deranjează nimeni, poţi ieşi şi de ziua de naştere să te îmbeţi ca un animal, poţi duce şi o mireasă furată şi poţi ieşi şi pur şi simplu pentru că nu ai ce face. 

Avantaj: deocamdată nu e foarte aglomerat. 

Avantaj 2: Ploieşti e aproape de Bucureşti.

Mulţumesc lui Văru' că a deschis clubu' ăsta de mă face să mă simt ca-n Fire, aşa m-aş duce şi eu mai des pe acasă...

Pagină de Facebook: www.facebook.com/redalertclub

(like şi subscribe/follow, ca să vedeţi ce concerte vor mai fi)

Tumblr meet-up sau cum să-ți pună poliția cătușele în parc

Postul ăsta nu e o dovadă a frustrării mele, așa cum mulți ar spune înainte sau după ce l-ar citi. Nu e nici reclamă negativă, nici hatereală maximă. Adică e o doză de hatereală, dar una gândită.
În fine, am fost ieri cu Iza Priza (una din fondatoarele cartofi-prajiti.tumblr.com) la Primul Tumblr Meet Oficial din București. S-a făcut event frumos pe Facebook, ăstea, mna, doar e oficial. Vorbeam cu Iza la telefon și mi-a zis exact așa: bă, trece un grup de copii pe lângă mine, sunt vreo 100, nuștu dacă-s veniți în excursie sau sunt ăștia de la meet.
Ajung și eu, multă lume, oameni puțini. Mulți copii, mult haos, multe bisericuțe, multe tricouri cu Nirvana, multe coronițe cu floricele, mult păr dat cu albastru de metil care se vedea, de fapt, verde, multe longboard-uri, multă cerere de atenție.
După nici câteva minute de analizat terenul și găsit un loc unde să stau și să aștept ceilalți hateri de pe TumblrRo, deja prima boacănă. Un puști de sub 17 ani sigur, cu pet-ul de bere în mână desfăcut, s-a cam luat în gură cu oamenii de la BGS. Nu te puteai înțelege normal cu el și nu pot spune că era beat. Băieții calmi de la BGS, care i-au spus că nu are voie să consume băuturi alcoolice în locuri publice, au chemat poliția, că mna, ei nu au reușit să vorbească prea multe cu copilul. Polițiștii au încercat să vorbească la fel de drăguț, însă ce să ceri unui copil răsfățat care consideră că e plin de drepturi și poate consuma alcool la orice vârstă, oriunde vrea mușchiul lui? Nu sunt eu adeptă a polițiștilor și știu că își fac rar treaba cum trebuie, însă acum sunt de partea lor. Puștiul ăla, un blogger de pe Tumblr, vestitul Tumblr, ar cam fi vrut să se ia la bătaie cu unul din milițieni. V-aș lăsa să ghiciți ce s-a întâmplat mai departe, dar nu mă pot abține... A fost trântit la pământ și i s-au pus cătușele, apoi băgat în mașină și dus la secție. Îmi pare rău că nu am o cameră de filmat pornită non-stop, ca să pot atașa aici niște secvențe, să nu creadă careva că exagerez.
Pe lângă asta, fetițe de 14 ani care văd fetițe de 15-16 și ”OMG UITE-O P-AIA, HAI LA EA, DOAMNE, CE EMOȚII AM, NU POT SĂ CRED CĂ O S-O CUNOSC”, de parcă l-au văzut pe Justin Bieber în persoană. Sau fata cu foaia pe care scria ”kiss me i'm lonely”, s-a plimbat printre toți și s-a lins cu cine a putut. Când am întrebat-o de ce face asta, mi-a spus că din plictiseală. Ulterior, am tras cu urechea la o discuție între ea și una care a întrebat-o probabil același lucru ca și mine. Tipa a zis că s-a despărțit prietenul ei de ea pentru că i-a dat o palmă și acum, mna, se sărută cu cine poate. Din plictiseală. NU din atenție, ok?
Fata cu săruturile și băiatul cu poliția, plus alte personaje de maxim 15 ani care se dădeau în stambă cu orice ocazie ca să pară ei cool și pă trend m-au făcut să aproape regret că umblu pe Tumblr, chiar dacă am blog de 4 ani acolo.
Au venit Diana Catrina și Cătă (doi dintre organizatori) la mine și am făcut cunoștință cu ei. Cum eu eram pusă pe hatereală ieri, organizatorii erau în plan. Motivul? Au făcut un line-up ca la concert cu blogurile lor. Însă, din ce știu eu, line-up la concerte se face cu ăi mai șmecheri, deci, printr-o analiză mică, ei au considerat că au blogurile cele mai cele de pe Tumblr. What the... Însă am renunțat la hatereală pentru ei când am văzut că se poate vorbi frumos și putem râde împreună la niște glume. Au mai venit la mine, pe rând, 2 tipi. Primul a făcut cunoștință cu mine (habar nu am ce nume purta el sau ce blog avea sau orice despre el), apoi m-a întrebat dacă sunt în grupul TumblrRo de pe Facebook și dacă am văzut că-s oameni care vin cu hatereala. Am început să zâmbesc și i-am zis că fac parte din grupul ăla de hateri; a plecat imediat. Cel de-al doilea tip a venit și m-a întrebat direct dacă-i știu pe ăia cu hatereala, i-am zis că eu-s aia și că tre' să mai vină niște oameni, a râs puțin și a zbughit-o. E amuzant că fix copiii ca ăștia doi pe net sunt tari în gură și mamă de ce îmi dau eu cu părerea despre întâlnirea lor super boring, dar, în față, hihi ce nebună ești Ana, pa. Sunteți tari, mă, copii. Serios. Mă amuzați teribil. Să nu care cumva să vă opriți.
În rest, atmosfera a fost extrem de plictisitoare. Îmi doream să fi fost la muncă și să stau pe Tumblr decât să iau parte la lăbăria aia de meet, unde toți erau pe bisericuțe. Și eu am fost într-o bisericuță, dar bisericuța ”mea” era pusă pe observat și face-palming. Le mulțumesc Anei Maria T (Cossette) și prietenului ei și prietenului prietenului ei, Isabellei Constantin, lui Ionuț Vlad (ăla cu pepenii și shaorma), lui George Pisaltu și lui Andy Green că au venit să haterim împreună. Vorba lui Ionuț, grupul nostru era ca la o întrunire PCR, clubul pensionarilor, ceva de genu'. Mai amuzant a fost în parc la Unirii, când eu și Ionuț făceam mișto unul de celălalt. Mai mult viața făcea mișto de noi, but eh.
Pe lângă toate astea, nu a fost primul tumblr meet din București. Au mai fost câteva, vreo 3, până acum, doar în București. Că nu au fost prezenți mulți oameni, meh. Dar am avut oameni din Galați și Craiova și Tulcea, deci da.
Le-am semi-promis copiilor de ieri, pe net, că o să fac eu un Tumblr meet mult mai mișto și așa o să și fie. Aștept să vină oamenii la facultate în București, să se strângă lumea bună și, pe undeva octombrie-noiembrie, o să-l organizez. Nu doar eu, că mi-e silă și nu-mi place să fac pe șefa, dar o să fiu în ”line-up”.
Până atunci, pot spune, după ce m-am gândit de multe ori și intens, că lejeeerrr 50% din cei prezenți ieri, la meet-up, fac platforma de râs prin comportamentul lor. Vrei să îți faci prieteni sau vrei atenție? Nu le poți avea pe amândouă, s0z.
Și tot până atunci, arunc link de la blogurile mele, ca să nu creadă careva din ”Tumblriști” că sunt incognito:
1. http://cartofi-prajiti.tumblr.com
2. http://nvm-bollocks.tumblr.com
3. Instagram: http://instagram.com/wadafac
Și sfat general: acceptați critica, oricât de constructivă nu ar fi ea. E o critică, e părerea cuiva care, probabil, nu-ți e prieten. Ok, nu ai cerut părerea nimănui, dar ne-am născut, locuim, trăim într-un stat democratic, unde nu trebuie neapărat să ceri o părere ca să-ți fie dată. Oamenii te judecă indiferent de ce ai face, așa că de ce te ataci și spui că NU îți pasă în același timp?
În fine, per total a fost lame, dar mă bucur că am putut să-i ating posteriorul Anei Maria T, l-am cunoscut pe Andy, că de când se tot chinuie să mă scoată afară și l-am scos pe Ionuț în lume, că de când se chinuie toată lumea să facă asta... Și m-am văzut și cu Vero, m-am ales și cu niște pozici frumix, să fie bine ca să nu fie rău.
Nu vreau să par rea, dar nu așa arată un Tumblr meet-up. s0z kids.
Meh, multă sănătate, sper să nu mai existe un meet-up atââât de plictisitor vreodată. Plictisitor în sensul că n-am văzut oamenii să se ducă unul la celălalt și să întrebe ”care e blogul tău? ce tematică are? cum ai aflat de tumblr?”. Cam asta vedeam eu să se întâmple, dar a fost groaznic de plictisitor. Începusem să-i întreb pe ceilalți haterași dacă mergem să închiriem biciclete, that would have been fucking awesome.
Oh, am fost numită ”The Hate Ambasator from Tumblr RO” de către Tumblriștii. Nuștu exact cine-s ei, dar m-am simțit ca atunci când mi-a zis diriga, în a11a sau a12a, că-s ”avocata diavolului”. #hihi
Pwp, iubi & respect maxim. Sănătate!

The Hate Ambasathor from Tumblr RO

întâlnirea PCR:

Concurs pe Facebook sau ”arta” selfie-ului

Cu toții am dat peste renumitele concursuri de pe Facebook cu ”câștigi nuștu ce dacă faci asta și cealaltă”. Și ne ferim de ele, pentru că-s niște porcării, țepe, bullshit. Însă, ietă cum a apărut un concurs pă bune, cum s-ar spune. Și e pe Facebook.
Cum știi că e pă bune? E simplu. La fel de simplu cum poți câștiga.
Primul pas e că la concursul ăsta există un site, cu regulament și legături către site-urile unde mai apare acest concurs (Instagram, Twitter, YouTube). Pe site, apare filmuleț de prezentare, ceea ce nu am mai văzut pe site-uri de concurs sau chestii d-ăstea.
Pe deasupra, eu, Wadăfac, garantez că e pă bune, pentru că fac parte din echipa care se ocupă de asta. Deși totul se întâmplă, în mare parte, pe Facebook, nu e una din țepele clasice cu ”câștigă un Iphone”, pentru că... nu e. Adică, de nu era serioasă treaba, nu cred că se mai investeau bani în site și în mascotă și în alte chestii pe care le vedeți pe pagina noastră sau o să le citiți pe site. Dej' ie pă bune.
Și cum ar fi cazul să las un link, două, trei, ietă aici:
1. www.facebook.com/ducadu.official
2. http://ducadu.com
Ca să vă prindeț' mai cu tupeu și să vedeț' că e fo' real, începând cu 1 august, mascota noastră o să se plimbe prin zone mari ale Bucureștiului. Care-i scopul? Mpăi, concursul constă în a-ți face un selfie cu mascota sau cu logo-ul nostru, bagi poza pe Facebook cu un anume hashtag #selfiecuducadu, apoi dai și-un like și share la pagina noastră de feisbuc. Așa te înscrii în concurs, care e un treasure hunt, adică un joc venit de la americani. Premiile-s destule, iar ăla mare e un aifon, că poate n-ai fon. Unu' d-ăla scump, 5s, ca să fim șmecheri pân' la cap.
Deci, așadar și prin urmare, fiț' pă fază cu 1 august. Până atunci, fiț' pă fază cu ce postăm pe pagina de feisbuc, or să fie multe chestii funny.
Pă final, Wadăfaca din mine vă invită să vă înscrieți în unul din cele mai mișto concursuri ale verii două mii paișpe, noi suntem adevărați, spre deosebire de multe j de mii de concursuri din mediul virtual.
Vă pup, vă salut și vă respect respectuos, cu mult talent și adevărăciune!
Later edit: ca să vedeţ' cât de mişto suntem, avem şi un vine! Uitaţi-l aicişa: https://www.facebook.com/ducadu.official/posts/664635246957618. Personaje: eu şi Ducadu, adevărăciuni!

Cum să spargi un cont de Facebook

Acum că v-am atras atenţia...
-
-
-
-
-
Nu fiţi idioţi, nu mai poţi sparge un cont de Facebook în momentul actual. Se putea, în începuturile site-ului de socializare. Dar acum, nah. Am încercat şi eu, şi alţii.
Aceşti alţii încă încearcă, mai exact cu contul meu... Nu fiţi tâmpiţi, primesc mesaj pe telefon de fiecare dată, e prea securizat contul meu ca să reuşiţi să treceţi de primul "zid". De fapt, toate conturile cre-că-s aşa, doar că nu toţi bifează treaba cu mesaj pe telefon.
Nu de alta, da' nu reuşiţi să spargeţi un cont de Facebook decât dacă ştiţi răspunsurile întrebărilor ălea, ca la Yahoo. Sau dacă aveţi acces la telefonul persoanei respective, ceea ce e un caz îndepărtat.
Altfel spus, nu fiţi retardaţ'. Tutorialele de pe Youtube sunt nişte prostii, nu funcţionează pentru cazurile în care nu aveţi vreun detaliu de ajutor. Nu mai încercaţ'.
V-am prins, fraierilor, haha.
Şi, dacă tot am scris postarea asta, dau o informaţie pentru stalkerii ce se vor profesionişti (ca mine, haha): când rămâi fără net pe telefon şi vrei să vezi cine a dat like la nuştu ce fotografie, intră pe http://iconosquare.com. Pe http://instagram.com nu poţi vedea decât numărul de like-uri şi gen ultimele 2-3 persoane care-au dat, poţi să dai like la pozele de pe feed şi cam atât. Pe Iconosquare vezi şi followerşi şi following şi se încarcă mai repede feed-ul. E mişto treaba. Io am băgat la bookmarks instant. Enjoy it, you, stalkers, and welcome.
Şi, dacă tot am scris postarea asta, fiţi pe fază, o să fac o recenzie zilele astea. Profu' de Publicitate mi-a făcut cadou volumul său de poezii cu condiţia să-i fac o recenzie. Spun doar că-s mişto poeziile, detalii curând, so keep an eye on it.
Până data aviatoare, good nighty night, felicitări, Germania, pentru cupă, să nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe, zâmbiţi mai mult şi s-aveţi multă sănătate!
P.S. NU poţi sparge un cont de Facebook dacă eşti amator în ale IT-ului.

Grea e viața de student, partea III

Vorbele oricărui student din provincie, lefter, ca majoritatea: Grea e viața la cămin când nu e paharul plin!
Orice-ar zice oricine, astea-s vorbe de duh și general valabile.
Și scriu asta dintr-un alt cămin, nu ăla unde stau io. Mai merg prin vecini, foști colegi de liceu, adică fosta colegă de bancă, s-a procopsit cu mine pe cap, ce să-i și faci acu'... Și ca să vezi situație, paharul e gol și buzunarele la fel. Trăiască parcurile unde poți merge fără nicio durere a portofelului.
Aufwiedersehen!

Blog al sentimentelor sau Tumblr

Ăsta-i un blog un scriu chestii generale, lipsite de vreun amalgam al sentimentelor. Dar am şi un blog unde nu ştii când sunt fericită sau tristă sau supărată sau nervoasă. Acolo-i locul unde toate sentimentele mele se adună şi-s ca într-o oală unde pui ingredinte pentru ciorbă alandala. Acolo-i spaţiul meu public, dar privat. Unde ori inventez, deci creez uneori ficţiune, ori rup din mine şi scriu "cu unghia pe tencuială", cum făcea Arghezi în "Flori de mucigai". Acolo sunt eu, dar într-o altă postură, într-una în care aici nu o să apar prea curând sau, chiar, vreodată. E cutia mea cu sentimente. Tot felul de sentimente. Şi, pentru că am avut o inspiraţie nebună, dar nu am avut intenţia de ficţiune, deci mna, sunt părţi din unghiile mele cu tot cu tencuială acolo, am scris asta:
http://cartofi-prajiti.tumblr.com/post/88747675636/omul-preferat-al-cartii
Mi-a fost greu să mă scriu, dar am făcut-o cum nu cred c-o voi mai face atât de deschis. Mi-am scris sentimentele şi sunt mândră de rezultatul final, dar mândreţea nu mă ajută în viaţă, cum nici blogurile nu îmi dau de mâncare, aşa că mă duc să-mi fac bagajul. Plec acasă la mine, unde e mami şi unde-s Dudu şi Sissy. Plec unde mi-e bine chiar şi când simt că sunt cu ambele picioare în prăpastie.

A iubi sau a crede că iubești

În timp ce ar fi trebuit să fiu atentă la proiectele colegilor de grupă de la ICI, am news feed-uit Facebook-ul până mi-a fost captată atenția la un post, un share de la un blog (www.irule.ro/2013/02/26/despre-cum-nu-ramai-prieten-dupa-ce-se-termina-relatia/). Scria acolo cum că e mai bine și pentru tine, și pentru cel iubit să nu mai țineți legătura după despărțire, pentru că vă faceți rău reciproc și, în plus, nu ar fi o simplă prietenie. Așa e, nu poți rămâne un simplu prieten pentru cel căruia i-ai spus toată viața ta, care îți știe slăbiciunile și secretele. De ce? Pentru că, pur și simplu, nu poți. Nu te vei abține de la anumite lucruri, cum ar fi inside jokes, îți va fi greu să te adresezi altfel decât cu nickname-urile atribuite de-a lungul relației.
Totuși, refuz să cred că iubirea dispare. Dacă ai iubit din toată ființa ta, chiar și pentru o perioadă scurtă de timp, iubirea asta nu dispare. Nu în totalitate. În cazul în care, după despărțire, poți spune sincer și serios că "nu mai iubești", înseamnă că nici n-ai iubit. Și, chiar dacă ai întâlnit pe altcineva, iubirea nu moare niciodată dacă s-a născut.
Totuși, iubirea poate fi ușor confundată cu sentimentul de atașament. Ai impresia că, dacă te simți bine în compania unei persoane, o iubești. Greșit. Iubirea presupune mai mult decât confort. Necesită acceptare, înțelegere, încredere, compromis... Iubirea e o prietenie mai mult de prietenie, e atunci când sunt lucruri pe care nu le poți spune unui prieten, dar ești sigur că iubitul/a te va asculta și te va ajuta. Însă, dacă declarațiile de dragoste nu sunt susținute și de demonstrații efective, nu e iubire în sensul propriu.
Deși e dureros, și sunt conștientă de asta, în momentul în care m-am despărțit de iubit, nu pot să nu mai vorbesc deloc cu... el. Și nu e neapărat legat de obișnuință, ci cât e de dorința de a reface legătura cu orice preț. Pentru asta, trebuie dorință și voință. Și răbdare și putere psihică, pentru că e o luptă grea și, poate, lungă. Nimic în viață nu e ușor și nici nu vine de-a gata.
Sau totul se poate rezuma la, cum a spus Dan Bordeianu într-un scurtmetraj: "A plecat... S-a plictisit. D-aia a plecat... ca să nu se mai plictisească."

posted from Bloggeroid

Declaraţii virtuale sau ce melodie să trimiţi unei fete

Cum am de învăţat pentru facultate, brusc mi-a venit inspiraţie de post pentru blog. Şi nu putem să nu scriem postul, că poate se pierde ideea până mâine, poimâine.
Deci, aşadar şi prin urmare, am ascultat o melodie azi de vreo 3 ori consecutiv şi asta pentru că îmi place atât de mult încât, când îmi intră în playlist, nu o ascult doar o dată... O ştiu de ceva mai mult timp de la Vero, e cântată de Norzeatic (Vexxatu' Vexx, pentru cine îl ştie aşa) şi se numeşte "Ea". Nu înţeleg 100% tot ce zice nenea ăsta, da' înţeleg ce trebuie, înţeleg că e una dintre cele mai frumoase melodii tip dedicaţie pe care le-am auzit.
Dacă vreodată vrei să-i spui prietenei tale că o iubeşti mult, da' îţi vin în cap numa' clişee, dă-i melodia asta şi spune-i să asculte versurile, că-i cu dedicaţie de la tine. Pe mine, sincer, mă obsedează. Mi-aş dedica-o singură, dacă aş putea. Am căutat versurile pe net, ca să umplu golurile pe care nu le înţeleg, da' n-am găsit. (Dacă cineva transcrie versurile şi le pune pe net, să mă anunţe, merci anticipat.) Cert e că Norzeatic "ar fi pus fata în ramă, da' a pus-o-n rimă", ceea ce permite fiecărui băiat să dea melodia asta tuturor fetelor frumoase, în special frumoaselor lor, pentru că pentru fiecare băiat există o fată care să se potrivească perfect cu melodia asta.

Mie asta mi se pare cea mai potrivită atunci când nu-ţi găseşti cuvintele.
Sunt multe melodii de dragoste, de drăgălăşenie, de de toate, chestii, trestii, da' asta mi se pare cea mai cea. E plină de versuri frumoase şi are un sound chill şi nu ştiu de ce nu ar plăcea cuiva.
Bine, dacă o luăm clasic, cea mai frumoasă declaraţie mi se pare cea scrisă, pusă la poştă şi păstrată undeva bine. Dar trăim în era tehnologiei, când am ajuns să ne bucurăm prea puţin de declaraţiile de dragoste făcute "live", pentru că suntem ocupaţi să le arătăm tuturor din mediul online respectiva "surpriză".
Aş vrea să ştiu, în secţiunea de comentarii, ce melodie vi se pare cea mai potrivită pentru a fi dedicată persoanei iubite. Sau ce melodie aţi vrea să vă fie dedicată. (E, cred, prima dată când vorbesc în mod direct cu cititorii şi îi îndemn să îmi lase comentarii pe o anumită temă, mă simt ciudat...)
Multă baftă-n viaţă, să fiţi iubiţi şi să le mulţumim artiştilor că ne ajută să ne exprimăm sentimentele prin creaţiile lor atunci când nu găsim noi nişte căi pentru asta.
Pe mine mă aşteaptă o noapte lungă şi albă dedicată învăţatului, dar o să verific în mod constant dacă şi ce mi-au scris oamenii în secţiunea de comentarii.
Sănătate la toată lumea!

Acasă sau casa tuturor? + Empire State of Aglomeraţie

M-a inspirat Mara (vezi blogul ei aici: http://maraalexandraf.wordpress.com) şi mersul prin tramvaiele şi autobuzele bucureştene.
Niciodată, dar niciodată un student din provincie nu va spune "acasă" la locul unde stă cât face facultatea. Fie că e vorba de cămin sau de un apartament închiriat, acasă nu e acolo. Mi s-a întâmplat o singură dată să vorbesc cu mama la telefon şi să mă întrebe "unde te duci?", iar eu să-i răspund "acasă". Imediat m-am corectat şi am început amândouă să râdem şi să facem mişto pe tema asta.
Ştiu că acasă e acasă, când toate vasele lăsate în chiuvetă de mine ajung curate, când mereu găsesc geamul închis atunci când eu îl las deschis, când niciodată nu mănânc supă la plic pentru că nu am altceva în toată casa. Ştiu că acasă nu e la cămin, pentru că acasă nu găsesc lucrurile unde le-am lăsat cu o oră, o zi sau o săptămână înainte.
Niciodată mâncarea din caserole şi borcane nu va avea acelaşi gust ca atunci când e gata preparată, caldă, pusă direct pe masă, fără ca tu să faci vreun efort fizic. Niciodată mâncarea încălzită la microunde sau pe plită nu va fi la fel de bine încălzită ca cea de la mama ta din bucătărie.
Pe lângă asta, niciodată patul de cămin sau de apartament închiriat nu va fi la fel de moale sau de pufos ca ăla de-acasă. Diferenţa majoră la mine e că acasă trebuia să fac patul zilnic; la cămin, cum stau singură în cameră, nu prea am ce să-i fac, stau 95% din timp în pat. Dar nici în vise patul ăsta o să-mi bată pătuţul de-acasă. Salteluţa mea cre'-că-mi plânge de dor... Şi nici nu mă voi simţi ca în patul meu, pentru că ştiu că au mai dormit pe locul ăsta zeci sau sute de persoane (sper că nu mii). O cameră de cămin e un fel de casa tuturor; intră unii, ies alţii, uneori intră câţiva şi ies mai mulţi, nu se ştie câte şi mai câte se întâmplă într-o cameră de cămin înainte să te muţi tu acolo.
Pe lângă asta part. II, aglomeraţia din Bucureşti mă trezeşte mereu la realitate. Şi nu zic aici de zonele unde se circulă groaznic de rău, ci de orice zonă. Cred că în Ploieşti sunt atât de multe maşini câte sunt în Rahova sau Colentina... Şi niciodată nu o să vezi un blocaj în trafic în Ploieşti, în centrul oraşului, darămite într-un cartier, aşa cum am tot văzut prin Capitală.
De fiecare dată când îmi intră în playlist, când sunt pe-afară, Jay Z & Alicia Keys - Empire State of Mind, îmi dau seama că ar trebui schimbat New York de la refren cu Bucureşti. Bine, sunt destul de multe schimbări de făcut la melodie ca să se potrivească cu Buq (aşa-mi place să alint oraşul; sau aşa scriu când mi-e silă), dar, pentru România, Buq e "empire state of aglomeraţie", aşa cum e New York-ul pentru SUA.
În orice caz, Bucureşti a primit de la mine numele de cod: "empire state of aglomeraţie" (am lăsat aglomeraţie în română, ca să se ştie că e strict pentru România).
În alt orice caz, aş da o lună în Bucureşti pe o săptămână în New York, chiar dacă acolo nu e aglomeraţie, ci haos. Cred că pe străzile newyorkeze m-aş simţi ca în Kulturhaus, undeva pe la ora 11, când nu e extrem de plin.
Bucureşti, concrete jungle of Romania.

Hipster sau cum să foloseşti Google

Mi s-a atras de curând atenţia că postez rar pe blog. Ok, acum postez, deşi aş putea lucra la un proiect despre sisteme electorale. Sau aş putea citi pentru examenul parţial de la ISMM de marţi. 
Am primit mai devreme pe ask.fm link de la răspunsul unei tipe la întrebarea "ce înţelegi tu prin hipster". Răspunsul ei este unul des întâlnit: "Un copil prost care vrea sa para ce nu e, reusind doar sa enerveze oamenii. Se preface ca are cultura, defapt el fiind prost de bubuie." - Am dat copy paste la răspuns, ca să evidenţiez faptul că uite cine e "prost de bubuie". De şi fapt sunt două cuvinte care construiesc "de fapt". Nu există în niciun dicţionar "defapt".
Bine, nu despre asta voiam să vorbesc, dar s-a întâmplat acu', mna, ce să-i faci...
E o întrebare bună: ce înseamnă hipster? Mulţi ar răspunde ca fata aia sau ar spune "Chirilă e un hipster!"
Dar ce înseamnă exact asta?
Păi hai să vedem cum putem afla.
Deschidem un nou tab, intrăm pe Google, scriem "hipster meaning" sau "hipster wikipedia" şi tadaaam! Ai câteva mii de răspunsuri! Tot ce trebuie să mai faci e să te INFORMEZI.
Dar, dacă tot citiţi asta, uite, vă simplific treaba. Am intrat eu pe Google şi am căutat definiţii pentru "hipster". 
Ce e "hipster"? Hipster e o SUBCULTURĂ, nicidecum o insultă pentru o persoană. Deci, hipster este o subcultură contemporană urbană predominantă în America de nord, Australia şi părţi ale Europei. 
Cum e descrisă? E asociată cu: indie and alternative music, a varied non-mainstream fashion sensibility (including vintage and thrift store-bought clothes), progressive, independent, or far-left political views, organic or artisanal foods, and alternative lifestyles. (sursă: Wikipedia)
Mai exact, cei care fac parte din subcultura asta sunt nişte oameni la fel de normali ca şi ceilalţi, doar că adoptă un stil de viaţă puţin diferit, sunt extremişti de stânga, adică sunt mai comunişt; sunt pe ideea de egalitate de drepturi şi şanse, nediscriminare, altruism. Sunt social-comunişti, socialişti, anarhişti şi social-democraţi (comunismul este înrudit cu astea) - se opun autoritarismului comunist. Deci sunt mai multe categorii şi de comunişti. În fine, nu-mi place politica, mai bine o las la o parte.
Sinceră să fiu, nici nu ştiam de treaba asta cu orientarea politică a hipsterilor. Acum am aflat. Şi nu mi-a luat mult. Doar ce-am citit câteva rânduri.
Aşadar, NU e greu să cauţi ceva pe Google şi să te informezi. Nu e o ruşine să nu ştii; e mai ruşinos să inventezi şi să te faci de râs pentru că ai vrut să pari deştept. Deştept, nu inteligent, că e o diferenţă între astea. 
Dar dacă tot am început...
Desigur, "inteligent" şi "deştept" sunt sinonime. Dacă citim în Dex, inteligent este "deştept, ager la minte, pătrunzător". Însă, să nu ne rezumăm doar la un dicţionar. Ce-ar fi să scriem pe Google "diferenţe între inteligent şi deştept"? Io ştiu de mult timp care e diferenţa majoră: inteligenţa e nativă, deşteptăciunea apare în timp, prin efort intelectual. Nativ adică înnăscut. Deştept te faci prin şcoală, deci nu mergi la şcoală degeaba. Tot ce înveţi în şcoală/liceu contribuie la cultura ta generală, la transformarea ta în om deştept.
Concluzii:
1. Hipster e o subcultură contemporană urbană.
2. Inteligenţa e nativă, deşteptăciunea e inteligenţă cultivată.
Sper că am fost de ajutor.
Nu vreau să par răutăcioasă, doar că nu-mi place să văd că oamenii tot confundă inteligent cu deştept şi că spun de hipsteri că-s nişte proşti. Hipsterii sunt mult mai deştepţi decât cei care găsesc tot felul de definiţii pentru adepţii acestei culturi.
Ah, a 3-a concluzie: NU e greu să te foloseşti de internet ca să-ţi măreşti cultura generală. Dacă tot pierzi zile întregi pe ask.fm şi Facebook, rupe 5 minute pe zi şi mai caută nişte chestii pe Google şi Wikipedia, că mna, nu plăteşti nimic ca să le accesezi, plăteşti doar furnizorul de internet.
Multă sănătate şi baftă în viaţă.
La mulţi ani tuturor floricelelor pentru mâine!

FJSC sau internship-urile

Am afirmat acum ceva vreme, ori aici, ori pe Facebook undeva pe vreun grup, cum că FJSC nu te ajută în găsirea unei slujbe în domeniu. Am făcut afirmaţia asta pe baza unor "auzite", vorbe din popor. Ei bine, facultatea a contrazis vorbele alea şi afirmaţiile mele.
Astăzi, la sediul FJSC, se desfăşoară un târg de internship-uri. Mergi în CV-urile în mânuţă şi ţi le depui la "standul" companiei care te încântă mai tare.
"Reprezentanţi ai Adevărul, BeWhere, Ringier, Cariere, România TV, Independenţa, Rador, Centrul pentru Studii Complexe, Graffiti PR, Kaleidoscope Proximity și Graffiti BBDO se numără printre companiile care oferă stagii de practică în jurnalism, PR şi advertising, unele dintre ele oferind posibilitatea de angajare. Studenţii trebuie doar să aibă CV-urile la ei." (www.fjsc.unibuc.ro)
Mă duc şi io să-mi încerc norocu'. Poate, peste o săptămână, mă sună de la nuştu care dintre companiile astea şi mă cheamă la munci.
Multă baftă-n viaţă la toată lumea, nu rataţi nicio ocazie ce vi se dă, că nu ştiţi de unde pică norocu'.

Arta manichiurii sau ce să faci cu timpul liber

Sunt destul de sigură că mulţi sunt curioşi cam cât timp îmi pierd cu manichiura.
Ei bine...
E ora 8:30 seara. Mi-am luat toate instrumentele, adică ojele, chestia de făcut puncte şi liniuţe şi... cuţitul (sună dur) pentru cuticule. Câte oje? 8 sticluţe, dintre care 3 sunt cu negru (au diferite pensule).
E ora 9, iar eu mă apuc de treaba treabă. Modelul: Flappy Bird.
E ora 11:30 şi am terminat ambele mâini. Tot ce mai am e să dau cu un lac protector, da' asta cred că fac mâine.
Deci, în medie, cam 3 ore îmi ia pentru un model mai "complicat". Mă inspir de pe Youtube; sunt abonată la diferite tipe care se machiază şi îşi fac unghiile în diverse modele şi fac frizuri mişto şi chestii de femei, mă mai uit pe weheartit la modele de manichiuri sau pe Tumblr sau chiar pe Google Imagini. Am şi momente când pur şi simplu îmi imaginez ceva şi transpun pe unghii cum pot. Asta aşa, de plictiseală.
Nu pot să spun că am "lucrat" în tot timpul ăsta, am mai luat o pauză în care mă uitam pe News Feed pe Facebook sau mă mai uitam la asta: https://www.youtube.com/watch?v=H9XyB0_Xxd0... Dar, în general, cam 2-3 ore îmi ia pe un model mai complicat. Cel mai mult am stat 4 ore pe model cu nyan cat.
Nu îmi ia atât să desenez unghiile. Mai mult durează până se usucă o parte, apoi dai peste cu altceva şi tot aşa. Totul e să ai răbdare şi ambiţie să termini, căci e tare mişto să-ţi faci tu unghiile cu model d-ăsta mai complicat şi lumea să se minuneze de asta, haha.
Da, cam aşa. Am mult timp liber. Şi, deşi mi-a fost cam lene să fac modelul ăsta cu Flappy Bird, până la urmă, am îndrăznit să încep. Nu de alta, da' era un "challenge accepted".
Rezultatul mult aşteptat:

dacă te-ai...

... gândit vreodată că totul o să fie bine, poate chiar perfect...
mai gândeşte-te.
nimic nu-i uşor.
şi, dacă chiar simţi că-ţi e bine, lasă, o să treacă repede, e doar pe moment, e doar în capul tău.

FJSC, din viziunea unui student din anul I

Ei bine, iată, am pornit şi postul ăsta, postul pe care câteva persoane m-au rugat să-l scriu, ca să afle cum e la FJSC, în cazul în care vor să se mute de la facultatea unde sunt sau vor să aplice la FJSC după ce termină liceul. Iar eu scriu postul ăsta din perspectiva unui student din anul I care abia a trecut prin prima sesiune a vieţii sale ca student. Cine ştie câte-or mai urma...
Avertisment: e posibil ca postul ăsta să fie cam lung. Sper să nu, dar nu promit, nu ştiu când mă voi opri din scris.
S-o luăm cu începutul.
Prima dată când am intrat în contact cu facultatea asta a fost acum un an, când am venit la Bucureşti, la Dorina, să îi ţin de urât câteva zile. Cum a fost atunci în vizita mea la FJSC vedeţi aici: http://wa-dafac.blogspot.ro/2013/04/fjsc.html. Dinainte de a veni la Dorina, îmi doream să intru la FJSC, asta pentru că-mi doresc o carieră în radio. Poate şi ca reporter, nu m-am decis încă total, mai am de învăţat multe până să termin facultatea... Asta cine ştie când...
Toate bune şi frumoase, am intrat la facultate. Iniţial, ca student la cursuri fără frecvenţă, adică dai nişte bani, da' faci doar o dată pe lună nişte cursuri/seminarii şi nu la fel ca cei de la frecvenţă, că na, într-o zi pe lună cât ţi se poate preda... Nu mi-a convenit, logic; eu voiam să simt că sunt la facultate, să stau la cămin şi să mănânc supă la plic atunci când nu mai am altceva şi nici bani şi să văd şi eu cum e să dormi pe băncile facultăţii. După o săptămână de la asta, am primit vestea că am trecut la cursurile cu frecvenţă, Doamne-ajută. Nu prea mai conta faptul că tre' să dau 3100 ron în primul an la FJSC, conta că am intrat unde am vrut şi urma să studiez cam ce-mi place. Bineînţeles, nu prea ştiam ce materii mă aşteaptă...
Ca orice student din provincie, am mers să aplic pentru un loc la cămin, că de, după ce că dau 3100 ron la facultate, nu prea îmi permite buzunarul să mai dau vreo 500 ron pe chirie la nuş' ce apartament. Dar facultatea a considerat invers; dacă-s la taxă, sunt plină de bani, îi întorc cu lopata. Da, cum să nu. Am făcut 2 săptămâni naveta (asta pentru că da, nu am primit cămin de la FJSC şi nu aveam altă soluţie), până am auzit de "distribuirile de locuri la cămin de la Univ. Buc.". Am mers, mi-am încercat norocul, eu speram la un loc în cămin cu Dorina, că era şi lângă facultate, şi într-o zonă bună (lângă Afi), meh. Dar nu am fost atât de norocoasă şi am primit cămin în... Măgurele. Căminele din Măgurele sunt cele de care se fereşte orice student din provincie, dar care mai ştie câte ceva despre Bucureşti şi căminele Universităţii. Eu mă încadrez în acea categorie de studenţi, ştiam ce presupune "loc la cămin în Măgurele". Totuşi, a urmat asta: http://wa-dafac.blogspot.ro/2013/10/grea-e-viata-de-student-partea-i.html
În continuare stau la cămin în Măgurele, m-am obişnuit chiar şi e super ok, regia de cămin e 120 lei şi netu' 35, nu sunt probleme de genul gândaci sau şobolani sau eu mai ştiu ce, stau singură în cameră, fac ce vreau, mănânc când vreau, îmi las hainele pe unde vreau, fără să fie cineva care să-mi zică "hei, mai fă şi tu curat". Nu; fac curat când vreau eu; adică destul de des, că îmi dau seama că nu e ok să fiu atât de leneşă. Deci, viitori studenţi ai UniBuc, dacă primiţi loc la cămin în Măgurele, nu vă panicaţi. Singura chestie naşpa e că nu aveţi cu ce ajunge după ora 11, asta în caz că nu aveţi maşină personală.
Anyhow, revenim la facultate. Materiile nu au fost cele la care mă aşteptam. Adică, fiind pe specializarea "Jurnalism", mă gândeam că o să încep de la început cu ce-i pe asta, nu că o să fac din fiecare specializare câte puţin. Dar mna, m-am conformat. Am făcut şi relaţii publice, şi comunicare, şi presă şi actualitate şi redactare şi bla bla. 7 materii în total, dintre care 4 cu examen în sesiune. Dacă nu ai minim 5 în seminar, nu intri în examenul din sesiune, baftă-n viaţă, exact ce mi s-a întâmplat mie la "Introducere în Sistemul Mass-Media". Pe de altă parte, nu intri în examenul din sesiune (la unele materii) dacă nu ai minim 5 la testul intermediar sau parţial, cum i se mai spune. La ISMM am luat 8, da' nu e panică, tre' doar să reiau seminarul sau ceva de genu', n-am prins prea bine ce tre' să fac ca să intru în examen în sesiunea de restanţe. Anywhore, n-ai restanţă, n-ai prestanţă. Cel puţin, aşa se zice.
Cursurile nu au fost extrem de plictisitoare, dar mai şi adormeai, spre exemplu, la cursul de engleză, unde profa vorbea ba în engleză, ba în română, şi tu tot nu înţelegeai nimic şi preferai să pui puţin capul pe bancă. Mai sunt şi cursuri amuzante, spre exemplu... nu ştiu ce exemplu să dau, îmi pare rău. În schimb, seminariile chiar sunt interesante, adică tre' să vorbeşti pe anumite teme. Bine, fac excepţie zilele când ai teme de predat sau ceva de genu', atunci nu mai e interesant. Şi nici să prezinţi un proiect pentru care nu ai dormit vreo 2 nopţi... nu, nu e amuzant şi nici interesant.
Profii sunt, în mare parte, ok. Sau, cel puţin, asta credeam înainte de sesiune. Fiecare profesor a întârziat cu notele puse în catalog, la unii nici nu ştiai dacă ai trecut de seminar sau nu. Fiecare profesor are ceva mult mai important de făcut decât să-ţi corecteze ţie lucrarea în mai puţin de o săptămână. Există profesori care nici nu vor să-ţi dea nota aşa cum e ea, îţi zice că eşti picat şi baftă-n viaţă. Oricât ai încerca să scoţi nota cu tot cu sutimi şi zecimi şi punctuleţe, nu vrea să ţi-o dea şi gata. Ţi-a zis că eşti picat, asta e important pentru el. Şi aşa, tu rămâi nedumerit, nu prea are cine să te ajute, pentru că profu' nu vrea, pur şi simplu, să-ţi dea nota aşa cum e scrisă pe foaie. Dar ajungi să te resemnezi şi să-ţi bagi tot ce-ţi vine la gură în ea de facultate, deşi aici ţi-ai dorit să intri. Da' nu e panică, totul o să fie bine. Mai devreme sau mai târziu.
Personal, nu mă plâng de materii şi de restanţe şi de astea. Mă enervează faptul că, deşi dau 3100 ron, şi nu sunt singura care dă banii ăştia, nu primim o amărâtă de notă, e ca şi cum nu am voie să o văd, ce dacă e a mea şi e dreptul meu să-mi văd nota. Nu vreau să-mi văd lucrarea, ci nota. Şi nu pot, până nu sunt trecute în catalog şi tre' să duc carnetu'. Dar poate vreau să fac contestaţie, sau poate observ că profu' a calculat greşit şi se mai poate face ceva înainte de a fi trecută nota în catalog. Dar nu, e aberant ce cer eu. Şi ce cer şi alţi colegi de-ai mei. În fine, trebuia să fie ceva care să nemulţumească studentu' la facultatea unde şi-a dorit să intre.
Pe partea de teme de la seminarii, ce pot să zic, e nevoie de citit mult. Tre' să mergi la bibliotecă şi să cauţi cărţi, să tragi la xerox paginile de care ai nevoie şi să citeşti, să citeşti, să citeşti. Asta am avut, în mare parte, de făcut la seminarii. Adică pe baza a ce citeai, trebuia să faci un proiect, că mna, nu citeşte nimeni o carte despre comunicare aşa, că s-a plictisit de Facebook şi de seriale... A trebuit să fac şi ştiri, pe baza a câtorva reguli. Şi nu, ştirile nu au fost publicate pe undeva. Erau doar teme date de prof, ca să vadă că am înţeles ce ne tot spunea el acolo. Şi normal, ca (aproape) orice student, nu ţi le faci şi tu fix când le primeşti; faci temele când ştii că mai ai o zi sau două până la predare.
În rest, nu mă plâng. Am avut un program lejer, cu 2-3 cursuri/seminarii pe zi, am avut şi zile unde aveam un singur seminar şi ăla nu era de nuştu câte ore, ci de o oră jumate-două. Materiile nu au fost grele, da' le-am primit aşa, pe toate, şi abia ne-am acomodat cu schimbarea, că suntem studenţi, că tre' să ne căutăm un loc de muncă sau un internship în domeniu şi că ne-am mutat (mulţi dintre noi) de acasă. Dar am rezistat, am făcut faţă şi am predat temele la timp, am încheiat seminariile bine (mulţi dintre noi), am luat toate examenele (nu chiar aşa mulţi dintre noi; cel puţin, eu nu). Totul a fost între bine şi nasol. Nu e nici o facultate extrem de uşoară, da' nici nu-i ca la istorie, unde tre' să mănânci, efectiv, istorie pe pâine, nici ca la medicină, să ai mii de pagini de citit pentru un examen, nici ca la arhitectură, să nu dormi nopţi întregi pentru o singură temă. E... bine. Mie-mi convine, deocamdată. Excepţie fac problemele mai sus menţionate (cele legate de note) şi cum se poartă secretarele cu tine dacă ai o mică treabă pe la ele, parcă le-ai deranja din somnul de frumuseţe dacă ai nevoie de o ştampilă sau ceva.
În fine, recomand celor care-şi doresc să facă Jurnalism, să vină la FJSC. Nu sunt unul din studenţii ăia care le spun elevilor de-a doişpea: "Nu veni, frăţioare, la FJSC, că e super naşpa". Dacă e aşa naşpa, tu de ce mai stai la FJSC? De ce nu te muţi la o facultate unde nu-i aşa naşpa pe cât consideri tu? Mie-mi place aici, e cunoscută facultatea şi o recomand celor care-şi doresc să intre aici. În ciuda a tot ce se aude de FJSC, că a avut anul ăsta MediaPorn, nu MediaProm şi că nu înveţi nuştu ce vrei tu, astea-s doar chestii. De bal, nu mă leg, nu am fost la bal, deci nu-mi dau cu părerea, iar de materii... frăţioare, înveţi ce-ţi place, da', pe lângă, tre' să faci şi altceva, care sigur te va ajuta. De exemplu, eu, că am zis că vreau să merg pe radio, nu pot face numa' chestii legate de radio, că nu am de unde să ştiu că o să-mi meargă superbine în radio toată viaţa. Aşa că învăţ şi ce face un redactor sau un reporter, învăţ şi de relaţii publice. Nu am de unde să ştiu ce-mi rezervă viitorul, oricâte planuri aş avea eu cu el. Pur şi simplu, învăţ mai multe chestii care se leagă puţin între ele sau se vor lega la un moment dat.
Şi cam asta mi-e părerea despre FJSC, după 4 luni şi jumătate ca studentă aici. Nu aş da FJSC pe altă facultate, nici măcar pe Jurnalism la Hyperion, unde faci mai multă practică decât teorie. Prefer să fac teorie şi să o aplic direct într-o redacţie sau la un radio, să îmi caut internship-uri sau să fac parte din ONG-uri (la început, în primul an sau chiar al doilea) unde să aplic ce am învăţat în facultate. Unii ar zice că-i mai mişto să faci practică din primul an de facultate, chiar în facultate, da' nuştu, mie mi se pare mură-n gură, adică ok, faci la facultate tot ce-ţi place, da' şi când o să termini facultate, tot tre' să te bagi într-un internship sau ceva, să ai experienţă din afara facultăţii, deci tot de jos porneşti. Aşa, mai bine, pornesc de jos de la început.
Asta-mi e părerea şi nu cred că o să mi-o schimbe careva. În niciun caz, un student de la o altă facultate. Tre' să fii aici ca să vezi cum e. Dacă-ţi place, rămâi. Dacă nu, nu te ţine nimeni cu forţa. Face sens.
Acu', depinde de voi, cei care m-aţi pus să scriu postul ăsta, dacă vreţi sau nu să veniţi la FJSC. Eu, din postura unui student din anul I, care e undeva între bine şi rău, vă recomand FJSC.
Şi cu asta, am încheiat cam tot ce aveam de zis, în mare. Dacă-s întrebări sau ceva, ori mă contactaţi pe privat, ori aştept întrebări mai jos şi vă răspund la ele de îndată ce le văd.
Sper că v-am lămurit şi că nu am uitat niciun detaliu important.
Baftă la bacalaureat şi la examenele din sesiune (cei care mai au).
Vă pupă Wadăfac!

Trecut mort şi prezentul viitor

Am dat, nu extraordinar de întâmplător, de un post cu titlul "de ce nu e bine să ai nostalgii legate de liceu". (vezi postul aici: http://www.andreiniculae.eu/de-ce-nu-e-bine-sa-ai-nostalgii-legate-de-liceu/)
Nu ştiu cum s-a făcut că fix azi am vorbit cu fosta mea colegă de bancă din ultimii doi ani de liceu şi chiar mi-a zis că-i e dor de vremurile alea.
Bă, da, nu e bine să ai nostalgii legate de liceu, aşa cum scrie şi în postul mai sus link-uit, pentru că te desprinzi de prezent, poate chiar mai mult decât trebuie. E ok să zici din când în când: "bă, frate, câte nebunii făceam în liceu" sau "ce dor mi-e de pauzele când dădeam manele la maxim în clasă", da' nu să stai să-ţi aminteşti fiecare chestiuţă. Prezentul e important. Dacă alegeai să mai rămâi în liceu, cu siguranţă nu ajungeai să zici "mi-e dor de liceu". Şi cu siguranţă NU îţi e dor de liceu, ci de momentele petrecute cu colegii şi de notele bune pentru care nu stăteai mai mult de o noapte să înveţi... Şi, când îţi e dor de colegi, poţi foarte bine să-i suni şi să-ţi dai întâlnire cu câţiva dintre ei. Nu îţi trece dorul de liceu dacă doar stai şi plângi pe tema asta.
Şi eu am zis de câteva ori că-mi e dor de liceu, dar am mai vorbit cu fosta colegă de bancă, am mai dat pe Facebook de postări ale altor foşti colegi şi mi-a trecut destul de repede. Prezentul e cel mai important, iar trecutul tre' să stea acolo unde e, chiar dacă, poate, te urmăreşte. Lasă-l să te urmărească, da' nu-i acorda atenţie.
Şi până să ne ajungă trecutul, hai, mai bine, să ne formăm din prezent... viitorul.
P.S.: Baftă în continuare la examene, oameni ai sesiunii! La cât mai puţine restanţe... sau chiar niciuna!

2013 vs. 2014

ce aşteptări am avut de la 2013:
- să excelez în viaţă
- să am bani
- să îmi meargă bine pe orice plan (dragoste, sănătate, carieră)
- să nu duc lipsă de nimic
- să iau bacu'
- să intru la jurnalism
- să mă mut la capitală
atât. cred.
ce aşteptări am de la 2014:
- să ies bine din sesiuni
- să n-am restanţe (????????? e prea mult asta?)
- să trec la buget (dacă se poate...)
- să am bani
- să rămân o prinţesă
- să mă îngraş 5 kg maxim
- dacă se întâmplă o minune şi mă angajez în domeniul media, nu mă supăr
atât. cred.
multă sănătate la toată lumea. şi să vă îmbrăcaţi bine, că e frig rău afară. mâncaţi multe fructe şi dormiţi mult. hai salut!