Ăsta-i un blog un scriu chestii generale, lipsite de vreun amalgam al sentimentelor. Dar am şi un blog unde nu ştii când sunt fericită sau tristă sau supărată sau nervoasă. Acolo-i locul unde toate sentimentele mele se adună şi-s ca într-o oală unde pui ingredinte pentru ciorbă alandala. Acolo-i spaţiul meu public, dar privat. Unde ori inventez, deci creez uneori ficţiune, ori rup din mine şi scriu "cu unghia pe tencuială", cum făcea Arghezi în "Flori de mucigai". Acolo sunt eu, dar într-o altă postură, într-una în care aici nu o să apar prea curând sau, chiar, vreodată. E cutia mea cu sentimente. Tot felul de sentimente. Şi, pentru că am avut o inspiraţie nebună, dar nu am avut intenţia de ficţiune, deci mna, sunt părţi din unghiile mele cu tot cu tencuială acolo, am scris asta:
http://cartofi-prajiti.tumblr.com/post/88747675636/omul-preferat-al-cartii
Mi-a fost greu să mă scriu, dar am făcut-o cum nu cred c-o voi mai face atât de deschis. Mi-am scris sentimentele şi sunt mândră de rezultatul final, dar mândreţea nu mă ajută în viaţă, cum nici blogurile nu îmi dau de mâncare, aşa că mă duc să-mi fac bagajul. Plec acasă la mine, unde e mami şi unde-s Dudu şi Sissy. Plec unde mi-e bine chiar şi când simt că sunt cu ambele picioare în prăpastie.
No comments:
Post a Comment
Hai cu tupeu, trăi-ți-ar!