Niciodată, dar niciodată un student din provincie nu va spune "acasă" la locul unde stă cât face facultatea. Fie că e vorba de cămin sau de un apartament închiriat, acasă nu e acolo. Mi s-a întâmplat o singură dată să vorbesc cu mama la telefon şi să mă întrebe "unde te duci?", iar eu să-i răspund "acasă". Imediat m-am corectat şi am început amândouă să râdem şi să facem mişto pe tema asta.
Ştiu că acasă e acasă, când toate vasele lăsate în chiuvetă de mine ajung curate, când mereu găsesc geamul închis atunci când eu îl las deschis, când niciodată nu mănânc supă la plic pentru că nu am altceva în toată casa. Ştiu că acasă nu e la cămin, pentru că acasă nu găsesc lucrurile unde le-am lăsat cu o oră, o zi sau o săptămână înainte.
Niciodată mâncarea din caserole şi borcane nu va avea acelaşi gust ca atunci când e gata preparată, caldă, pusă direct pe masă, fără ca tu să faci vreun efort fizic. Niciodată mâncarea încălzită la microunde sau pe plită nu va fi la fel de bine încălzită ca cea de la mama ta din bucătărie.
Pe lângă asta, niciodată patul de cămin sau de apartament închiriat nu va fi la fel de moale sau de pufos ca ăla de-acasă. Diferenţa majoră la mine e că acasă trebuia să fac patul zilnic; la cămin, cum stau singură în cameră, nu prea am ce să-i fac, stau 95% din timp în pat. Dar nici în vise patul ăsta o să-mi bată pătuţul de-acasă. Salteluţa mea cre'-că-mi plânge de dor... Şi nici nu mă voi simţi ca în patul meu, pentru că ştiu că au mai dormit pe locul ăsta zeci sau sute de persoane (sper că nu mii). O cameră de cămin e un fel de casa tuturor; intră unii, ies alţii, uneori intră câţiva şi ies mai mulţi, nu se ştie câte şi mai câte se întâmplă într-o cameră de cămin înainte să te muţi tu acolo.
Pe lângă asta part. II, aglomeraţia din Bucureşti mă trezeşte mereu la realitate. Şi nu zic aici de zonele unde se circulă groaznic de rău, ci de orice zonă. Cred că în Ploieşti sunt atât de multe maşini câte sunt în Rahova sau Colentina... Şi niciodată nu o să vezi un blocaj în trafic în Ploieşti, în centrul oraşului, darămite într-un cartier, aşa cum am tot văzut prin Capitală.
De fiecare dată când îmi intră în playlist, când sunt pe-afară, Jay Z & Alicia Keys - Empire State of Mind, îmi dau seama că ar trebui schimbat New York de la refren cu Bucureşti. Bine, sunt destul de multe schimbări de făcut la melodie ca să se potrivească cu Buq (aşa-mi place să alint oraşul; sau aşa scriu când mi-e silă), dar, pentru România, Buq e "empire state of aglomeraţie", aşa cum e New York-ul pentru SUA.
În orice caz, Bucureşti a primit de la mine numele de cod: "empire state of aglomeraţie" (am lăsat aglomeraţie în română, ca să se ştie că e strict pentru România).
În alt orice caz, aş da o lună în Bucureşti pe o săptămână în New York, chiar dacă acolo nu e aglomeraţie, ci haos. Cred că pe străzile newyorkeze m-aş simţi ca în Kulturhaus, undeva pe la ora 11, când nu e extrem de plin.
Bucureşti, concrete jungle of Romania.
No comments:
Post a Comment
Hai cu tupeu, trăi-ți-ar!