Concurs pe Facebook sau ”arta” selfie-ului

Cu toții am dat peste renumitele concursuri de pe Facebook cu ”câștigi nuștu ce dacă faci asta și cealaltă”. Și ne ferim de ele, pentru că-s niște porcării, țepe, bullshit. Însă, ietă cum a apărut un concurs pă bune, cum s-ar spune. Și e pe Facebook.
Cum știi că e pă bune? E simplu. La fel de simplu cum poți câștiga.
Primul pas e că la concursul ăsta există un site, cu regulament și legături către site-urile unde mai apare acest concurs (Instagram, Twitter, YouTube). Pe site, apare filmuleț de prezentare, ceea ce nu am mai văzut pe site-uri de concurs sau chestii d-ăstea.
Pe deasupra, eu, Wadăfac, garantez că e pă bune, pentru că fac parte din echipa care se ocupă de asta. Deși totul se întâmplă, în mare parte, pe Facebook, nu e una din țepele clasice cu ”câștigă un Iphone”, pentru că... nu e. Adică, de nu era serioasă treaba, nu cred că se mai investeau bani în site și în mascotă și în alte chestii pe care le vedeți pe pagina noastră sau o să le citiți pe site. Dej' ie pă bune.
Și cum ar fi cazul să las un link, două, trei, ietă aici:
1. www.facebook.com/ducadu.official
2. http://ducadu.com
Ca să vă prindeț' mai cu tupeu și să vedeț' că e fo' real, începând cu 1 august, mascota noastră o să se plimbe prin zone mari ale Bucureștiului. Care-i scopul? Mpăi, concursul constă în a-ți face un selfie cu mascota sau cu logo-ul nostru, bagi poza pe Facebook cu un anume hashtag #selfiecuducadu, apoi dai și-un like și share la pagina noastră de feisbuc. Așa te înscrii în concurs, care e un treasure hunt, adică un joc venit de la americani. Premiile-s destule, iar ăla mare e un aifon, că poate n-ai fon. Unu' d-ăla scump, 5s, ca să fim șmecheri pân' la cap.
Deci, așadar și prin urmare, fiț' pă fază cu 1 august. Până atunci, fiț' pă fază cu ce postăm pe pagina de feisbuc, or să fie multe chestii funny.
Pă final, Wadăfaca din mine vă invită să vă înscrieți în unul din cele mai mișto concursuri ale verii două mii paișpe, noi suntem adevărați, spre deosebire de multe j de mii de concursuri din mediul virtual.
Vă pup, vă salut și vă respect respectuos, cu mult talent și adevărăciune!
Later edit: ca să vedeţ' cât de mişto suntem, avem şi un vine! Uitaţi-l aicişa: https://www.facebook.com/ducadu.official/posts/664635246957618. Personaje: eu şi Ducadu, adevărăciuni!

Cum să spargi un cont de Facebook

Acum că v-am atras atenţia...
-
-
-
-
-
Nu fiţi idioţi, nu mai poţi sparge un cont de Facebook în momentul actual. Se putea, în începuturile site-ului de socializare. Dar acum, nah. Am încercat şi eu, şi alţii.
Aceşti alţii încă încearcă, mai exact cu contul meu... Nu fiţi tâmpiţi, primesc mesaj pe telefon de fiecare dată, e prea securizat contul meu ca să reuşiţi să treceţi de primul "zid". De fapt, toate conturile cre-că-s aşa, doar că nu toţi bifează treaba cu mesaj pe telefon.
Nu de alta, da' nu reuşiţi să spargeţi un cont de Facebook decât dacă ştiţi răspunsurile întrebărilor ălea, ca la Yahoo. Sau dacă aveţi acces la telefonul persoanei respective, ceea ce e un caz îndepărtat.
Altfel spus, nu fiţi retardaţ'. Tutorialele de pe Youtube sunt nişte prostii, nu funcţionează pentru cazurile în care nu aveţi vreun detaliu de ajutor. Nu mai încercaţ'.
V-am prins, fraierilor, haha.
Şi, dacă tot am scris postarea asta, dau o informaţie pentru stalkerii ce se vor profesionişti (ca mine, haha): când rămâi fără net pe telefon şi vrei să vezi cine a dat like la nuştu ce fotografie, intră pe http://iconosquare.com. Pe http://instagram.com nu poţi vedea decât numărul de like-uri şi gen ultimele 2-3 persoane care-au dat, poţi să dai like la pozele de pe feed şi cam atât. Pe Iconosquare vezi şi followerşi şi following şi se încarcă mai repede feed-ul. E mişto treaba. Io am băgat la bookmarks instant. Enjoy it, you, stalkers, and welcome.
Şi, dacă tot am scris postarea asta, fiţi pe fază, o să fac o recenzie zilele astea. Profu' de Publicitate mi-a făcut cadou volumul său de poezii cu condiţia să-i fac o recenzie. Spun doar că-s mişto poeziile, detalii curând, so keep an eye on it.
Până data aviatoare, good nighty night, felicitări, Germania, pentru cupă, să nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe, zâmbiţi mai mult şi s-aveţi multă sănătate!
P.S. NU poţi sparge un cont de Facebook dacă eşti amator în ale IT-ului.

Grea e viața de student, partea III

Vorbele oricărui student din provincie, lefter, ca majoritatea: Grea e viața la cămin când nu e paharul plin!
Orice-ar zice oricine, astea-s vorbe de duh și general valabile.
Și scriu asta dintr-un alt cămin, nu ăla unde stau io. Mai merg prin vecini, foști colegi de liceu, adică fosta colegă de bancă, s-a procopsit cu mine pe cap, ce să-i și faci acu'... Și ca să vezi situație, paharul e gol și buzunarele la fel. Trăiască parcurile unde poți merge fără nicio durere a portofelului.
Aufwiedersehen!

Blog al sentimentelor sau Tumblr

Ăsta-i un blog un scriu chestii generale, lipsite de vreun amalgam al sentimentelor. Dar am şi un blog unde nu ştii când sunt fericită sau tristă sau supărată sau nervoasă. Acolo-i locul unde toate sentimentele mele se adună şi-s ca într-o oală unde pui ingredinte pentru ciorbă alandala. Acolo-i spaţiul meu public, dar privat. Unde ori inventez, deci creez uneori ficţiune, ori rup din mine şi scriu "cu unghia pe tencuială", cum făcea Arghezi în "Flori de mucigai". Acolo sunt eu, dar într-o altă postură, într-una în care aici nu o să apar prea curând sau, chiar, vreodată. E cutia mea cu sentimente. Tot felul de sentimente. Şi, pentru că am avut o inspiraţie nebună, dar nu am avut intenţia de ficţiune, deci mna, sunt părţi din unghiile mele cu tot cu tencuială acolo, am scris asta:
http://cartofi-prajiti.tumblr.com/post/88747675636/omul-preferat-al-cartii
Mi-a fost greu să mă scriu, dar am făcut-o cum nu cred c-o voi mai face atât de deschis. Mi-am scris sentimentele şi sunt mândră de rezultatul final, dar mândreţea nu mă ajută în viaţă, cum nici blogurile nu îmi dau de mâncare, aşa că mă duc să-mi fac bagajul. Plec acasă la mine, unde e mami şi unde-s Dudu şi Sissy. Plec unde mi-e bine chiar şi când simt că sunt cu ambele picioare în prăpastie.

A iubi sau a crede că iubești

În timp ce ar fi trebuit să fiu atentă la proiectele colegilor de grupă de la ICI, am news feed-uit Facebook-ul până mi-a fost captată atenția la un post, un share de la un blog (www.irule.ro/2013/02/26/despre-cum-nu-ramai-prieten-dupa-ce-se-termina-relatia/). Scria acolo cum că e mai bine și pentru tine, și pentru cel iubit să nu mai țineți legătura după despărțire, pentru că vă faceți rău reciproc și, în plus, nu ar fi o simplă prietenie. Așa e, nu poți rămâne un simplu prieten pentru cel căruia i-ai spus toată viața ta, care îți știe slăbiciunile și secretele. De ce? Pentru că, pur și simplu, nu poți. Nu te vei abține de la anumite lucruri, cum ar fi inside jokes, îți va fi greu să te adresezi altfel decât cu nickname-urile atribuite de-a lungul relației.
Totuși, refuz să cred că iubirea dispare. Dacă ai iubit din toată ființa ta, chiar și pentru o perioadă scurtă de timp, iubirea asta nu dispare. Nu în totalitate. În cazul în care, după despărțire, poți spune sincer și serios că "nu mai iubești", înseamnă că nici n-ai iubit. Și, chiar dacă ai întâlnit pe altcineva, iubirea nu moare niciodată dacă s-a născut.
Totuși, iubirea poate fi ușor confundată cu sentimentul de atașament. Ai impresia că, dacă te simți bine în compania unei persoane, o iubești. Greșit. Iubirea presupune mai mult decât confort. Necesită acceptare, înțelegere, încredere, compromis... Iubirea e o prietenie mai mult de prietenie, e atunci când sunt lucruri pe care nu le poți spune unui prieten, dar ești sigur că iubitul/a te va asculta și te va ajuta. Însă, dacă declarațiile de dragoste nu sunt susținute și de demonstrații efective, nu e iubire în sensul propriu.
Deși e dureros, și sunt conștientă de asta, în momentul în care m-am despărțit de iubit, nu pot să nu mai vorbesc deloc cu... el. Și nu e neapărat legat de obișnuință, ci cât e de dorința de a reface legătura cu orice preț. Pentru asta, trebuie dorință și voință. Și răbdare și putere psihică, pentru că e o luptă grea și, poate, lungă. Nimic în viață nu e ușor și nici nu vine de-a gata.
Sau totul se poate rezuma la, cum a spus Dan Bordeianu într-un scurtmetraj: "A plecat... S-a plictisit. D-aia a plecat... ca să nu se mai plictisească."

posted from Bloggeroid