x/365 - interviu cu mine

La începutul anului în curs, fix pe 1, stăteam pe întuneric în camera unde făcuse mami bradul și mă uitam la luminițe. Și cum mă uitam eu la ele, am făcut o încercare de fotografie care mi-a dat ideea de a posta zilnic o fotografie pe Facebook - link direct aici: 365/2015

De ce Facebook?
Păi e simplu. Facebook a devenit un fel de cel mai bun mod de a-ți promova munca, pentru că toată lumea folosește site-ul ăsta și a devenit deja parte din viețile noastre. Fără să ne dăm seama. Ne-a intrat în reflex. Și pentru că totul se întâmplă, acum, pe Facebook.
Așadar am început proiectul ăsta. Este... era o provocare pentru mine. Zilnic să mă lupt cu telefonul să-mi facă o fotografie drăguță, apoi s-o trec prin niște aplicații de manipulare a acesteia și, într-un final, să mă chinui cu aplicația da Facebook.
De ce proiectul 365?
E și mai simplu decât răspunsul anterior. 365 de zile are 2015. E, într-adevăr, o provocare pentru fiecare să facă zilnic o fotografie "marcantă". Marcantă în sensul că trebuie să îți amintească ușor de ziua respectivă. Asta e și ideea proiectului, de fapt. O fotografie pe zi care să-ți amintească foarte ușor de anul respectiv.
La finele anului, după ce postez 365/365, o să mă uit la fiecare fotografie din album și o să-mi redau imagini din fiecare momențel al anului. O să-mi amintesc de oameni cu care acum probabil nici nu mă mai salut pe stradă, o să-mi amintesc de prima întâlnire cu omul cu care stau acum în casă, de trecerea de la cămin la chirie într-un apartament și muuuulte altele.

Ce am descoperit în urma proiectului?
Am răbdare. Am multă răbdare de care nici nu-s conștientă. Ambiție - pentru că nu am lăsat să treacă o zi fără să ajungă fotografia zilei în album. Bine, fie, poate treceau câteva ore în ziua următoare, dar îmi este iertară fapta, întrucât sunt puține cazurile respective și am avut motive destul de întemeiate.
Deși era frig afară, dacă nu aveam net, ieșeam o tură prin cartier, îl așteptam pe cel mai bun prieten aka Doru întârzietoru' câte 15-20j de minute, numai că-n minutele astea, apucam să postez poza zilei cu tot cu erorile telefonului meu deștept.
Pe lângă răbdare și ambiție, am avut și dorința de a-mi îmbunătăți skill-urile în ceea ce privește fotografia. Nu se prea vede asta în album, pentru că nu e ca și cum la începutul anului aveam Samsung S2 și acum mi-am luat direct ultimul model de la Canon. Am foarte puține fotografii făcute cu DSLR-ul și ăla e al lui Costin.
În urma proiectului, am descoperit că nu mi-a pierit pasiunea pentru fotografie. Drept urmare, lucrarea mea de licență o să fie despre fotografie. Mai multe detalii nu spun despre lucrare. Nu de alta, dar nici eu nu le știu.

Cum mă simt după 337 zile?
Nu prea-mi vine să cred că mai e puțin și se termină anul. Dacă nu aveam proiectul ăsta, nu cred că realizam cum trece timpul. De la 1/365 și până azi, la 337, parcă a trecut o veșnicie. De fapt, s-a simțit de parcă a fost o adiere ușoară de vânt în mijlocul verii.
E singura idee pe care-am dus-o la bun sfârșit. Aproape bun sfârșit, că mai am 29 zile.
Da, mai sunt 29 zile până la revelion și o știu prea bine. De când am trecut de 300, parcă e un fel de final countdown. Sau de pe 1 ianuarie e tot un final countdown...
În orice caz, e super mișto că știi mereu câte zile au trecut și realizezi că timpul chiar trece repede, dar eu am descoperit că așa am fost îndemnată de subconștient să fac ceva din anul ăsta. Dacă tot fac o fotografie zilnic, măcar să fie una care să îmi ofere multe informații, nu doar că am stat în casă și am legumizat ca o legumă leșinată ce sunt. Dacă era așa, puteam face 365 zile de stat în casă și făceam fotografie în fiecare seară când mă puneam în pat. Numai că, dacă ieși în oraș și ajungi acasă la 7-8 dimineața, o seară rămâne fără pat. Sau există un interval de 15 ore în care pui două fotografii.
Mai e și sentimentul că am rezistat 3 zile (!!!) fără telefon. Ce-i drept, am avut tabletă de la muncă, dar aia nu poate înlocui puișorul meu. Deci da, Ana poate exista și fără telefon. Automat, stăteam pe net un timp extrem de limitat.

Alt proiect pentru 2016?
1. Am în cap să încep un video blog (overrated și mainstream și ce mai vreți voi; sunt conștientă de asta) cu Costin Shinijikun. Toată lumea face video blog acum, dar nimeni nu o să-l facă la fel ca al nostru. Nu știu câte vizualizări vom avea sau ce păreri, dar sper să ne ținem de el. Vlogul va fi tot sub formă de 365, deci zilnic un "episod". Io nu vreau să spun "episoade", că nu fac un serial. Fac, mai degrabă, un memoriu al unui an din viața mea și-a lui Costin. Mai exact, unul dintre cei mai importanți: termin facultatea, deci party-ul ăla super fancy de la final, cu preamăritele robe, eventual bag doi ani un program de master, o să învăț să gătesc (sper! altfel mă părăsește bărbatu'), plus multe alte idei și chestii "programate" a se întâmpla în 2016.
2. Licența. Da, e un proiect pentru mine, pentru că fac un produs TV. Deci chiar proiect. Vreau să iasă unul mișto, care să-mi deschidă drumuri către un eventual loc de muncă în domeniu. Cam așa mă gândesc.
3. Să mă fac fată de casă.
După ce m-am mutat cu toate catrafusele la Costin, Isabelle (zisă și Iza Priza) mi-a trimis următorul mesaj: "acum ești femeie măritată la casa ta. și eu boschetară. n-o să mai fie chiar la fel." - Nu m-am măritat (încă), dar faptul că m-am mutat cu neicu'... chiar are un impact emoțional asupra mea și a apropiaților. Mă maturizez, fac treburi d-alea în casă cu stat în bucătărie (mai mult degeaba) și gătit (da' nu prea) și făcut curat (când nu e Costin acasă, pentru că îl văd că stă și vreau și eu să stau) și d-astea. Adică nu ne mai permitem să ieșim și să bem până la închiderea clubului, deja avem responsabilități, facturi de plătit și-un viitor de clădit. Cam așa ceva.
4. Să intru la master. Se numește PMAV, adică Producție Multimedia și Audio-Video. Nuștu cu ce-o să mă ajute foarte mult, dar e cam singurul program de master de la facultatea mea care-mi face cu ochiul. La altă facultate nu am considerat să merg. Am căutat informativ la UNATC, vrând să merg pe ceva video, mai mult; nu m-a atras deloc. Rămân la FJSC-ul vieții.

Cam astea-mi sunt planurile pe 2016. Momentan.

Până una alta, încerc să-mi amintesc de fiecare emoție din facultate și să mă bucur de colegii pe care-i am acum până nu trece timpul imediat și realizez că o să mergem fiecare la o altă facultate pentru master sau unii chiar în alte țări. Eu sper, totuși, să rămân în legături cu oamenii ăștia. Față de liceu, când abia așteptam să termin cei 4 ani, acum simt ceva negativ, parcă aș vrea să mai fiu în grupă cu ăștia încă 2 ani. Sunt oameni foarte de treabă și abia ne-am ciondănit în 2 ani, cât au trecut până acum. Unii s-au lăsat, alții s-au mutat, au venit unii și i-am văzut cum au plecat la fel de repede, adică abia ne amintim de ei, dar există acest grup de 22 oameni care încă-s acolo. Când profii ne cer lista de prezență, o scriu imediat, îi am pe toți în minte, parcă am capul imprimantă și scot lista la bandă rulantă.

Am trecut cu bine de 337 zile. Au avut loc tot felul de evenimente din viața mea și sunt fericită că sunt aici să scriu postul ăsta și să-mi fac un plan pe noul an.
Acu', sunt oleacă interesată de cum au trecut 337 zile ale celor care dau clic pe blogul meu și ajung la postarea asta. Deci... Cum au trecut, la tine, 337 zile, momentan, din 365?

Am mai realizat că am 40k+ vizualizări pe blog și 5 persoane "interesate". Și nici nu mi-am dat interesul prea mult pentru blogul ăsta. Next step: reclamele, ca să fac și un ban, totuși.
Mulțumescu-vă, simpaticilor, pentru clicuri! La mai multe! :)