Scrisoare către nimeni

Nu scriu asta pentru că aș avea o părere diferită față de a ălora din jurul meu. Sau pentru că aș vrea atenție. Mă piș (scuzați-mi limbajul huliganic, stradal) pe ea de atenție, la fel cum o fac când vine vorba de politică.
Nu-mi place politica.
Nu-mi place istoria. Niciodată nu mi-a plăcut. Nu mă interesează trecutul și cine a murit pentru mine. Mă interesează prezentul și ce-mi rezervă viitorul. Mă interesează dacă am bani să-mi cumpăr mâine o pâine și dacă o să am bani să-mi clădesc o familie.
Nu-mi place politica. Niciodată nu mi-a plăcut. Niște dobitoci cu studii superioare care întrerup circulația în miezul zilei pentru că nu pot aștepta, pur și simplu, ca toți ceilalți, să se facă verde la semafor. Niște inapți din multe puncte de vedere care nu știu cum să rezolve problemele țării, dar nici nu se chinuie. Sau poate c-o fac, dar cine să-i creadă? Mi-e scârbă s-o mai văd pe mama cum se chinuie pentru mai puțin de 2.000 lei lunar, din care să plătească rate la bănci. Rate la bănci. Toate făcute ca să aibă un acoperiș deasupra capului. Mărunțiș adunat pentru o ciorbă caldă seara când vine moartă de oboseală de la munca pe care handicapații de a conducere probabil că nici nu o cunosc. Mama lucrează de dinainte să se gândească măcar să mă conceapă în același domeniu. Salariu ei se mărește din an în paște și e puțin considerabil, având în vedere că taxele și impozitele cresc și ele.
Mi-e scârbă de când mă gândesc că mâine merg la facultate. Facultate, hah. Mă gândesc că facultatea mea nici nu are un sediu doar al ei, cum au facultățile normale. Și, ca să vezi, e o facultate din cadrul primei universități a țării. Te piși pe ea de clădire, că se dărâmă pe tine. Ți-e frică să te urci în lift, pentru că deja au existat probleme nasoale. Mă duc la facultate ca să învăț cum să fac jurnalism, în timp ce idioții din presa actuală scriu baliverne despre morții din Colectiv. Jurnalistele vieții care sunt superfericite cu meseriile lor plătite cu 1.500 lei la Antena3. Jurnaliști care au ajuns să le placă să mănânce căcat după ce au acceptat să facă asta la îndemnul "șefilor". Oricine poate face asta, dar nu mai sunt locuri vacante. 
M-am plictisit să caut locuri de muncă și toate încercările mele să fie în zadar, deși cv-ul meu nu e gol. M-am plictisit să mă duc la facultate și să ascult disputele colegilor mei PSD vs PNL. M-am plictisit să nu fac ce-mi place, pentru că nu am bani pentru materiale, bani nu am pentru că nu am job, job nu am pentru că nu interesează pe nimeni, cu adevărat, câte știi tu să faci, atâta timp cât ai pretenție de un salariu minim pe economie. Până și minimul pe economie e mult azi. M-am plictisit să fiu plictisită zilnic. E un cerc vicios, de fapt.
Totuși, nu ies în stradă. Respect celor care sunt curajoși și-o fac, și-au făcut-o și ieri și acum tremură ca pinguinii la Universitate. Eu nu o fac. E cald și bine acasă, în pat, și nu consider că prezența mea infimă o să schimbe cu ceva. La 40 de kile ale mele și tremuriciul pe care-l am și la cea mai mică adiere de vânt, chiar nu consider că am ce căuta în stradă. Nu-s făcută pentru scandal, ceartă, revolte și alte alea. Mă revolt cum pot și io, cum m-a lăsat Ăl de sus. Dumnezeu cu mila. 
Sincer și cu tot respectul meu. Dacă nu e revoluție, nu mișc un deget. A demisionat un prost, a mai luat pe unul la pachet, a demisionat apoi încă unu', dar mai sunt aproximativ foarte mulți. Dacă ar fi să calculez câte astfel de revolte sunt necesare ca să demisioneze toți tâmpiții... #amfostproastălamatematică. 
Sunt pesimistă și nu-mi pasă. Poate par rea. Ei, chiar sunt mai rea așa, uneori, din când în când, da' nici asta nu mă mișcă prea tare. Vocea mea e prin cuvinte scrise, nu rostite. Sună mai bine așa, chiar dacă-s rârâită și sunt "drăguță". Hah.
Nu-mi pasă de multe lucruri. Politica e pe primul loc, în caz că nu am dat asta de-nțeles până acum. Îmi pasă doar de mine și de cei apropiați. De mama, de iubit, de familie, de prieteni, de d-ăștia. Nu-mi pasă dacă Ponta și-a dat demisia sau ajunge nu-știu-ce-alt-inapt în locul lui. Mă interesează dacă mami e bine, dacă verișorul meu mai e bolnăvior, dacă iubitul meu și-a luat pastilele, dacă prietenii mei dorm și mănâncă destul. 
Nu-mi pasă dacă Way Too Happy Daniel (am învățat asta azi, din news feed) se frustrează pe subiectul "Colectiv" sau dacă catedrala mântuirii neamului ajunge, printr-o minune, spitalul neamului. E o clădire vis-a-vis de catedrala din Ploiești care are de ceva ani buni un banner uriaș. Pe banner-ul ăla scrie ceva gen că acolo o să fie spital de copii. Păi când? Când, mânca-ți-aș? E clădirea aia cu praf pe și în ea de poți să mai faci înc-o clădire din el. De ce nu se face nimic pentru spitalul ăla? Clădirea "mamă" există, dar, mai departe, ce facem cu ea? E frumoasă, în centru, mare. Las-o acolo, că dă bine orașului o clădire cât catedrala de înaltă.
Nu-mi pasă de multe lucruri, am mai scris-o o dată și-o mai scriu de câte ori vreau.
Nu e vorba că nu-mi pasă de țara asta. Țara e mișto, oamenii sunt și ei mișto, având în vedere ce repede se pot organiza când e vorba de scandal în masă. Țara asta merită văzută, vizitată, prin toate ascunzișurile ei. Sistemul politic cu totul, de ăsta nu-mi pasă. Nu mă interesează cine ne conduce și unde ajung, atâta timp cât am unde sta, ce mânca și pe cei dragi aproape. Nu vreau să plec din țară decât în vacanțe. Îmi place aici. M-am născut aici, limba română e frumoasă, România e frumoasă. 
Indignați-vă voi și pentru mine, că io încerc să mă bag pe partea aia zen, din care sper să nu mai ies vreodată. Nu vreau să mă cert, nu vreau scandal, scandări și alte d-astea. Vreau să învăț, să am un job ok, eventual în domeniul jurnalistic, care, apropo, e cam mort. Vreau să învăț să gătesc, vreau să îmi cumpăr curând apartament unde să mă mut cu viitorul meu soț și să facem un copil frumos ca noi. Vreau să stau cu el, la masă, în 15 ani, și să-l învățăm pe copil la nebuniile pe care le facem noi acum, ca să fie pregătit. Vreau să am unde mânca o mămăligă cu o sarma când vin de la muncă și să nu duc grija banilor de pe o zi pe alta.
Vreau să fiu liniștită. Fără incidente nasoale când merg la un concert de roacheri sau repări sau eu mai știu ce. Să o văd pe mami fericită. Să mă văd eu fericită, cu familia și prietenii.
Văd cum toți se revoltă. Unii pe stradă, alții pe Facebook. Bravo vouă. Eu nu mă revolt. Tensiunea mi-e ok, pulsul normal, nu mă doare nimic, mi-e dor puțin somn. 
Eu nu mă revolt. Eu mă descarc în scris și nici măcar nu mă gândesc la vizualizări. Mă gândesc doar la faptul că sunt rea uneori.

Nu-mi pasă de altceva decât de mine. Urâți-mă pentru că-s egoistă. 
"Nimic nu se pierde, totul se transformă." - Antonie Laurent de Lavoisier

P.S. Până nu ajung la guvernare oameni simpli, ca ăștia de ies în stradă, nu consider că o să se schimbe ceva considerabil în sistemul politic.

Ghid: cum să te porți la un eveniment

Există acel moment când "iar n-am mai scris pe blog de când eram mică"...
M-am tot gândit s-o fac, dar sunt o persoană dificilă. Uneori am o ambiție năstrușnică și nu mă las până nu iese treaba fix cum vreau, alteori mi-e lene și să mestec mâncarea. There's no in between. #proudofme #not

În ultimele câteva habar nu am câte luni de când n-am mai scris p-aici, mi-am dezvoltat latura de hateriță și mai mult. Am participat la mai multe evenimente gen ăă concerte și cam atât (cred) și am tot văzut fel și fel de publicuri și de comportamente, care mai de care mai animalic.
Așa că, ghid.
Cum să te porți la un eveniment
(o să mă leg mai mult de concerte, pentru că astea-s mai frecventate de cei de vârsta mea, adică cei avizați)

1. Vestimentația
Nu îți spun eu cum să te îmbraci, că nu-mi pasă, plus că merg pe ideea că fiecare se îmbracă cum vrea. Numa' că... Da, numa' că. Nu te poți îmbrăca exact ca "pe tarlaua mă-tii". Adică poți, da' nu e foarte fancy din partea ta. Doar dacă vrei să ieși neapărat în evidență prin extravaganța ta, oricare ar fi aia.
Mai exact, nu te poți îmbrăca în rochie sclipicioasă și să porți pantofi cu tocuri de minim 15 când tu mergi la un concert de muzică underground gen Macanache sau la lansarea Cred Că Sunt Extraterestru. Adică Macanache are un stil fix paralel cu al tău, un adidas Nike și unul Adidas, iar ceilalți sunt out of your space - literally.
Încearcă să te mulezi pe eveniment. Dacă vrei să mergi la lansare la Cedry2k, spre exemplu (sâmbătă, Colectiv), dar nu ai haine adecvate, ori nu mai mergi, ori te porți cât de casual poți.
/masculi sclipicioși n-am văzut. momentan.

2. Comportamentul 
- cred că ăsta era cel mai important aspect
Așa cum am zis și la 1, nu poți să te prezinți ca pe tarlaua mă-tii (îmi place expresia asta). Serios. Tuturor ne place atenția într-un moment al vieții; că ai de prezentat un proiect și ai nevoie de atenția colegilor sau că ești trist și vrei atenția unei persoane anume, tot atenție e. Doar că... dacă tu dansezi de parcă ești o mâță drogată cu prenadez pe o trotinetă. Te rog frumos, abține-te. Nu numai că deranjezi pe cei din jurul tău, mai ales dacă evenimentul e full house, dar ești și... (nici nu știu cum să mă exprim cât mai frumos)
Nu poți să dansezi de parcă nu e nimeni în jurul tău, pentru că ghici ce! nu e loc nici să respiri, nu te mai chinui să îți etalezi talentul pe ringul de dans, mai ales dacă ești aritmată. Ce înseamnă să fii aritmat? Adică să dansezi pe hip hop cum dansezi pe dnb, să nu simți ritmul, bătaia de tobe în sânge. Și să fii beat/beată mort/moartă. Da' cred că și dacă-s beată, tot am ritmul acolo unde trebuie.
În numele veșnicilor oameni din jurul tău din cluburi, învață ritmurile, simte vibe-ul, ascultă muzica și alte d-astea.
/rar am întâlnit masculi cărora să adresez acu' acest punct 2.

3. Atenția
Aici mă refer la atunci când ai o bere în mână și nu știi ce să faci cu ea. Dacă nu ai unde să o așezi când te doare mână, clar nu o pune pe scenă. Nu de alta, da' știi, pe scenă sunt cabluri, aparaturi pentru artiști, ca să asculte bovina din tine muzică. Nu le strica munca, nu îi provoca și în niciun caz nu îi face să cheltuie niște bani aiurea pentru că ești tu cu capu' și ai dat din greșeală peste sticla de bere, vărsându-se fix pe obiectele electrice și stricându-se. Ție-ți pare rău de bere, normal, că nu știi cât de scumpe-s alea dă pă scenă. Ca să nu plângi după prietena ta blondă vărsată, ai grijă unde-ți pui berea dacă te doare așa rău mâna ca s-o mai ții oleacă până o termini.
În timpul concertului, clar nu lăsa băutura pe scenă. Nu numai că artiștii poate au chef să sară și scena se poate mișsca, berea ta să se verse pe firele lor și să plângeți toți, da' tu chiar nu ai prins punctul 2 și dansezi ca o haimana posedată de deavol și te nimerești să cine știe pe unde dai bere. Ori pe tine, ori pe ăia de lângă. Orice-ar fi, irosești bere. Fii mai atent/ă, că sunt copii care n-au ce mânca și tu verși berea ca să arăți cât de tare te-a făcut mă-ta.

4. Fii receptiv
Dacă cineva îți atrage atenția în legătură cu faptul că ești neatentă (punctul 3 integral), încearcă măcar să auzi exact ce zice. Când o gagică de vârstă aproape dublă față de-a ta îți zice de la 10 metri "ia berea aia d-acolo, că o verși peste alea și nu plătești tu reparațiile", tu nu fi retardat/ă și să arăți că e totul ok și apoi să dai berea pe gât făcând contact vizual și că ești tare-n ....... și poți bea juma de bere pe nerăsuflate. Ești doar pe lângă.

Io, de fapt, ca să rezum, mă refer la faptul că, deși faci ce vrei, cum vrei, când vrei, tre' să ai, totuși, o limită. Limita începe atunci când intri în zona de confort a celor din jur.
Atât.
Fii cuminte.
Și, dacă ai sub 18 ani, acceptă ideea că încă nu poți participa la orice eveniment. E în politica oricărui pub/club unde se vinde alcool. Și tot puburile și cluburile astea au dreptul de a-și alege clientela. Dacă tu te porți ca un om al peșterii adus la oraș, nu te plânge că te scot ăia afară cu bodyguarzii.
Poartă-te frumos, ce naiba!

Atât de la fața locului, revenim cu detalii.
I kiss you on the souls.

P.S. Cred că refrenul d-aici e scris pentru oamenii ca tine.
#putred

Gossip Ploieşti sau cum să... n-am, nu pot, mi-e ruşine

Şi cum căutam eu gif-uri sau meme-uri pentru un articol pentru site, uite-aşa mi-am amintit de bannerele din Ploieşti cu "Gossip Ploieşti", aşa că am făcut ce tot ţineam de vreo 3 luni: am intrat pe site. Site-ul sună ok, ph-online.ro, meh. Dar mă interesa o ramură specială a site-ului, aia de gossip, tată. Şi-am găsit-o imediat, normal, vecină cu actualitatea, mai importantă ca politica sau eu mai ştiu ce. În fine, eu vreau să mă leg, pentru că sunt o hateriţă declarată, de ramura asta, care sincer, BĂ SINCER, e o mizerie absolută. Am mai văzut mizerii la viaţa mea, dar aşa ceva... aşa ceva niciodată.
Bă, taică, îţi faci şi tu un site, site pe oraş, că nu e chiar atât de mic încât să nu se întâmple un furt, un accident grav, o alea alea. Okay, bun, ne facem site pe Ploieşti, dar de ce ************ ai face o pagină de gossip în care să scrii despre câte bagaboante s-au mai găsit în Colegiul Naţional Mihai Viteazul (un simplu exemplu de liceu menționat pe site) şi ce poze trimit ele gagicilor lor, ăia se oftică pe faptul că bagaboantele şi-au găsit pe unii cu mai mulţi bani şi pun pozele pe net (ce dobitoci, ce joc gen "mă duc la doamna şi te spun"), despre cea mai populară fată din Ploieşti, conform like-urilor de pe Facebook sau cu ce maşini merg elevii la liceu. Îmi vine să vomit, sincer. Din calitate de studentă la Jurnalism cu aspiraţii destul de înalte, că mna, chiar nu vreau să scriu la CanCan, pot spune, pentru prima oară, cât pot de sincer, că mi-e ruşine de cine primeşte titlul de jurnalist/ziarist. Mi-e ruşine că există oameni d-ăştia, mi-e ruşine că Ploieştiul are imaginea asta, cu ce se gâseşte în băile din cluburi (îţi dai seama, e o baie, oamenii merg acolo să-şi facă nevoile, de ce te miri că găseşti excremente umane?) sau cât de porno sunt elevele din Ploieşti. Declaraţiile unui băiat care a fost părăsit de iubită EXCLUSIV INTERVIU ÎN CARE SPUNE TOTUL DIN RELAŢIA LOR, de ce ar interesa-o pe mama sau pe mătuşa de relaţia unui adolescent? sau INCREDIBIL! află care este cea mai nouă relaţie din Ploieşti. Bă, tată, bă, prostiile astea sunt scrise de cineva luat drept jurnalist. Şi eu mă chinui să citesc pe site-uri din afară şi să găsesc informaţii chiar demne de citit care să mă ajute pe perioada cât îmi găsesc un job în domeniu. Păi, dacă-i aşa, mă las şi eu de treabă, şi de facultate, eventual, mă apuc să stalkez fetiţele din Ploieşti şi să le cataloghez drept cea mai populară şi cea mai nepopulară şi iau interviuri unor puşti necunoscuţi despre cea mai dură ceartă a relaţiei lor.
Ăsta e jurnalismul din zilele noastre. Ne interesează unde au făcut revelionul nişte fete pe care nu le cunoaşte o ţară întreagă, nici măcar un oraş întreg (eu nu am auzit de 95% din oamenii despre care se scrie acolo, şi sunt născută şi crescută în Ploieşti, abia la 19 ani am plecat la facultate), ne interesează cum s-au pozat "cele mai sexy ploieştence lângă brad", nu că Bădescu (primarul) e la pârnaie sau că tot oraşul arată ca un şantier şi Dumnezeu ştie dacă peste un an, când se preconizează, o să arate normal, iar.
Şi sunt sinceră până la capăt, vă dau un sfat prietenesc: lăsaţi-vă, serios. Aţi dat bani pe bannerele alea ca să promovaţi o mizerie. Gândiţi-vă la reacţiile celor care trec prin Ploieşti, văd reclama, intră pe site şi citesc ceea-ce-nu-pot-fi-numite-articole despre elevele porno XXX omg dă clic aici sau se dezbracă şi de piele. În loc să arătăm lucrurile frumi de la oraş, adică... muzeul de istorie, văzut deja de toată lumea, muzeul ceasului care nu mai e deschis şi am putea face ceva să-l redeschidă sau casa memorială a lu' Nichita Stănescu sau nuştu ORICE POZITIV, promovăm ceva ce nu interesează pe majoritatea din oraşul ăla.
Serios, faceţi oraşul să fie văzut mai naşpa decât e deja (aka satul de lângă Bucureşti).
Vă salut cu respect, mă duc să fac jurnalism de calitate.
P.S. Îmi asum consecinţele pentru articol. De fapt, mă doare undeva de ce reacţii o să primesc la treaba asta. E fix părerea mea, dacă se frustrează careva înseamnă că am atins un punct sensibil. Mulţumesc mamei şi prietenilor şi colegilor şi, mai ales, celor care mi-au dat titlul de "hate ambasathor". Pwp.

pentru drăcovenii şi nu numai

Mi-am verificat ca orice blogger normal statisticile ălea, chestiile, am intrat la un oarecare articol (clic pentru articol.........) unde-mi e menţionat blogul (poftim reclamă), articol scris de Vasile de la TNR, Utopia Balcanică, Mîţa cu î din i (care tot din Utopie face parte, da' io-s mai fraieră aşa) şi cine ştie pe unde mai scrie nenicu', am găsit-o acolo pe Crenguţa, colegă şi prietenă cu Dorina, prietenă cu mine, ambele colege dă facultate, doar că ele e mai mari ca mine. La Crenguţa m-am amuzat oleacă, mi-a captivat atenţia, mai ales când am dat de articolul "something something ***BUSUIOC*** something something". Fusăi tare curioasă de ce a scris ea acolo, încât am căutat produsul pe internet mai multe. Ei, nu foarte multe, de fapt...
Deci, ca să înţeleagă tot omu'. Vasile, care este pe persoană fizică, şi alţi magnaţi au dezvoltat şi şlefuit o aplicaţie ce poate fi găsită sub denumirea "Busuioc". Nuştu care-i treaba exact, io am informaţii doar din articolul Crenguţei. Ideea e că-ţi scoate toţi deavolii din tine şi din locurile pă unde umbli. Am intrat pe Google Play şi mi-am descărcat aplicaţia, am dat cu busuiocu' prin cameră şi mi-a zis că am alungat 20 de draci, mai am 10 până la următorul rang, iar rangul meu actual este: păgân bine intenţionat. Băi, ce-i drept, am ceva din Satana prin camera asta, tre' s-o exorcizez bine. Noroc cu Vasile şi Sfântul său Busuioc, altminteri, cine ştie când apucam io să sfinţesc lăcaşul meu de cult?
Nuştu, domnu', dacă aplicaţia e şi pentru burghezii posesori dă aifon. Ar fi bine să, că are şi ei nevoie de busuioc în buzunar.
Mulţam, Vasile, sper să citeşti articolul ăsta fără să fie nevoie să te trag de mânecă, sper să-ţi ajute Dumnezeu şi Măicuţa Domnului an veaţă!
Valea toţi pă Google Market şi luaţi-vă aplicaţia, e pe moca, nu de alta... şi ce e moca, nuştu cum să vă spun, da' e chiar ca la pomană: mănânci şi bei cât poţi, că doar nu dai bani. Purificaţi-vă sufletele, cât şi pe ale prietenilor. Abia aştept să se-ntoarcă Ade la cămin ca să pot s-o exorcizez în voie. Şi abia aştept să ajung mâine la facultate, mă duc lângă secretariat şi dau cu busuioc cât mă ţin mâinile.
DOAMNE-AJUTĂ!
Amin!
Later edit: dădui share pe feisbuc la articol şi n-am putut să nu-i trec în acatist pe oamenii mai sus menţionaţi.
P.S. ştiu că vreţi să vă simţiţi ca în video-ul ăsta, aşa că nu ezitaţi:

Dramele studentului: RegioTrans şi Maria&Ion

Tragedie în rândul studenţilor din Bucureşti! La dublu!
Ca să vezi şi să nu crezi, RegioTrans nu mai există. Aşadar, studenţii provinciali tre' să meargă iar cu CFR-ul acasă spre Ploieşti, Buzău, Braşov şi altele, ajungem noi pân' la vacanţa de vară, nu-i bai. Păcat, era o companie de trenuri privată foarte utilă, călători erau, acuma, domle, şi cu trenurile ăstea...
Ca să vin de la Ploieşti, doar 60km (da, n-am permis de conducere, n-am oricum maşină, sunt de şcoală veche, îmi place să merg cu trenul), tre' să mă lupt pentru viaţa mea într-un tren de la CFR. Ca să nu mai spun că doamnele de la casele de bilete sunt aproape la fel de drăguţe ca secretarele de la FJSC... şi ca să nu mai spun că e bătaie între bătrâni pe locuri mai ceva ca-n autobuz. De-asta alegeam RegioTrans. Chiar dacă era full de studenţi, nu mă deranja, ajungeam în maxim o oră acasă, super dandy, era totul ok, de obicei prindeam şi loc să stau jos, cam greu când mă întorceam la Capitală, ce-i drept, că bagajele braşovenilor sunt foarte obosite, săracele, şi tre' să se odihnească pe canapele, lasă oamenii să şadă în picioare. Dar era ok, iubeam RegioTrans. :( acu' tre' să duc nişte dureri mai ceva ca ălea ale facerii când mă împinge o babă din spate că dom'le ea vrea să urce în tren. Da' hai hopa că şi io tot în tren vreau să urc, nu am ieşit la plimbare pe peron şi subit m-am îndrăgostit de uşile unui personal spre Ploieşti. Firia naibii tu să fii de nebună, te caută moartea p-acasă şi tu pleci la agăţat prin ţară fix cu trenul cu care pleacă 75% studenţi...
Şi mai mare păcatul şi necazul a fost când am aflat că s-a închis prea faimosul restaurant Maria şi Ion, situat în Regie. N-am fost în veaţa mea acolo, da' am plănuit de 2-3 ori să merg, circumstanţele au făcut să nu ajung, că mna... Dar am fost tristă când mi-au spus colegii treaba asta. Cică s-a dus ANAF-ul cu japca peste ei şi au găsit nereguli peste tot. Păi, bă, băiatule, să te duci tu, ca ANAF, la Maria şi Ion, e ca şi cum te-ai duce în camera unui student din Regie, chiar crezi că E NORMAL SĂ ÎNCHIZI RESTAURANTUL TUTUROR? Sunt oameni care-ţi făceau viaţa acolo, era ca o casă pentru ei. Practic, i-ai lăsat pe drumuri, băi, nene. V-aţi lovit la cap, am impresia. Întâi ne luaţi RegioTrans, acum Maria&Ion, mâine ne luaţi pâinea de la gură!
Acu' la modu' serios, e chiar tristă treaba cu RegioTrans, pentru că CFR sunt zgârciţi şi nu bagă 432534 vagoane la o locomotivă pe ruta Braşov - Ploieşti - Bucureşti, abia dacă ai 4... Da' asta e, ce să şi faci... Aşteptăm să dea o ploaie d-aia de creşte porcii, creşte pateu', se face vagoane, creşte număru' de călători, se îmbunătăţeşte CFR-ul.
Apropos, CFR vă urează "Crăciun Fericit alături de cei dragi" şi-şi cere scz de întârziere.
Iar legat de Mariah and John, ce pot să spun... o să se redeschidă, la cererea publicului. Altminteri, iese cu proteste ale studenţilor la Universitate. Păi da' unde să iasă, dom'le, studenţii să se relaxeze la sfârşit de săptămână? În Kultur e plin în fiecare seară, se refugiau şi ei acolo, aproape de cămin, eventual, dacă stăteau prin Regie... Aţi închis restaurantu' şi e ca şi cum aţi fi luat acadeaua din gura unui copil. Fraieri şi ăştia de la ANAF, nu se gândeşte anainte să anchidă un local cu o prestanţă ca a celui tot menţionat mai sus. Păcat, mare păcat.
Lasă, mey, nu fiţi trişti, totul o să fie bine! Priviţi partea bună: ... nu ştiu care e partea bună, da' sigur există una!
Până una alta, a, uite o parte bună: mai mult timp să vă faceţi temele pentru facultate şi să învăţaţi, că bate sesiunea la uşe!
Până una alta, da, mi-am adus aminte că am nişte treabă importantă, şi anume să stau degeaba. Nu mai fiţi trişti, nu mai plângeţ', Mariah and John rămâne în sufletele tuturor! Încă puteţi să minţiţi poporul dând un check-in acolo; îi făceţ' pă toţ' să dea o fugă să bea o carafă de vin.
E ok, bă, e ok, vă salut respectuos, multă sănătate şi e de-ajuns, deocamdată.
Amin!