salariile motivante sunt moartea pasiunii

De câteva luni, am fost din ce în ce mai interesată să îmi găsesc un job. Dacă era și în domeniul studiat timp de trei ani la prima universitate din țară (irelevant asta), era perfect. Mă rog, nu despre asta e vorba. Deci, am căutat job.
Am cont pe hipo.ro, bestjobs, ejobs și atât, cred. Am selectat că știu să scriu, să pălăvrăgesc, deci "că caut" un job în partea asta, copywriter, content writer, editor de text, corector (o meserie excepțională pe care aș face-o oricând, la orice oră) și încă unele categorii. Am lăsat să primesc via e-mail ce joburi sunt disponibile din categoriile alese de mine. Tristă am fost când am descoperit că nu mai există meseria de corector, pentru că de ce ar trebui să dai textul cuiva la corectat, lasă că merge și cu diacritice lipsă, cu virgule între subiect și predicat, doar nu le observă cineva... La fel și în cazul editorului de text, care ar face cam același lucru, doar că, vedeți voi, dragi căutători de joburi ca și mine, dacă vreți să fiți editori de text, trebuie să știți orice program din suita Adobe. De ce? Pentru că tre' să făceț mai multe treburi pe salariul uneia singurele. Ca să nu mai spun că pe mail primeam oferte de job gen "consultant vânzări", "operator call-center" - pentru că nu ne mai place să fim "centraliști" - și tot felul de dintr-astea.
Mă rog, nici despre asta nu e vorba, dar mi-am amintit cât de supărată am fost că nu mai există jobul visurilor mele.
Mă macină foarte tare o treabă. Găsesc un anunț care pare interesant și citesc tot ce "s-au chinuit" oamenii ăia să scrie, chiar dacă mai are și greșeli gramaticale. Tot dau scroll și citesc povestea aia care parcă mă adoarme și nu găsesc ceea ce mă interesează și care, de fapt, interesează pe oricine. Da, exact! Despre bani vorbesc!
Peste tot, în toate anunțurile, "salariu motivant" ori "salariu atractiv"...

---------------------------------------------------------------
"Dragi directori de companii și firme,
Vă scriu în numele tuturor celor care trec cu ochii prin anunțurile voastre din online.
Dacă nu cerem prea mult, v-am ruga să nu mai folosiți expresii precum "salariu motivant + bonusuri". Știm și noi că bonusurile ori sunt bonuri de masă, ori sunt scumpe la vedere. Iar aia cu salariu motivant... Este atât, dar atât de motivant încât mă face să vomit și să-mi plâng de milă că am pretenție să trăiesc decent. Nu e nimic motivant sau atractiv în expresia aia.
Nu cred că e greu să vă gândiți la o sumă pe care să o scrieți, chiar și la mișto, în anunț. Dacă aș vedea "salariul este minim pe economie", jur că aș fi mai tentată să trimit un CV decât dacă văd "salariu motivant!!!".
Sau măcar nu mai scrieți nimic de salariu.
Vă mulțumesc pentru atenție.
Sper să nu mai fiți bulangii pe viitor.
Adică sper să fiți sinceri. Cum altfel vreți să vă caute niște oameni care chiar să-și facă treaba bine?
Mă rog.

Fără pic de stimă,
o studentă care s-a săturat de salariile motivante și și bonusuri inexistente"
---------------------------------------------------------------

Chiar dacă al meu coleg de facultate a avut dreptate când a spus că degeaba nu convine unora treaba asta, că sunt alții care chiar înghit balivernele și din cauza lor nu se va schimba nimic, eu tot am o speranță. Mai ales că deja avem o vârstă și cei care ne aruncă anunțurile respective pe tavă sunt "de-ai noștri". Păi bă, băeți, e frumi să uităm că așa am fost toți la un moment dat? E frumi să ne mințim așa unii pe ceilalți și, totuși, să cerem seriozitate? E frumi??? Vă zic io că nu e.
Cum ar spune un mare contemporan pe numele lui Babi Minune, "eu nu am uitat de unde-am plecat", așa că eu nu o să folosesc niciodată "salariu motivant" în anunțurile pe care sper să nu fiu vreodată nevoită să le împart.

Gata, m-am liniștit și cu asta.
Mă duc să mănânc.
Cred că e pe bune ideea că "faci urât de la foame".
Succes tuturor.
Să fiți fericiți și să nu răciți, că am răcit eu și a fost foarte nasol.
Pwpwp.

certurile în mediul online sunt dovada că nu toți oamenii trebuie să aibă acces la internet

WARNING
DANGER
O SĂ FIE UN ARTICOL LUNG, MĂ EXPRIM MAI BINE ÎN SCRIS DECÂT ÎN VORBIT, ALTFEL UN VIDEO AR FI FOST MAI INTERACTIV ȘI DE MAXIM 5 MINUTE

Am chef să dezbat două teme, dar încă nu știu dacă pe rând sau la comun, aici, mai jos.
1. Fashionistele;
2. Postarea mea de pe Facebook legată de Cristina Nemerovschi, oricine încă ar fi ea, de fapt, pentru că nu mi s-a răspuns în mod concret, iar pe Google nu-l cred 100%.

Voi începe, bineînțeles, cu subiectul încă în desfășurare, anume ăla al doilea.
Cum deja v-am obișnuit, dragii mei cititori virtuali, sunt un #hateambasathor convins. Nu mă mai ascund după cuvinte, cum o făceam în era hi5, nu mă deranjează să spun lucrurilor pe nume și viața nu e roz, așa că-s conștientă de faptul că nu toți sunt de acord cu mine. Și accept asta fără problemă. Accept și criticile, atâta timp cât sunt constructive.
Marți mă plictiseam și scrolluiam news feed-ul, bineînțeles, și văd un share de la o postare a Cristinei Nemerovschi. A scris ea acolo cât de mândră e că un pasaj dintr-o carte de-a ei a ajuns subiect la proba orală a bacalaureatului din acest an. Ca să înțeleg și eu mai bine ce se întâmplă, am citit pasajul, că na... Practic am citit ceva ce scriam eu când eram tristă, tot în era hi5. Doar că aveam fraze mai lungi și mi-era rușine să public, pentru că cine știe ce părere își făceau oamenii despre mine. Deci trăiam în anonimat.
Așadat, marți am scris asta pe Facebook:

Inițial, postarea era publică, pentru că voiam să aflu un răspuns la modul cel mai serios și am peste 2k followers, poate printre ei era unul care deținea răspunsul la întrebarea mea.

Așa cum se observă, până în momentul ăsta, am strâns 173 reacții, ceea ce înseamnă că 173 oameni sunt de acord cu mine într-un fel sau altul. Pe lângă asta, secțiunea de comentarii e și ea bogată, dar mi-era lene să fac print screen și de-acolo. Postarea încă există, dar privată, adică doar pentru cei care mă au în lista de prieteni. Doar ei au privilegiul de a citi comentariile. Oricum, eu știu cine ce a zis, în caz că primesc vreun report.

Reacțiile din comentarii sunt împărțite. Unii au fost de acord, alții nu, dar și-au șters comentariul între timp. Ideea e că eu nu am căutat-o pe domnița asta pe net pentru că, repet, nu am încredere 100% în Google. Și chiar speram să o fi citit cineva care să mă aibă în listă. La vreo două ore după, am găsit site-ul ei de unde am aflat că are 36 ani. 36. Nu am nimic cu vârsta, să-i ajute Dumnezeu, da' credeam că are maxim 25, având în vedere aspectul fizic. Știu o tipă de cred 24 care arată mai matură decât ea. Din orice punct de vedere, de fapt, nu doar fizic. 

Mă rog.

Astăzi, 16 iunie, am plecat la Târgoviște cu Costin să rezolvăm ceva acte la micuța Honda. Pe drumul spre casă, tot primeam notificări de la o anumită Elena Luminița Paraschiv. Aceasta dădea reply-uri la comentariile deja existente la postarea pe care o și dădusem uitării.

Ca să ne înțelegem, a dat edit la câteva minute bune după ce am corectat-o.

Am încercat să o las în pace, dar nu am putut! Ea tot insista în a fi lipsită de cunoștințe într-ale punctuației și gramaticii. Chiar nu am putut! Am încercat! JUR!

Acum urmează un print screen care m-a făcut să prind și mai mult hate pe fashion bloggers:

Ah, domnița apare cu negru pentru că mi-a dat block. Am uitat să precizez asta până acum.

Revenind.

După cum ați putut observa, eu nu am spus nimic de rău la adresa Cristinei Nemerovschi, gen "ce proastă e" sau "huo graso" sau d-astea. Nici nu m-am băgat în seamă cu ea, altfel îi dădeam foarte ușor tag în postare, numai că nu voiam să-mi spună ea cine e, ci voiam să aflu de la "cititorii" ei.

Pe lângă asta... Am scris și mai sus, cu punctuația și gramatica. Vere, NU se pune spațiu înainte de semnele de punctuație. Nu folosești virgula în loc de punct. Mai ales, NU folosi diacritice dacă nu stăpânești bine tastatura, chiar și pe mobil. Ori le pui pe toate, ori deloc. Și nu îmi pare rău să-mi corectez chiar și concubinul la asta. Mereu îi atrag atenția. E vorba de estetică, sincer.

Și ca să mă leg, totuși, puțin și de cel de-al doilea subiect de interes major care mă deranjează vizual mai mult, adică fashion bloggerii... Taică, dacă ești ATÂT de fashionistă, nu te lua de părul meu, care e făcut cu soluții farmaceutice pentru că fix așa vreau eu, sau de faptul că am volum la păr și tu zici că e "măturică"... Mai mult, nici măcar nu mai sunt blondă, se vede asta și în fotografia mea de profil. Sunt mov. M O V. Păr colorat cu violet de gențiană, că vopseaua e scumpă și se duce mult mai repede din firul de păr.

Credeam că fashion bloggerii se ocupă cu chestii mai inteligente de atât. Adică să te iei de părul meu, având în vedere că nu ți-am cerut părerea, că mulți din jurul meu îmi spun că-mi stă mai bine așa decât cum îl aveam înainte și, MAI ALES, că alte argumente nu ai... Serios acum, fă-ți meseria mai bine sau lasă-te de ea. 

Ah, și a ieșit și bucureșteanca din ea prin "mai greu pe la țară". Totuși, mă face să spun clar și răspicat că e foarte dezinformată. A mers cât a mers gluma cu "a, ești din provincie, ahahaha" sau cele de genul "în Ploiești aveți curent și apă?", dar deja stau în București de aproape 3 ani. Nu am buletin de București, dar sunt convinsă că știu mai bine să folosesc ratb-ul față de această Elena.

Chiar am rugat-o frumos, nu puteți spune că nu. #pls4life

Recunosc, recunosc că i-am spus în mod direct că-i proastă. Nu vedea și nu aveam cum să-i dau ochelarii mei...

Avem aici dovada că nu sunt eu nebună când spun că nu se pune spațiu înainte de semnele de punctuație. De fapt, nici nu am fost eu cea care a spus asta prima oară. Eu doar dau mai departe informația.

Aici deja mă blocase și nu a mai văzut ce-am scris. Probabil s-a supărat rău. Sau nu a putut face față realității. 

Bonus: comentariul lui Adrian Rizan

GG, Rizi. +1. 

Nici pe ăla nu lăa văzut pentru că nah, nu mai primea notificări... Păcat.

În timp ce terminam conversația la postarea mea și am trecut-o din public în privat, Dan Suhai, un poet contemporan, deci scriitor ca și Nemerovschi, pe care am avut ocazia să-l întâlnesc chiar și live acum un an, a scris o ceva super lung la el pe profil. Eu deja știam, oarecum despre ce e vorba - autoarea cărților despre alcool, sânge, sex, droguri, depravare a făcut un print screen (!!!) în loc să dea share la postarea aia a mea. De ce nu a dat share? Din moment ce mi-a lăsat numele în print screen, tot reclamă se numește. Adică deși e una negativă, pentru că s-a descotorosit de hateri și a rămas doar cu fani în lista de prieteni, tot reclamă e. 

Să revenim, Suhai a scris ceva lung la el pe profil, am făcut print screen, da' nuștu cât se înțelege:

(fotografia aka print screen de la scriitoare era atașat postării lu' Suhai)

Nah, io nu vedeam postarea ăleia, pentru că mi-a dat block dinainte să știu că are și un cont al ei, personal. Însă, bineînțeles, am putut cumva să intru la ea pe profil, că nu degeaba stau pe internet 24/7.

Acum urmează o serie de print-uri din secțiunea de comentarii pe care nu o pot vedea de pe contul meu:

Adică să citești Invitație la Vals, Doamne ferește, aduceți crucea și aghiazma, huo!

Practic, glumele din 2000 nu au murit. "Domnule Dudu din Dudești, dă-ne dude dulci din dudul dumitale din drum." #muchwow

Aici o observăm, din nou, pe Elena, fashionista, cum o pupă în cur pe scriitoare. Cine știe...

Aici îl avem pe Ariel, pe care îl apreciez în tot ceea ce face, cum mi-a dat tag în postarea scriitoarei. Numai că eu deja aveam block. Apreciez, totuși, Ariel! 

Și observăm și diferența dintre mine, 22 ani, și ea, 36 ani. Nu am zis că-i proastă, mă repet, sau imbecilă, cum spune ea în mod direct despre mine. Dacă ea s-a simțit așa, e problema ei. (am scris asta într-un comentariu de l-am pus mai sus)

Asta n-am înțeles-o, ce treabă am io cu faptul că unii oameni nu se spală...

Și credeam că apa caldă e mai rar întâlnită. Aia rece o iei și din bălți, după ce-a plouat o noapte întreagă. Sau direct din Tulcea - vezi imagini și filmulețe pe net cu inundația de zilele trecute din Tulcea.

Dacă dădeam Eminescu la bac, pfff, eram bines. Am dat Bacovia, nu mă plâng, mi-a plăcut mult "Plumb". Și nici nu l-am înjurat vreodată pe Eminescu. Ba chiar cred că am o carte de-a lui pe-acasă, citeam mai mereu înainte să încep cu examene și cu astea, adică până în clasa a unșpea. Am vrut să învăț "Luceafărul" pe de rost, da' normal că n-am reușit mai mult de două strofe...

Prin acel "tragi o linie" eu nu înțeleg decât că domnul îndeamnă oamenii să citească poezii la un pahar de vin, după un vals și după ce s-a drogat. Right? Right.

Restul înțeleg. Drumeș e chiar mișto. Dacă a citit ambele romane siropoase, de ce era ironică prin "m-a dat gata"? Of...

Aici, practic, nu am niciun comentariu.

Ah, ba da. 

Știți cum latră câinii în Ardeal?

Vă spun eu.

"No, dacă îi musai, ham!"

AICI aveți link de la dezbaterea lui Suhai, pentru că este publică. Adică puteți citi comentariile. Mi-am mai luat vreo 2 block-uri așa pentru că de ce nu.

Contul meu de Facebook este public făcut în pagina de home a blogului, deci tre' să mai dați un clic, deci încă o vizualizare, HA! Sau, mă rog, mi se vede numele în print screen... Și iconița fotografiei de profil...

Nu mai am nimic de spus legat de asta. 

Nu am de ce să cer scuze cuiva, nu am jignit pe nimeni decât în momentul în care au cerut-o (adică Elena fashionista). Nu m-am legat de faptul că scrierile lu' Nemerovschi ar fi proaste, ci că nu mi se pare ok să-l scoatem pe răposatul Eminescu în favoarea ei. Lăsați-i pe toți, nu scoateți nimic. Nu e ca și cum a omorât Eminescu pe cineva. E vina elevilor că nu învață. A fost vina mea că am avut restanțe în facultate. E vorba de asumarea greșelilor, nu de faptul că "a fost greu". Nimic nu e greu dacă te pregătești din timp pentru lucrul respectiv.

Așadar, nu am zis de doamna asta că-i imbecilă, crizată, etc. O dovedește singură. Altă problemă a ei este faptul că mi-a dat block și nu și-a asumat cuvintele. Normal că, din momentul în care devii persoană publică, apar haterii ca mine sau ca ceilalți imbecili. Nu toți credem că e ok să faci sex de fun de la 13 ani și 6 luni și să fugi de acasă când te cerți cu mama ta, așa cum a scris în una din cărțile ei. La fel cum nu toți credem în vampiri, strigoi, satanisme și alte d-astea despre care o mai scrie ea. 

Părerile sunt împărțile. Ai 36 ani și pui botul la ceea ce spun oamenii după ce îți lansezi cărțile. Păi nu d-aia există critici literari, ca să te critice? P-ăia de ce nu-i blochezi în viața reală? Ah, stai, nu poți, altfel ai fi aplicat acest gest de maxim 15 ani. Nu spun că sunt dornică de a mă certa live cu ea, dar măcar asumă-ți responsabilitatea, vorbește cu oamenii și întreabă-i ce e în neregulă, ce nu le place, de ce nu le place lucrul ăla. 

ÎÎÎÎN FINE.

Părerile sunt împărțite. Ea a adoptat un comportament al unei persoane de 13 ani.

Eu adopt comportamentul de nu vreau ca verii mei, copiii mei să creadă că e ok să faci sex de amuzament la 13 ani și să fugi de acasă dacă mă-ta îți spune că trebuie să-ți faci temele și tu te rățoiești la ea. Însă îmi doresc din tot sufletul, atunci când va avea un copil, fie el de sex masculin sau feminin, să se poarte cu ea exact așa cum descrie ea adolescenții în cărțile sale: alcoolici, obsedați sexual și, eventual, drogați, ca să fie pachetul complet. Ah, și să nu-i poată stăpâni, să fie derbedei, să fugă de-acasă și să stea cu sufletul la gură, gândindu-se că cine știe ce au pățit. NU e ok să îndemni copiii la astfel de lucruri.

Atât. 

Nu mai am chef să mă iau acum de fashin bloggerițele vieții.

D-abia mai fac vizualizări și cu articolul ăla.

Merci pentru atenție.

V-am avertizat că e unu' lung...

Kiss you on the souls, să vă ajute Dumnezeu și Măicuța Domnului dimpreună cu el ca să nu-l lase singurel la...

trei ani și multe cuvinte

Scriu de la bun început că-mi asum responsabilitatea pentru fiecare cuvânt pe care urmează să-l tastez (în cazul în care se va simți cineva "jignit" sau "denigrat" - îmi pare rău; realitatea e dură și nu e vina mea).

Au trecut 32 de luni de când am intrat la facultatea unde mi-am dorit și 30 de luni de când am început primul an universitar acolo. Asta înseamnă cam 960 de zile de la prima și 900 de la a doua (cu aproximație). Astea înseamnă foarte multe cuvinte, persoane, informații noi.
Din acest punct, când s-au împlinit 30 luni de când am început facultatea, mai sunt 4 luni până când o s-o termin, adică până când îmi prezint lucrarea de licență și dau examenul și gata. Mai sunt 5 luni până la examenul de admitere la master și de acolo e altă poveste, alți oameni, alte informații, alte cuvinte noi.

După 30 de luni de studenție, dintre care scădem vacanțele de vară și ajungem la 24 de luni (cu aproximație) de petrecut în facultate. Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Sună bine, nu? Așa mă gândeam și eu. Este "cea mai bună școală de jurnalism din țară" și anual sunt mai mult de 15 candidați pe loc la admiterea la licență. Sunt cam 200 locuri într-un an (buget + taxă), așa că ajungem la 3000 candidați în fiecare vară, 200 dintre ei fiind norocoșii.
Despre anul I de studenție, încă de la început, am scris aici și aici.
Despre anul II nu-mi amintesc să fi scris și nici n-am găsit în arhivă.
Dar sunt aici și scriu deja din anul III. Reporter la fața locului, Ana-Maria Dumitrașcu. Ana, ai legătura.

Cu 2 luni înainte de ultima sesiune și cu 4 luni înainte de examenul de licență, pot spune și susține că facultatea chiar mi-a deschis ochii și m-a învățat destule lucruri. Nu am găsit răspuns la întrebarea "la ce-mi folosesc mie toate formulele matematice dacă am nevoie doar de adunare și înmulțire a banilor", dar e ok.
FJSC m-a învățat că cu rușinea mor de foame. Foarte adevărat. M-a învățat că toți suntem într-o continuă competiție, de când ne naștem și până murim. Foarte adevărat și asta. M-a învățat cum să vorbesc cu secretarele atunci când ele nu vorbesc, ci țipă. M-a învățat cum să vorbesc cu profesorii atunci când ei sunt aroganți cu mine. M-a învățat că facultatea nu mă învață prea multe, da' mă ajută să mă descurc în viitoarea viață de adult. Dar, cel mai important, m-a învățat să nu dau în gât pe cineva care-mi oferă informații, oricât de corecte sau greșite sunt ele. În cărți, scrie negru pe alb protejarea surselor.
Ajunși în anul III, semestrul II, profesorii consideră că studenții au nevoie de glume, așa că au scris pe site-ul facultății:

Ori au vrut să fie amuzanți, ori au crezut că, după atâta timp, nu am avea cele necesare să înțelegem un orar. Și iată că n-a reușit nici măcar unul să descifreze ceea ce au vrut ei să ne transmită. De la asta a început un război în mine. Dar am vrut să înțeleg orarul. Așa că am contactat un profesor de care știam că e capabil să lămurească anul I, anul II, anul III, plus pe toți cei de la master. Mi-am asumat responsabilitatea și acolo și mi-am protejat sursele, mi le voi proteja în continuare, pentru că asta m-a învățat FJSC. Am sursele mele care m-au dus la acel profesor și sursele mele nu m-au mințit, altfel nu văd de ce era atât de important numele respectivilor. Nu văd de ce a fost ăsta un exemplu de "așa nu" în protejarea surselor din cadrul cursului cu prof. decan. În momentul în care exemplul acestuia era chiar situația mea, m-am simțit trădată și bârfită ca în clasele primare. Mai pe românește, s-a dus cu pâra la decan că am sărit cu gura și am vrut să înțeleg la ce oră intru luni.

Credeam că, dacă treci de școala generală, lași acolo pupincurismul și pâra și alte comportamente de acest gen. Mai ales dacă ajungi să fii profesor. 

Lucrul ăsta nu se întâmplă numai printre "cei de sus", ci și printre cei dintre colegii mei, din oricare an. Să ajungi adult și să umbli cu pâră și lucruri de genul acesta și să nu lucrezi la poliție sau la SRI sau la vreo organizație d-asta supersecretă, nu-mi arată nimic bun și mă face să-mi fie scârbă și să-mi pierd încrederea în toți oamenii, chiar dacă mulți sunt foarte de treabă și te ajută, pentru că toți suntem la fel, până la urmă.

Nu pot s-o numesc frustrare. Nu-s frustrată că alții nu știu să vorbească față în față cu omul cu care au o problemă și preferă să alerge la mami și să-i spună că i-am dat acadeaua pe jos. O numesc, mai degrabă, dilemă, pentru că nu înțeleg multe lucruri și nu are cine să-mi răspundă pentru că-s ca niște întrebări retorice. De exemplu, de ce tre' să pupi în cur un profesor? Crezi că o să te ajute în viață dacă ai luat 10 la examenul lui și nu 5, minimul? Interesează pe vreun angajator cum învățai tu la nu știu ce materie? Dar ca profesor, de ce tre' să te porți urât cu colegii tăi de breaslă? Ei predau alte materii, poate chiar total diferite de ale tale, așa că de ce tre' să-i vorbești de rău, de ce tre' să fii arogant cu cei din jur? Sau de ce tre' să consideri că studenții sunt încă la liceu și acceptă toate prostiile pe care le poți inventa? Da' de ce să minți, și ca profesor, și ca student? De ce tre' să porți ură unui profesor care te-a picat la un examen la care nu te-ai pregătit destul? De ce tre' să te duci la decan și să-i spui că un student și-a permis să-și protejeze sursele, așa cum l-ai învățat?

Astea sunt puținele întrebări și posibilele răspunsuri aduc cu ele alte întrebări și o putem ține așa până mi se face foame și decid să plec. Singura problemă e că mi se face foame des.

După atâtea luni petrecute la o facultate, nu regret vreuna. Regret că nu am învățat mai bine pentru examene și să fi fost la buget, pentru că cel mai mare regret al meu, în momentul ăsta, e că am plătit 6200 lei pentru o facultate unde unii profesori mă fac să mă simt batjocotiră. Și nu sunt singura care a plătit sau încă plătește. Sunt foarte mulți bani și nu e nimeni în stare să aducă un plan arhitectural pentru viitorul sediu al FJSC. Viitorul sediu - FJSC nu are sediu. Are niște săli închiriate în clădirea Electronicii, a Matematicii și a Chimiei. Practic, tu înveți cum să te descurci în viață și e posibil să dai și bani pentru asta.

În fine, de când am scris articolul ăsta și până am ajuns să-l public au trecut cam 14 zile. Între timp, am descoperit regulamentul FJSC, cel pe care nimeni nu-l citește, dar există actualizat încă din 2012.

Pe lângă asta, mi-a scăzut încrederea în orice înseamnă sistem de învățământ românesc. Profesorii buni nu mai vor să fie profesori pentru că își dau seama că își pierd timpul și, mai ales, nervii. Profesorii cărora încă le place să predea o mai fac doar pentru studenți, că le plac fețele inocente și mințile virgine, neatinse de minciuni și ipocrizie. Iar ceilalți, ei bine, nu vreau să-mi dau cu părerea despre oameni care bagă pe gât studenților cărți publicate pe vremea lui Mihai Viteazu.

Tot ceea ce contează, de fapt, și am vrut să punctez în articolul ăsta, este faptul că nu e bine să trăiești cu speranțe de orice fel, mai ales după ce termini liceul. Nu de alta, dar poți ajunge ca mine și mulți alții, în an terminal la studii superioare, că nu e ceea ce ai vrut să faci sau că nu ai învățat nimic sau că ai pierdut mult timp și mult mai mulți bani decât ar fi trebuit. Nu spun că regret că am făcut FJSC. Nup, nici măcar un minut. Ba chiar mă gândesc serios la un program de master în cadrul FJSC. Ceea ce regret este că am dat bani. Mulți bani. Și că am avut speranțe mari și planuri legate de viitorul meu după terminarea perioadei FJSC. Prea multe speranțe, mai multe decât banii ăia.

Ah, că am scris mai sus despre orar, că de la ăla mi-a pornit supărarea...

Avem pe site, în regulament, asta:

Nu că ar avea vreo relevanță, însă voi lăsa o copie xerox de la aceste rânduri în căsuța poștală a fiecărui profesor care ne spun că le este greu să meargă de la un sediu la altul într-o singură zi. Da, scuză-mă, eu nici n-am mașină și dispun de maxim 15 minute între cursuri sau seminarii să ajung de la un sediu la altul pentru ca voi, profesorii, să nu vă deranjați să discutați între voi sau să ajungeți la un punct comun, astfel să nu se mai plimbe nici studentul, nici profesorul. 

Scuzați-mi îndrăzneala, dar în anul III mă obligați să particip la cursuri, deși sunteți cu toții conștienți de faptul că e foarte greu acest lucru. Nu că ar fi multe materii, dar trebuie să umblu dintr-o bibliotecă în alta pentru cărți ce urmează a fi citate în partea teoretică a lucrării de licență, trebuie să-mi fac un plan de filmare a produsului, să filmez și să-mi iasă exact cum vreau, să montez imaginile respective, să pun la punct teoria din orice punct de vedere, iar produsul final să fie impecabil pentru că nu se poate să iau o notă sub 9 la licență. Ah, pe lângă asta, puteam avea și job, numai că eu, personal, nu fac față. Psihic și, mai ales, fizic. Dar am colegi care lucrează. Și care nu au produs la licență, ca mine, ci cercetare, ceea ce înseamnă și mai multe zile petrecute în bibliotecă față de mine. 

Asta așa, în caz că profesorii universitari au uitat ce înseamnă să fii student în an terminal. Iertați-ne, vă rugăm, că nu ne-am născut toți deștepți și cu capul calculator.

Iertați-ne, vă rugăm, că ne-am pus speranțele în voi și am avut încredere că ne veți învăța ceva ce nu găsim în cărți de la biblioteci.

Iertați-ne, vă rugăm, că am vrut să fim în pas cu tehnologia și nu ne-a convenit faptul că ne predați din cărți prăfuite.

Iertați-ne, vă rugăm, că tehnologia mai sus menționată avansează și noi ar trebui s-o facem odată cu ea.

Iertați-ne, vă rugăm, că vrem să funcționăm conform normelor și ideilor din secolul XXI.

Iertați-ne, vă rugăm, că am vrut să salvăm jurnalismul.

Promitem că nu se va mai întâmpla. 

Cel puțin, noi nu o să fim acolo să contribuim la ceea ce e astăzi jurnalism. Nouă nu ne place ce se întâmplă, dar nu putem schimba. Nu ne-a învățat nimeni cum să schimbăm lucruri, din moment ce voi ne predați lucruri care probabil nici nu mai sunt aplicabile. Nu ne-a învățat nimeni cum să schimbăm lumea, dar nici nu cred că mai vrem asta, nu cred că mai avem speranță din punctul ăsta de vedere.

Iertați-ne, vă rugăm, că am vrut să comunicăm, iar voi ați închis ochii și ați plecat mai departe. Dacă cumva ați avut ochii deschiși, nicio problemă, știu că dormeați pe voi.

Sunt la atât de mult timp pierdut în trei sedii ale studiilor superioare din București și la atât de puțin timp de câmpul muncii și viața de adult. Am învățat definiții ale relațiilor publice, ale profesiei și meseriei, teorii și concepte de când încă nici nu mă născusem, diferențe dintre noi și alții și multe alte lucruri din cărți, dar nimeni nu ne-a învățat cum să mai fim oameni, cum să zâmbim mai des, cum să fim fericiți și cum să ne păstrăm speranța. Nimeni nu ne-a învățat lucruri practice, pentru că nu sunt fonduri pentru așa ceva momentan.

Nu descurajez vreun viitor student. Nu spun nimănui să nu vină la FJSC. FJSC e o experiență, la fel ca oricare altă facultate. Spun doar că tre' să-ți lași speranțele în spate când dai la facultate. Nu de alta, dar o să-ți fie spulberate în mod brutal și nu știi cum o să reacționezi. 

Nu spun că nu sunt utile studiile superioare, dar să le folosești în viitoarea viață de adult.

Atât.

Mi-am transpus puțin din durerea psihică în cuvinte. Măcar în scris, dacă prin viu grai nu mi-ar acorda nimeni atenția necesară. Oare nu de-asta există scriitori? Pentru că nu-i ascultă nimeni? Bravo, Ana, ai realizat asta cam târziu.

Sper ca viitoarele generații să schimbe ceva la sistemul de învățământ românesc, dacă noi încă vorbim la pereți și nici măcar ei nu ne mai ascultă.

Succes în toate și, mai ales, în viață.

P.S. Chiar există profi mișto la noi, pe care o să-i respect toată viața, care chiar m-au învățat ceva în ăștia trei ani, care m-au încurajat și m-au atenționat când greșesc. Mulțumesc vouă, minunaților! 

Dragă KFC,

Îți scriu aceste rânduri la două săptămâni de când am aflat de campania #bereal și am comandat două tricouri.

Deși am mâncat chiar azi un smart menu, sunt profund dezamăgită de niște chestii legate de campanie.

Am plasat comanda pentru tricoul 1 la ora X și pentru tricoul 2 la ora Y. După două zile, l-ai sunat pe Costin pentru confirmarea adresei de la tricoul 2. Pe mine nu. Fiind aceeași adresă, m-am gândit că le-ați asociat și nu ați mai sunat și la numărul meu.

După alte două zile, m-a sunat Costin să cobor să-i ridic tricoul de la curier. Ajunsese! Dar surpriză, era doar al lui. Ok. Aștept să mă suni...

Trece o zi sau cam așa, mă sună un individ (nu i-am reținut numele) și îmi cere să confirm adresa. Buuun. Mă entuziasmez, îmi tot vin idei pentru concurs. 

Trec alte zile multe, mă suni iar, îmi spui să reconfirm adresa și cum că "datorită cererii mari", S-ul comandat de mine pe un anumit print s-a transformat în L. Ok, mă conformez, ce pot să spun. Merci că măcar print-ul a rămas același, deși eu port L pe post de pijama. Întreb cam cât durează să ajungă curierul la mine, "cât de curând, într-o zi - două, vă sună curierul". 

Uite-mă aici, la patru zile de la ultimul apel telefonic, cum încă aștept să mă sune curierul.

Ceea ce mă dezamăgește e că tricoul 1 nu a ajuns, deși a fost comandat înainte de tricoul 2. Și nu înțeleg cum ați preluat comenzile dacă 1 pe S nu mai e, dar 2 pe M a fost. Ați folosit un sistem descrescător? Și, totuși, sunt două săptămâni cu diferență de 30 minute între plasările celor două comenzi.

Ți-am lăsat și mesaj privat pe Facebook. Acolo apare asta: 

Am dat mesajul la 23:45 și e 00:28. Nici seen nu merit?

Chiar sunt dezamăgită profund. Bă, și-mi plac aripioarele tale crocante atât de mult... 

Aștept un răspuns cât de repede posibil și o remediere a situației triste în care m-ai pus. Încă am speranță că o să-mi dai S, nu L...

Merci anticipat!

(Vezi? Încă-s drăguță, vorbesc frumi.)

P.S. Aștept și să vă revanșați față de clientul vostru fidel, Ana Wadăfac :)

mulțumesc 365/2015

Cum e o chestie să scrii la finalul anului ce ți-a adus ție bun și ce așteptări ai de la următorul, nu sunt io mai fraieră să nu fac asta, lol.
Îmi amintesc c-am scris și anul trecut, și acum doi ani... acu' poate-mi amintesc prost, ce pot să zic...
Vreau doar să mulțumesc unor oameni. Am uitat când a fost cazul.

/Vreau să mulțumesc cel mai mult profei de tv, Mădălina Bălășescu. După 2 ani și jumate de FJSC și zeci de profesori cunoscuți, am ajuns și eu la un preferat. Nu numai că la seminarul din anul II ne explica ce și cum trebuie, exact ca la proști, dar în anul III am decis să merg pe mâna ei la licență. Și nu am greșit nicio clipă. Pe lângă asta, îi mulțumesc în numele grupului de dezvoltare personală că ne-a fost alături și ne-a ajutat când ne era moralul la pământ. Dacă aș putea, aș numi-o "profa anului" sau "profa fjsc-ului", dar nu pot, așa că doar îi mulțumesc în mod public.

/Vreau să mulțumesc colegilor care, acum, în prag de final de studenție (pentru unii), încă mă mai suportă cu toate glumele de pe internet. Mă bucur să aud de la ei "de ce ești tăcută, Ano?" - e un semn că mă știu de fata aia veselă și vorbăreață și bla bla.

(puțin într-o altă formulă, dar #grupa2 e tot acolo)

/Mulțumesc profesorilor care m-au trecut în septembrie de fiecare restanță și am reușit să ajung la buget și să fiu și integralistă! Măcar în anul III!

/Mulțumesc oamenilor care mi-au fost prieteni și au decis că timpul lor e mai ok fără mine. M-ați învățat că n-are rost să-mi plâng de milă că am un prieten în minus. Oamenii vin și pleacă și eu nu pot schimba asta pentru că-s Ana.
Totodată, le mulțumesc acelora care-au rămas alături de mine, oricât de rar ne-am fi văzut sau am fi vorbit.

/Mulțumesc celor care au trecut și staționat oleacă prin 2015-le meu. M-ați învățat diferite lucruri și m-am descoperit mai mult pe mine.

/Mulțumesc lui Costin că a acceptat să ieșim p-afară într-o prea caldă seară de vară. Cam de-atunci, suntem împreună 24/7 și nu știu cum de mă mai suportă. Îi mulțumesc că o face. E unul dintre cei mai curajoși oameni pe care i-am cunoscut. Îi mulțumesc și că m-a învățat anumite chestii legate de fotografie și să lucrez în Lightroom.

/Mulțumesc mătușii mele că a adus pe lume un bebeluș superfrumos și acum nu mai sunt eu cea mai mică din neam.
Pe final, mulțumesc mamei mele că mi-e alături din ce în ce mai mult și că e puternică și sănătoasă.

Pentru 2016 nu vreau prea multe lucruri diferite de ce am acum. Vreau să-mi iasă un reportaj video marfă rău și să iau licența cu minim 9, apoi să intru la master. Și să fie vreme bună, adică nici prea cald, nici prea frig.

/Mulțumesc și tuturor celor care m-au susținut, încurajat etc. în proiectul 365/2015 (clic, că are link de redirecționare). Am primit feedbackuri din toate părțile și asta m-a ajutat foarte mult. #recomand

/Mulțumesc clubului Colectiv pentru cele mai mișto concerte la care-am fost și pentru amintiri.

Ah, pe 2016 aș mai vrea să nu mă mai cert cu nimeni. E destul de greu, pentru că-s #hateambasathor, dar o să încerc.
În rest, să curgă cu lucruri bune la toată lumea, sănătate, toate cele bune!

Semnat,
Ana Wadăfac din 2015