Pages

Monday, March 23, 2015

pentru drăcovenii şi nu numai

Mi-am verificat ca orice blogger normal statisticile ălea, chestiile, am intrat la un oarecare articol (clic pentru articol.........) unde-mi e menţionat blogul (poftim reclamă), articol scris de Vasile de la TNR, Utopia BalcanicăMîţa cu î din i (care tot din Utopie face parte, da' io-s mai fraieră aşa) şi cine ştie pe unde mai scrie nenicu', am găsit-o acolo pe Crenguţa, colegă şi prietenă cu Dorina, prietenă cu mine, ambele colege dă facultate, doar că ele e mai mari ca mine. La Crenguţa m-am amuzat oleacă, mi-a captivat atenţia, mai ales când am dat de articolul "something something ***BUSUIOC*** something something". Fusăi tare curioasă de ce a scris ea acolo, încât am căutat produsul pe internet mai multe. Ei, nu foarte multe, de fapt...
Deci, ca să înţeleagă tot omu'. Vasile, care este pe persoană fizică, şi alţi magnaţi au dezvoltat şi şlefuit o aplicaţie ce poate fi găsită sub denumirea "Busuioc". Nuştu care-i treaba exact, io am informaţii doar din articolul Crenguţei. Ideea e că-ţi scoate toţi deavolii din tine şi din locurile pă unde umbli. Am intrat pe Google Play şi mi-am descărcat aplicaţia, am dat cu busuiocu' prin cameră şi mi-a zis că am alungat 20 de draci, mai am 10 până la următorul rang, iar rangul meu actual este: păgân bine intenţionat. Băi, ce-i drept, am ceva din Satana prin camera asta, tre' s-o exorcizez bine. Noroc cu Vasile şi Sfântul său Busuioc, altminteri, cine ştie când apucam io să sfinţesc lăcaşul meu de cult?
Nuştu, domnu', dacă aplicaţia e şi pentru burghezii posesori dă aifon. Ar fi bine să, că are şi ei nevoie de busuioc în buzunar.
Mulţam, Vasile, sper să citeşti articolul ăsta fără să fie nevoie să te trag de mânecă, sper să-ţi ajute Dumnezeu şi Măicuţa Domnului an veaţă!
Valea toţi pă Google Market şi luaţi-vă aplicaţia, e pe moca, nu de alta... şi ce e moca, nuştu cum să vă spun, da' e chiar ca la pomană: mănânci şi bei cât poţi, că doar nu dai bani. Purificaţi-vă sufletele, cât şi pe ale prietenilor. Abia aştept să se-ntoarcă Ade la cămin ca să pot s-o exorcizez în voie. Şi abia aştept să ajung mâine la facultate, mă duc lângă secretariat şi dau cu busuioc cât mă ţin mâinile.
DOAMNE-AJUTĂ!
Amin!
Later edit: dădui share pe feisbuc la articol şi n-am putut să nu-i trec în acatist pe oamenii mai sus menţionaţi.
P.S. ştiu că vreţi să vă simţiţi ca în video-ul ăsta, aşa că nu ezitaţi:


Dramele studentului: RegioTrans şi Maria&Ion

Tragedie în rândul studenţilor din Bucureşti! La dublu!
Ca să vezi şi să nu crezi, RegioTrans nu mai există. Aşadar, studenţii provinciali tre' să meargă iar cu CFR-ul acasă spre Ploieşti, Buzău, Braşov şi altele, ajungem noi pân' la vacanţa de vară, nu-i bai. Păcat, era o companie de trenuri privată foarte utilă, călători erau, acuma, domle, şi cu trenurile ăstea...
Ca să vin de la Ploieşti, doar 60km (da, n-am permis de conducere, n-am oricum maşină, sunt de şcoală veche, îmi place să merg cu trenul), tre' să mă lupt pentru viaţa mea într-un tren de la CFR. Ca să nu mai spun că doamnele de la casele de bilete sunt aproape la fel de drăguţe ca secretarele de la FJSC... şi ca să nu mai spun că e bătaie între bătrâni pe locuri mai ceva ca-n autobuz. De-asta alegeam RegioTrans. Chiar dacă era full de studenţi, nu mă deranja, ajungeam în maxim o oră acasă, super dandy, era totul ok, de obicei prindeam şi loc să stau jos, cam greu când mă întorceam la Capitală, ce-i drept, că bagajele braşovenilor sunt foarte obosite, săracele, şi tre' să se odihnească pe canapele, lasă oamenii să şadă în picioare. Dar era ok, iubeam RegioTrans. :( acu' tre' să duc nişte dureri mai ceva ca ălea ale facerii când mă împinge o babă din spate că dom'le ea vrea să urce în tren. Da' hai hopa că şi io tot în tren vreau să urc, nu am ieşit la plimbare pe peron şi subit m-am îndrăgostit de uşile unui personal spre Ploieşti. Firia naibii tu să fii de nebună, te caută moartea p-acasă şi tu pleci la agăţat prin ţară fix cu trenul cu care pleacă 75% studenţi...
Şi mai mare păcatul şi necazul a fost când am aflat că s-a închis prea faimosul restaurant Maria şi Ion, situat în Regie. N-am fost în veaţa mea acolo, da' am plănuit de 2-3 ori să merg, circumstanţele au făcut să nu ajung, că mna... Dar am fost tristă când mi-au spus colegii treaba asta. Cică s-a dus ANAF-ul cu japca peste ei şi au găsit nereguli peste tot. Păi, bă, băiatule, să te duci tu, ca ANAF, la Maria şi Ion, e ca şi cum te-ai duce în camera unui student din Regie, chiar crezi că E NORMAL SĂ ÎNCHIZI RESTAURANTUL TUTUROR? Sunt oameni care-ţi făceau viaţa acolo, era ca o casă pentru ei. Practic, i-ai lăsat pe drumuri, băi, nene. V-aţi lovit la cap, am impresia. Întâi ne luaţi RegioTrans, acum Maria&Ion, mâine ne luaţi pâinea de la gură!
Acu' la modu' serios, e chiar tristă treaba cu RegioTrans, pentru că CFR sunt zgârciţi şi nu bagă 432534 vagoane la o locomotivă pe ruta Braşov - Ploieşti - Bucureşti, abia dacă ai 4... Da' asta e, ce să şi faci... Aşteptăm să dea o ploaie d-aia de creşte porcii, creşte pateu', se face vagoane, creşte număru' de călători, se îmbunătăţeşte CFR-ul.
Apropos, CFR vă urează "Crăciun Fericit alături de cei dragi" şi-şi cere scz de întârziere.
Iar legat de Mariah and John, ce pot să spun... o să se redeschidă, la cererea publicului. Altminteri, iese cu proteste ale studenţilor la Universitate. Păi da' unde să iasă, dom'le, studenţii să se relaxeze la sfârşit de săptămână? În Kultur e plin în fiecare seară, se refugiau şi ei acolo, aproape de cămin, eventual, dacă stăteau prin Regie... Aţi închis restaurantu' şi e ca şi cum aţi fi luat acadeaua din gura unui copil. Fraieri şi ăştia de la ANAF, nu se gândeşte anainte să anchidă un local cu o prestanţă ca a celui tot menţionat mai sus. Păcat, mare păcat.
Lasă, mey, nu fiţi trişti, totul o să fie bine! Priviţi partea bună: ... nu ştiu care e partea bună, da' sigur există una!
Până una alta, a, uite o parte bună: mai mult timp să vă faceţi temele pentru facultate şi să învăţaţi, că bate sesiunea la uşe!
Până una alta, da, mi-am adus aminte că am nişte treabă importantă, şi anume să stau degeaba. Nu mai fiţi trişti, nu mai plângeţ', Mariah and John rămâne în sufletele tuturor! Încă puteţi să minţiţi poporul dând un check-in acolo; îi făceţ' pă toţ' să dea o fugă să bea o carafă de vin.
E ok, bă, e ok, vă salut respectuos, multă sănătate şi e de-ajuns, deocamdată.
Amin!